SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Noul Testament
achizitionare: 20.02.2008; sursa: Editura Sapientia

Apocalipsul Sfântului Apostol Ioan


Capitole: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22


Capitolul 4

  1. După aceste lucruri am privit și iată o ușă deschisă în cer și glasul cel dintâi, pe care îl auzisem ca pe o trâmbiță când vorbea cu mine, mi-a zis: "Urcă aici și-ți voi arăta cele ce trebuie să fie după acestea".
  2. Deodată, am fost [răpit] în Duh și iată, un tron era în cer, iar pe tron ședea cineva.
  3. Iar cel care ședea era asemănător la vedere cu piatra de jasp și de sardiu, iar curcubeul care înconjura tronul era asemănător la vedere cu smaraldul.
  4. În jurul tronului se aflau alte douăzeci și patru de tronuri, iar pe tronuri ședeau douăzeci și patru de bătrâni, îmbrăcați în haine albe și având pe cap coroane din aur.
  5. Iar din tron ieșeau fulgere, glasuri și tunete; șapte făclii de foc ardeau în fața tronului: acestea sunt cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu.
  6. În fața tronului era ca o mare de sticlă asemenea cristalului. În mijloc, în jurul tronului, erau patru ființe pline cu ochi în față și în spate.
  7. Ființa cea dintâi era asemenea unui leu; a doua ființă, asemenea unui vițel; a treia ființă avea o față ca de om, iar a patra ființă era asemenea unui vultur care zboară.
  8. Cele patru ființe, având fiecare câte șase aripi, erau pline de ochi de jur împrejur și pe dinăuntru. Zi și noapte spuneau fără încetare: "Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul, Dumnezeul cel atotputernic, cel care era, care este și care vine!"
  9. Iar când ființele aduceau mărire, cinste și mulțumire celui care șade pe tron și care este viu în vecii vecilor,
  10. cei douăzeci și patru de bătrâni cădeau înaintea celui care șade pe tron și se prosternau înaintea celui care este viu în vecii vecilor și își aruncau coroanele înaintea tronului spunând:
  11. "Vrednic ești tu, Domnul și Dumnezeul nostru, să primești gloria, cinstea și puterea, căci tu ai creat toate și prin voința ta au luat ființă și au fost create".

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire