|
Noul Testament achizitionare: 20.02.2008; sursa: Editura Sapientia Scrisoarea a doua a Sfântului Apostol Paul către Corinteni
Capitole: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
Capitolul 6 - Deoarece noi colaborăm cu el, vă mai îndemnăm să nu primiți harul lui Dumnezeu în zadar,
- căci el spune: La momentul potrivit te-am ascultat și în ziua mântuirii te-am ajutat: iată, acum este momentul potrivit, iată, acum este ziua mântuirii.
- Noi nu dăm nimănui nici o ocazie de poticnire ca să nu fie defăimată slujirea noastră.
- Dar în toate noi ne prezentăm ca niște slujitori ai lui Dumnezeu printr-o mare răbdare în necazuri, în nevoi și strâmtorări,
- în bătăi, în închisori și în răscoale, în osteneli, în vegheri și în posturi,
- prin curăție, prin cunoaștere, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul cel Sfânt și prin iubire neprefăcută,
- prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu și prin armele de atac și de apărare ale dreptății,
- în mărire și înjosire, în defăimare și în vorbire de bine; considerați ca înșelători, deși suntem fideli adevărului;
- ca niște necunoscuți, deși suntem bine cunoscuți; ca unii care sunt pe moarte, deși iată că trăim; ca niște pedepsiți, dar nu omorâți;
- ca niște întristați, deși suntem totdeauna plini de bucurie; ca niște săraci, deși îmbogățim pe mulți; ca unii care nu au nimic, deși stăpânim toate.
- Gura noastră s-a deschis către voi, corintenilor, inima noastră s-a lărgit.
- Nu în noi sunteți la strâmtorare, ci înlăuntrul vostru sunteți la strâmtorare.
- Plătiți-ne și voi același preț - vă spun ca unor copii - lărgiți-vă inimile!
- Nu vă înjugați la același jug cu cei necredincioși. Căci ce legătură este între justificare și nelegiuire? Sau ce comuniune este între lumină și întuneric?
- Ce acord poate fi între Cristos și Beliar? Sau ce relație este între un credincios și un necredincios?
- Ce legătură poate fi între templul lui Dumnezeu și idoli? Doar noi suntem templul Dumnezeului celui viu, după cum a spus Dumnezeu: Voi locui între ei și voi umbla împreună cu ei; eu voi fi Dumnezeul lor și ei voi fi poporul meu.
- De aceea, ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă, spune Domnul. Iar de ceea ce este necurat, nu vă atingeți și eu vă voi primi.
- Eu vă voi fi tată și voi îmi veți fi fii și fiice, spune Domnul cel atotputernic.
|
|