SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Noul Testament
achizitionare: 20.02.2008; sursa: Editura Sapientia

Apocalipsul Sfântului Apostol Ioan


Capitole: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22


Cartea cu cele șapte sigilii

51 Și am văzut în mâna dreaptă a celui care ședea pe tron o carte scrisă pe o parte și pe altaa, sigilată cu șapte sigiliib, 2 și am văzut un înger puternic care striga cu glas tare: "Cine este vrednic să deschidă cartea și să-i desfacă sigiliile?" 3 Dar nimeni, nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, nu era în stare să deschidă cartea și să se uite în ea. 4 Și am plâns multc pentru că nimeni n-a fost găsit vrednic să deschidă cartea și să se uite în ea. 5 Atunci, unul dintre bătrânid mi-a zis: "Nu plânge! Iată a învins leul din tribul lui Iuda, vlăstarul lui David. El va deschide cartea și cele șapte sigilii ale sale".

Viziunea despre Miel
    6 Și am văzut stând în picioare, la mijloce, între tron și cele patru ființe și între bătrâni, un Miel ca înjunghiatf, având șapte coarne și șapte ochi, care sunt cele șapteg duhuri ale lui Dumnezeu trimise pe tot pământul. 7 El a venit și a luat [cartea] din mâna dreaptă a celui care șade pe tron. 8 Când a luat cartea, cele patru ființe și cei douăzeci și patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului având fiecare o harpăh și cupe de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinților, 9 și cântau un cântec nou, spunând:
    "Vrednici ești tu să primești cartea
    și să desfaci sigiliile sale
    pentru că ai fost înjunghiat
    și ai cumpăratj pentru Dumnezeu
    prin sângele tău
    [oameni] din toate triburile, limbile,
    popoarele și națiunile
10    și i-ai făcut pentru Dumnezeul nostru
    o împărăție și preoți
    și vork domni pe pământ".
11 Am văzut și am auzit glasul multor îngeri în jurul tronului, al ființelor și al bătrânilor, iar numărul lor era de zeci de mii de ori zeci de mii și de mii de ori miil. 12 Ei spuneau cu glas puternic:
    "Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat,
    să primească puterea, bogăția,
    înțelepciunea și tăria,
    cinstea, gloria și binecuvântarea".
13 Și am auzit orice creatură în cer, pe pământ și în mare și toate câte sunt în ele, spunând:
    "Celui care șade pe tron și Mielului
    să fie binecuvântarea, cinstea, gloria și puterea
    în vecii vecilor!"
14 Iar cele patru ființe spuneau: "Amin!" Și bătrânii au căzut [la pământ] și l-au adorat.

Note de subsol


a Există o mare diversitate între manuscrise. Este considerată originală varianta care prezintă: pe dinăuntru și înapoi. Altele ar fi: pe dinăuntru și pe dinafară; în față și în spate. Expresia apare și în Ez 2,9-10, unde este vorba de "sulul cărții" scris și pe o parte și pe alta.
b Cartea scrisă pe o parte și pe alta simbolizează planul creator și salvific al lui Dumnezeu, în care este stabilită cu exactitate și fără lacune întreaga istorie aflată în stăpânirea lui Dumnezeu - mâna dreaptă a celui care șade pe tron. Nici o ființă creată nu este capabilă să pătrundă planul lui Dumnezeu cu privire la istorie; cartea este sigilată cu șapte sigilii.
c Plânsul exprimă o dezorientare disperată a omului care este protagonist al evenimentelor istorice, dar incapabil să se orienteze în propria sa istorie. De aceea, este urgent necesară descifrarea cărții sigilate.
d Soluția-Cristos este indicată de unul dintre bătrâni, care, după ce a experimentat condiția umană, a ajuns acum la scop.
e Lit.: în mijlocul tronului, sau: în mijlocul bătrânilor. Autorul subliniază poziția centrală a Mielului în acțiunea lui Dumnezeu asupra istoriei. Cristos-Mielul are o poziție centrală și față de cele patru ființe și bătrâni, cărora le este atribuită o oarecare centralitate în acțiunea lui Dumnezeu asupra istoriei (cf. v. 6a).
f Figura Mielului este folosită de autorul Apocalipsului în continuarea tradiției VT (Is 53) și a Evangheliei după sfântul Ioan (1,29.36) pentru Cristos mort (înjunghiat) și înviat (In 20), cu care creștinii vin în contact în liturgia duminicală. Dar autorul îmbogățește această tradiție cu alte elemente prin care descrie noutatea lui Cristos. El deține plinătatea puterii regale (șapte coarne) prin care depășește tot ceea ce este negativ în istorie. Comunității liturgice, căreia îi este proclamat Apocalipsul, îi este adresată invitația de a decodifica și aprofunda (șapte ochi) activitatea lui Cristos-Mielul, prin Duhul Sfânt, în desfășurarea istoriei oamenilor. Cristos-Mielul posedă plinătatea Duhului (șapte) pe care îl trimite ("suflă" cf. In 20,22) omenirii. Trimis ca dar la toți oamenii, Duhul Sfânt tinde să-i ajungă pe toți (tot pământul) și, în contact cu realitatea umană, se "ramifică" (cf. Is 11,2-3) răspunzând exigențelor diferitelor situații ale oamenilor.
g Unele manuscrise omit: cele șapte.
h Termenul grec kythara se referă la un instrument cu coarde, asemănător harpei, dar de dimensiuni mai mici decât harpa actuală. În Apocalips, pe linia VT, harpa exprimă o celebrare liturgică festivă. Prin descoperirea Mielului și a rolului său, comunitatea liturgică trece de la plânsul disperat (5,4) la o bucurie fără margini.
i Termenul axios, care apare deseori în liturgie, dând celebrării o solemnitate și o coloratură deosebită, vine de la verbul agein care înseamnă "a acționa". Autorul Apocalipsului se referă nu atât la un calificativ moral (opusul ar fi "nevrednic"), cât la capacitatea de a acționa (opusul ar fi "incapabil"). Cristos-Mielul este capabil, "în stare" să primească sulul cărții și să-i deschidă sigiliile, adică poate citi și interpreta planul lui Dumnezeu în istorie.
j Unele manuscrise au: ne-ai cumpărat.
k Același grup de manuscrise au: vom.
l Zeci de mii de ori zeci de mii și de mii de ori mii; expresia este o hiperbolă numerică de o dimensiune dincolo de imaginabil. Dacă am avea numerele de înmulțit la singular, rezultatul ar fi o cifră exactă, dar aici, fiind ambii termeni la plural, rezultatul este un număr indefinit ce tinde spre infinit. În textul nostru, acest număr imens exprimă amploarea acțiunii îngerilor în istoria mântuirii. Iar faptul că numărul lor scapă oricărui calcul uman arată transcendența lor față de lumea oamenilor.

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire