Precum fac bunele gospodine zilnic curăţenie în casă, iar o dată pe an, de obicei înaintea Paştilor, scot toate lucrurile din casă, văruiesc, freacă podelele, ferestrele, şi curăţă toate mobilele, aşa trebuie să facem şi noi cu sufletele noastre: să ni le curăţăm ori de câte ori aflăm în ele murdărie, dar din când în când să cercetăm bine şi cu de-amănuntul toate colţurile sufletelor noastre, să facem o curăţenie sau o spovedanie generală, mărturisindu-le toate păcatele făcute de la o altă dată anumită, sau de la începutul vieţii noastre chiar şi cele spovedite şi iertate o dată. Spovedania aceasta se numeşte generală.

Foloasele unei spovedanii generale sunt multe şi foarte mari. Înainte de toate, printr-o spovedanie generală ne cunoaştem mai bine pe noi înşine, pentru că prin ea ies la iveală şi cele mai ascunse păcate. Când te duci la pescuit cu undiţa, nu prinzi decât puţini peşti, pentru că cei mai mulţi se ascund pe lângă ţărm; dacă aruncăm însă în apă otravă sau dinamită, nu rămâne un singur peşte neprins. Cam aşa se întâmplă şi la spovedania regulată şi la cea generală.

Prin spovedania generală ne sporim umilinţa, pentru că atunci când ne spovedim păcatele făcute într-un singur an, vedem numai ticăloşenia noastră dintr-un singur an, pe când dacă ne spunem toate păcatele făcute în tot timpul vieţii, observăm numaidecât toată ticăloşenia noastră, ne umilim înaintea lui Dumnezeu şi ne hotărâm să ne îndreptăm.

Prin spovedania generală ne câştigăm o mare linişte sufletească. Casierul unei bănci îşi dă seama în fiecare seară ce a făcut cu banii trecuţi prin mâna lui. Cu toate acestea nu are linişte deplină până nu face calculele de pe luna întreagă, ori chiar de pe anul întreg. Când apoi vine revizorul şi, uitându-se încă o dată peste calcule, semnează că a aflat totul în ordine, casierul e pe deplin liniştit pentru că ştie că nu poate fi nici o greşeală. Întocmai aşa ne liniştim şi noi când facem o spovedanie generală, adică despre toate păcatele vieţii noastre.

Cine să facă spovedanie generală? Toţi aceia care s-au spovedit o dată cu nevrednicie. Acei cărora le-a fost ruşine să-şi spună un păcat, ori chiar şi dacă şi l-au spus, n-au avut părere de rău. Unii ca aceştia să-şi examineze conştiinţa, începând cu spovedania făcută cu nevrednicie şi până în ziua în care doresc să se spovedească cu vrednicie. Să facă apoi spovedanie generală mirii înainte de a se cununa, elevii şi elevele înainte de a se hotărî la o carieră sau alta, cei ce se hotărăsc să intre la preoţie ori la călugărie şi, în sfârşit, cei ce simt că li se apropie sfârşitul.

Sunt în schimb oameni care nu e bine să facă mărturisire generală, şi anume oamenii prea fricoşi, care oricât s-ar spovedi, niciodată nu sunt liniştiţi, cu toate că, de fapt trăiesc o viaţă cât se poate de cinstită. Pe unii ca aceştia îi va cunoaşte numaidecât preotul şi-i va opri să facă mărturisire generală, pentru că, nu numai că nu le foloseşte, ci le este chiar dăunătoare.