SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Noul Testament
achizitionare: 20.02.2008; sursa: Editura Sapientia

Scrisoarea Sfântului Apostol Paul către Coloseni


Capitole: 1 2 3 4


41 Stăpânilor, dați slujitorilor voștri ceea ce este drept și echitabil, știind că aveți și voi un stăpân în ceruri.


IV. ÎNCHEIERE

Ultimele îndemnuri
    2 Stăruiți în rugăciune, veghind în ea cu mulțumire. 3 În același timp, rugați-vă și pentru noi ca Dumnezeu să ne deschidă o ușă a cuvântului ca să predic misterul lui Cristos pentru care sunt înlănțuit, 4 astfel încât să-l fac cunoscut așa cum trebuie să-l vestesc. 5 Purtați-vă cu înțelepciune față de cei din afară, folosind bine momentul potrivit. 6 Vorbirea voastră să fie întotdeauna plăcută, cu un dram de sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia în parte.

Salutări finale
    7 Toate câte mă privesc vi le face cunoscute Tihic, fratele iubit, slujitorul credincios și colaboratorul meu în Domnul, 8 pe el l-am trimis la voi tocmai cu acest scop ca să știți cele ce ne privesca și să vă consoleze inimile. 9 [Îl trimit] împreună cu Onesim, fratele credincios și iubit care este dintre voi. Ei vă vor spune toate cele de pe-aici.
    10 Vă salută Aristarh, cel care este în închisoare cu mine, ca și Marcu, vărul lui Barnaba - cu privire la el ați primit porunci: dacă vine la voi, primiți-l - 11 și Isus, cel numit Iustus: ei sunt, dintre cei circumciși, singurii mei colaboratori pentru împărăția lui Dumnezeu. Ei au fost pentru mine o consolare. 12 Vă salută Epafras, care este de la voi, servitorul lui Isus Cristos, cel care luptă necontenit pentru voi în rugăciunile sale ca să rămâneți desăvârșiți și pe deplin convinși de toată voința lui Dumnezeu. 13 Căci dau mărturie pentru el că se străduiește mult pentru voi, ca și pentru cei din Laodiceea și Hierapolis. 14 Vă salută Luca, medicul iubit, ca și Dima.
    15 Salutați-i pe frații din Laodiceea, pe Nimfasb și Biserica ce se află în casa lui. 16 După ce va fi citită de voi această scrisoare, faceți ca să fie citită și în Biserica din Laodiceea, iar pe aceea din Laodiceeac să o citiți și voi.
    17 Spuneți-i lui Arhip: "Ai grijă să împlinești bine slujirea pe care ai primit-o în Domnul".
    18 Salutul este [scris] cu mâna mea, Paul. Aduceți-vă aminte de lanțurile mele. Harul să fie cu void.

Note de subsol


a În unele manuscrise vechi găsim: cele ce vă privesc.
b Este incertă forma numelui propriu în privința genului. În unele manuscrise apare forma de masculin: Nymphos, în altele, forma de feminin: Nympha. La acuzativ, ambele genuri au aceeași formă, deosebirea de gen făcându-se după pronumele posesiv.
c Între scrisorile canonice atribuite sfântului Paul nu s-a păstrat o scrisoare către laodiceeni. Scrisoarea cu acest nume în versiunea latină, care circula pe timpul sfântului Ieronim, este clar apocrifă. Unii exegeți înclină să creadă că ar putea fi vorba despre Scrisoarea către Efeseni, care s-a citit în Laodiceea și urma să ajungă la comunitatea din Colose.
d În unele manuscrise se adaugă: Amin.

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire