 |
Noul Testament
achizitionare: 20.02.2008; sursa: Editura Sapientia Apocalipsul Sfântului Apostol Ioan
Capitole: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22
3. CELE TREI SEMNE
Femeia și dragonul 121 Și s-a arătat în cer un semn mare: o Femeie îmbrăcată în soare;a ea avea luna sub picioarele ei, iar pe cap o coroană de douăsprezece stele. 2 Ea era însărcinată; striga în chinurile nașteriib, frământându-se să nască.
3 Apoi a apărut un alt semn pe cer: iată, un dragonc ca de foc, mare, având șapte capete și zece coarne, iar pe capete șapte cununi împărătești. 4 Coada lui târa a treia parte din stelele cerului și le-a aruncat pe pământ. Dragonul stătea înaintea Femeii care trebuia să nască pentru a înghiți copilul când va fi născut. 5 Ea a născut un copild de parte bărbătească ce va păstori toate națiunile cu un toiag de fier; copilul ei a fost răpit la Dumnezeu și la tronul său, 6 iar Femeia a fugit în pustiue, acolo unde i-a fost pregătit un loc de Dumnezeu ca să fie hrănită acolo timp de o mie două sute șaizeci de zile.
7 Și s-a făcut un război în cer: Mihaelf și îngerii lui s-au luptat cu dragonul; și dragonul a luptat împreună cu îngerii lui, 8 dar n-a avut putere și nu s-a mai găsit locul lor în cer. 9 Atunci a fost aruncat dragonul cel mare, șarpele cel de la început, care se cheamă diavolul și Satana, cel care înșală toată omenirea, a fost aruncat pe pământ și împreună cu el au fost aruncați și îngerii lui. 10 Și s-a auzit un glas puternic în cer spunând:
"Acum a venit mântuirea și puterea,
împărăția Dumnezeului nostru
și puterea Unsului său
pentru că a fost aruncat afară
acuzatorul fraților noștri,
cel care îi acuza înaintea Dumnezeului nostru
ziua și noaptea,
11 dar ei l-au învins prin sângele Mielului
și prin cuvântul mărturiei lor
și nu și-au iubit viața până la moarte.
12 De aceea bucurați-vă, ceruri,
și cei care locuiți în ele!
Vai pământului și mării
pentru că diavolul a coborât la voi
cuprins de mânie mare
pentru că știe că mai are puțin timp".
13 Când a văzut dragonul că a fost aruncat pe pământ, a început s-o persecute pe Femeia care născuse copilulg de parte bărbătească. 14 Dar i s-au dat Femeii cele două aripi ale vulturului celui mareh ca să zboare în pustiu spre locul ei, unde este hrănită pentru un timp, pentru timpuri și pentru jumătate de timpi, departe de fața șarpelui. 15 Atunci șarpele a aruncat din gura lui după Femeie apă ca un fluviu, ca s-o ia fluviulj. 16 Dar pământul i-a venit în ajutor Femeii și pământul și-a deschis gura și a înghițit fluviul pe care îl aruncase dragonul din gura lui. 17 Dragonul s-a înfuriat pe Femeie și a plecat să facă război cu urmașii descendenței ei, aceia care țin poruncile lui Dumnezeu și au mărturia lui Isus, 18 și [dragonul] a statk pe nisipul mării.Note de subsol
a Termenul femeie, în perspectiva VT, evocă, pentru grupul de credincioși care trebuie să interpreteze semnul, imaginea poporului lui Dumnezeu. Autorul amplifică acest nivel simbolic: poporul ales este într-un raport de iubire cu Dumnezeu, umplut de darurile sale (îmbrăcat în soare), capabil astfel să încheie alianța și s-o mențină cu fidelitate. Dominând pe deplin vicisitudinile timpului (luna sub picioare) poporul lui Dumnezeu participă deja la mântuire, este sigur de victoria finală (coroana de stele), întrucât este deja o Biserică, în care se contopesc drepții VT cu sfinții NT (douăsprezece triburi și doisprezece apostoli: nu se mai adună).
b Comunitatea creștină care citește, ascultă evocarea semnului, se recunoaște în acest nou popor al lui Dumnezeu: Femeia așteptându-se la un moment critic care va fi apoi rezolvat. Prin expresia chinurile nașterii, după o tradiție profetică îndelungată (Is 26,17; 66,8; Ier 22,23; 30,6; Os 13,13; Mih 4,9), este exprimată tensiunea maximă care va precede realizarea timpului mesianic. Astfel, comunitatea eclezială se simte împlinită și stimulată: trebuie să determine în orizontul propriu modalitățile trăirii escatologice, care nu se realizează în mod automatic, ci trebuie exprimate în încercările de fiecare zi.
c Ținând cont de simbolismul teriomorf folosit de autor în Apocalips, dragonul, (în grecește drakon) este situat la un nivel inferior transcendenței divine, dar superior nivelului natural uman. El are o vitalitate (capete) totală pe care o manifestă cu aroganță în structurile de putere umană (șapte cununi împărătești) fiind expresia maximă a răului, dar acest rău este limitat (zece coarne; cornul reprezentând puterea, iar numărul zece, o limitare a unei mărimi care pentru nivelul pământesc apare enorm). Ultima imagine (v. 4) prezintă, în același timp, forța care depășește orice închipuire și negativitatea acțiunii lui: târăște o treime din stele și le aruncă pe pământ (le mută cu violență de la starea lor naturală, "de pe cer", într-un mediu profan și străin, "pământul"). Dragonul vrea să creeze o nouă ordine care este împotriva celei create de Dumnezeu, are deci tendința să se autodivinizeze și să profaneze.
d După ce a decodificat simbolul dragonului, comunitatea eclezială încearcă un sentiment de spaimă, de micime în fața forțelor ostile contemporane. Nașterea copilului (identificarea cu Cristos este clară: va păstori națiunile cu un toiag de fier) prezintă o intervenție directă a lui Dumnezeu în istoria oamenilor. Chiar dacă el apare fragil, slab, inferior forțelor ostile, nu va fi strivit de ele, căci este răpit și situat la nivelul transcendent al lui Dumnezeu (tronul lui Dumnezeu), de unde continuă să acționeze în istoria Bisericii până la victoria finală (20,8). Comunitatea eclezială înțelege astfel că trebuie să se angajeze în rezolvarea oricărui bine posibil, exprimându-l pe Cristos, în ciuda forțelor care i se opun în momentul istoric în care trăiește.
e Pustiul este prezentat de autorul Apocalipsului ca locul favorabil pentru Femeie - poporul lui Dumnezeu - un loc pe care Dumnezeu însuși l-a pregătit, și înseamnă refugiu, protecție, purificare, încercare, iubire, în momentele grele și de suferință. Astfel, grupul eclezial, care ascultă și înțelege, are garanția protecției lui Dumnezeu împotriva forțelor ostile, chiar dacă par superioare, și este sigură de supraviețuire în pustiu (va fi hrănită).
f Figura lui Mihael e preluată din Dan 10,13.21; 12,1, unde apare ca "înger păzitor" al lui Israel în lupta împotriva îngerilor popoarelor păgâne. Autorul Apocalipsului transpune la nivelul transcendenței lupta dintre bine și rău de pe pământ.
g Semnul Femeii din cap. 12 nu poate fi interpretat în mod direct ca simbol marian. Femeia reprezintă aici poporul lui Dumnezeu (în sens strict, comunitatea eclezială care ascultă și interpretează simbolul). Totuși, grupul de credincioși nu poate să nu observe aluzia la maternitatea mesianică a Mariei, văzută în raportul ei inefabil cu Dumnezeu.
h Pentru a scăpa de urmărirea forțelor ostile, comunitatea eclezială (Femeia) primește (i se dă) o forță eliberatoare (Ex 19,4; Dt 32,11; Is 40,31 etc.) proprie lui Dumnezeu (două aripi de vultur).
i Expresia este preluată din Dan 4,13 și are sensul de 3,5 ani: cf. n. Ap 11,2.
j Șarpele, încercând să se situeze la egalitate cu Dumnezeu, vrea să realizeze o nouă creație schimbând natura pustiului, locul propriu al Femeii. De fapt, apa nu trebuie să o înece, ci s-o poarte în altă parte. Viclenia ispititorului cu privire la Femeie - popor al lui Dumnezeu - constă în determinarea ei de a părăsi pustiul (situația de încercare, de criză, dar și locul unde primește "hrana") pentru o situație diferită, aceea de tip consumistic (Babilonia - cap. 18).
k Multe manuscrise au: au stat.
|
|
