 |
Noul Testament
achizitionare: 20.02.2008; sursa: Editura Sapientia Apocalipsul Sfântului Apostol Ioan
Capitole: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22
Domnia de o mie de ani a lui Cristos 201 Apoi am văzut un înger coborându-se din cer și având în mâna lui cheia abisului și un lanț mare. 2 El l-a prins pe dragon și șarpele străvechi care este diavolul și Satana și l-a legat pentru o mie de ani. 3 Apoi l-a aruncat în abis, l-a închis și a pus sigiliul ca să nu mai înșele națiunile până la împlinirea celor o mie de ania. După aceea, trebuie să fie dezlegat pentru puțin timp.
4 Apoi am văzut niște tronuri. Celor care s-au așezat pe ele li s-a dat judecata. [Am văzut] și sufletele celor cărora li s-a tăiat capul din cauza mărturiei lui Isus, din cauza cuvântului lui Dumnezeu și care nu s-au închinat Fiarei și nici chipului ei, nici n-au primit semnul pe fruntea și pe mâna lor. Ei s-au întors la viață și au domnit cu Cristos o mie de ani. 5 Ceilalți dintre morți nu au revenit la viață până când s-au împlinit cei o mie de ani. Aceasta este învierea cea dintâib. 6 Fericit și sfânt este cel care are parte de învierea cea dintâi. Cea de-a doua moarte nu are nici o putere asupra acestora, ci ei vor fi preoții lui Dumnezeu și ai lui Cristos și vor domni împreună cu el timp de o mie de ani.
Înfrângerea definitivă a Satanei
7 Și când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat din închisoarea lui 8 și va ieși ca să înșele națiunile din cele patru colțuri ale lumii, pe Gog și pe Magogc, și să le adune pentru război. Numărul lor este ca nisipul mării. 9 Ele s-au suit pe fața pământului și au încercuit tabăra sfinților și cetatea iubită. Dar a căzut focd din cer și i-a mistuit, 10 iar diavolul, cel care le-a înșelat, a fost aruncat în lacul cu foc și pucioasă unde se află Fiara și pseudoprofetul și vor fi chinuiți ziua și noaptea, în vecii vecilor.
Judecata finală
11 Apoi am văzut un tron mare alb și pe cel care șade pe el. Din fața lui au fugit pământul și cerul și nu s-a mai găsit loc pentru ele. 12 Și am văzut morții, mari și mici, care stăteau în picioare înaintea tronului. Atunci s-a deschis cartea. A mai fost deschisă și o altă carte, cea care este a vieții. Și au fost judecați morții din cele scrise în cărți, după faptele lor. 13 Marea a dat înapoi morții care erau în ea. Moartea și infernul au dat înapoi morții care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele sale.
14 Atunci moartea și infernul au fost aruncate în lacul cu foc. Aceasta este moartea cea de-a doua, lacul cu foc. 15 Și, dacă cineva nu a fost găsit scris în cartea vieții, a fost aruncat în lacul cu foc.Note de subsol
a Încă de la începuturile Bisericii, acest text (20,1-6) a fost interpretat de unii scriitori creștini (Papias, Iustin, Irineu, Tertulian) în mod literal, așteptându-se venirea lui Cristos pe baza unor calcule matematice. Această interpretare a fost abandonată încă de pe timpul sfântului Augustin ca fiind total străină și incompatibilă cu ansamblul revelației NT (cf. Mt 19,28; 1Cor 6,2; 15,24; 2Tim 2,12) și cu învățătura creștină autentică. Totuși este propagată azi de unele secte ca anabaptiștii, adventiștii, martorii lui Iehova etc. Indicația temporală ce califică victoria lui Cristos de o mie de ani, în comparație cu timpul diavolului (puțin timp), are o valoare calitativă: "timpul lui Dumnezeu", care nu se poate măsura cu "timpul nostru" (2Pt 3,8), este tainic, dar îl califică plinătatea sa (1.000). Dimpotrivă, "timpul Satanei", și el misterios, este, din punct de vedere calitativ, de neluat în seamă.
b Prin faptul că martirii s-au implicat în lupta împotriva forțelor ostile lui Dumnezeu și lui Cristos, până la sacrificarea vieții lor, au învins răul organizat. Ei au dat dovadă de o vitalitate și activitate asemănătoare activității lui Cristos cel înviat în realizarea împărăției lui Dumnezeu în istorie. Prima înviere (posibilă și pentru creștinii care ascultă mesajul Apocalipsului) constă deci în capacitatea activă de a colabora cu Cristos cel înviat.
c Gog și Magog - aceste nume sunt menționate și în 1Cr 5,4 (Gog - unul dintre urmașii lui Ruben) și Gen 10,2 (Magog - un fiu al lui Iafet). Autorul Apocalipsului preia aceste nume din Ez 38-39, unde Gog este conducătorul năvălitorilor ce vin dinspre nord, din țara Magog. Există încercări de a-l identifica pe Gog cu un personaj istoric (unii propun Gygos, regele Lidiei pe la 650 î.C.) și de a localiza ținutul Magog (la capătul de nord al lumii cunoscute pe atunci, în zona Mării Negre). În Apocalips, atât Gog, cât și Magog apar ca personificări ale aliaților Fiarei în lupta împotriva lui Dumnezeu.
d Câteva manuscrise importante adaugă: de la Dumnezeu.
|
|
