SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Noul Testament
achizitionare: 20.02.2008; sursa: Editura Sapientia

Scrisoarea întâi a Sfântului Apostol Ioan


Capitole: 1 2 3 4 5


Cine are credință adevărată învinge lumea

51 Oricine crede că Isus este Cristos este născut din Dumnezeu și oricine îl iubește pe cel care a dat naștere îl iubește și pe cel care s-a născut din el. 2 Prin aceasta cunoaștem că îi iubim pe copiii lui Dumnezeu, dacă îl iubim pe Dumnezeu și împlinim poruncile lui. 3 Pentru că aceasta este iubirea lui Dumnezeu: să ținem poruncile lui, iar poruncile lui nu sunt grele. 4 Oricine este născut din Dumnezeu învinge lumea. Și aceasta este victoria cu care a învins lumea: credința noastră.

Credința în Cristos dă viață
    5 Însă cine este învingătorul lumii dacă nu cel care crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu? 6 Acesta este cel care vine prin apă și sângea, Isus Cristos. Nu numai prin apă, ci prin apă și sânge. Și Duhul este cel care dă mărturie pentru că Duhul este adevărul. 7 Trei sunt cei care dau mărturie:b 8 Duhul, apa și sângele. Și aceștia trei sunt una. 9 Dacă primim mărturia oamenilor, mărturia lui Dumnezeu este și mai mare pentru că aceasta este mărturia lui Dumnezeu: el a dat mărturie despre Fiul său. 10 Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturia în el însuși. Cine nu crede în Dumnezeu îl face mincinos pentru că nu a crezut în mărturia pe care Dumnezeu a dat-o despre Fiul său. 11 Și aceasta este mărturia: Dumnezeu ne-a dat viața veșnică și această viață este în Fiul său. 12 Cine îl are pe Fiul are viața; cine nu-l are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viața.

Concluzie
    13 V-am scris acestea, vouă, care credeți în numele Fiului lui Dumnezeu, ca să știți că aveți viața veșnică.
    14 Aceasta este încrederea pe care o avem în el: dacă cerem ceva după voința lui, el ne ascultă. 15 Și dacă știm că ne ascultă, orice i-am cere, știm că am obținut tot ce i-am cerut.
    16 Dacă cineva îl vede pe fratele său săvârșind un păcat care nu este spre moarte, să se roage și Dumnezeuc îi va da viața; aceasta celor care săvârșesc un păcat care nu este spre moarte. Dar există și un păcat care este spre moarte. Nu spun ca cineva să se roage pentru acela. 17 Orice nedreptate este păcat, dar există un păcat care nu este spre moarte.
    18 Știm că oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuiește, însă pe cel care este născut din Dumnezeu, el îl ocroteșted și Cel Rău nu se atinge de el. 19 Știm că suntem de la Dumnezeu și că lumea întreagă zace sub puterea Celui Rău. 20 Știm, de asemenea, că Fiul lui Dumnezeu a venit și ne-a dat înțelepciunea ca să-l cunoaștem pe Cel Adevărat. Noi suntem în Cel Adevărat, în Fiul său Isus Cristos. Acesta este Dumnezeul adevărat și viața veșnică. 21 Copii, păziți-vă de idoli!

Note de subsol


a Menționarea apei și a sângelui poate fi înțeleasă ca o aluzie la botezul lui Isus în Iordan prin care s-a manifestat poporului evreu și la moartea lui pe cruce, când din coasta lui a curs sânge și apă (In 19,34). Prin această expresie, sfântul Ioan combate erezia gnostică și afirmă realitatea istorică a operei lui Isus.
b Începând din sec. al IV-lea s-a introdus aici următorul text (cunoscut sub numele de "Coma lui Ioan"): în cer: Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt și aceștia trei sunt una; și sunt trei cei care dau mărturie pe pământ... În Vg, această adăugire a rămas până în 1969. Dar în textul grec revizuit al NT, acest text a fost exclus pentru că nu apare în cele mai vechi manuscrise. Și NVg, ediția a II-a (1986), îl exclude.
c Deoarece textul este confuz fără subiect, introducem Dumnezeu, așa cum fac cele mai multe traduceri.
d Multe manuscrise au: se păzește pe sine.

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire