SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Noul Testament
achizitionare: 20.02.2008; sursa: Editura Sapientia

Scrisoarea către Evrei


Capitole: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13


Capitolul 1

  1. După ce în trecut a vorbit în multe rânduri și în multe moduri părinților noștri prin profeți, Dumnezeu,
  2. în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul, pe care l-a pus moștenitor a toate, prin care a făcut și veacurile.
  3. Acesta, fiind strălucirea gloriei și chipul ființei sale și ținând toate prin cuvântul puterii sale, după ce a săvârșit purificarea păcatelor, s-a așezat la dreapta maiestății, în ceruri,
  4. devenind cu atât mai presus decât îngerii, cu cât a moștenit un nume mai deosebit decât al lor.
  5. De fapt, căruia dintre îngeri i-a spus vreodată: Fiul meu ești tu; eu astăzi te-am născut și iarăși: Eu îi voi fi lui Tată și el îmi va fi Fiu?
  6. Dar, din nou, când îl introduce pe primul născut în lume, spune: Și să-l adore toți îngerii lui Dumnezeu.
  7. Iar cu privire la îngeri spune: Cel care îi face pe îngerii săi duhuri și pe slujitorii săi flăcări de foc,
  8. dar cu privire la Fiul: Tronul tău, Dumnezeule, este în vecii vecilor, și sceptrul dreptății este sceptrul împărăției tale.
  9. Ai iubit dreptatea și ai urât nelegiuirea, de aceea, Dumnezeule, te-a uns Dumnezeul tău cu untdelemnul bucuriei mai presus de cei părtași cu tine.
  10. Și: Tu, Doamne, de la început ai întemeiat pământul, și lucrările mâinilor tale sunt cerurile.
  11. Ele vor pieri, dar tu rămâi și toate se vor învechi ca o haină,
  12. iar tu le vei înfășura ca pe o mantie; și ca o haină vor fi schimbate, dar tu ești același, iar anii tăi nu se vor sfârși.
  13. Și căruia dintre îngeri i-a zis vreodată: Șezi la dreapta mea până când voi pune pe dușmanii tăi sub picioarele tale?
  14. Oare nu sunt ei toți duhuri care slujesc, trimiși cu o misiune în folosul acelora care vor moșteni mântuirea?

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire