SACRAMENTE

EUHARISTIA ÎN VIAŢA SFINTEI FECIOARE MARIA

Mons. Petru GHERGHEL

1. Pâine pentru adevărata viaţă

Pentru a ajunge la sfinţenie, adică la acea comuniune intimă de viaţă cu Isus Cristos, este absolută nevoie de Euharistie, de ospăţul euharistic. În noua economie a mântuirii, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său în lume pentru ca prin El oamenii să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug (cf. In 10,10). Această viaţă este legată direct de pâinea din ceruri, care este însuşi Cristos şi care afirmă direct:

Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la mine nu va flămânzi şi cel ce crede în mine nu va înseta niciodată. Eu sunt pâinea vie care m-am coborât din cer; de va mânca cineva din această pâine va trăi în veci, iar pâinea ce o voi da eu este trupul meu pentru viaţa lumii" (In 6,35-51).

Sunt cuvintele clare şi directe ale lui Isus din discursul despre pâinea din cer din sinagoga din Cafarnaum.

Aşa de mari şi de pline de încărcătură şi mister au fost şi sunt aceste cuvinte, încât chiar unii dintre ucenicii săi s-au scandalizat şi au plecat. Sfântul Petru ia cuvântul şi îi linişteşte pe ceilalţi apostoli făcând încă o dată mărturisirea de credinţă în cuvintele lui Isus: "Domane, la cine să mergem; tu ai cuvintele vieţii veşnice şi noi toţi am crezut şi am cunoscut că tu eşti Cristos, Sfântul lui Dumnezeu" (cf. In 6,68-70).

Acesta este adevărul fundamental. Cine vrea să se bucure de adevărata viaţă dumnezeiască trebuie să se deschidă faţă de această pâine care este însuşi Isus Cristos. Nimeni nu poate să se bucure de viaţa cea veşnică, dacă nu se predispune să participe la acest ospăţ.

Pâinea euharistică, pâinea oferită de Cristos la ospăţul său, unde, de fapt, se proclamă şi sunt prezente cuvintele sale, are ca prim efect o unire intimă cu Isus. El intră în inima, în trupul celui credincios pentru a realiza cu el un raport profund de comuniune care transformă toată fiinţa sa, toată profunzimea sa.

De fapt, Isus însuşi afirmă în continuare în acelaşi context: "Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu, rămâne în mine şi eu în el" (In 6,56). Hrana pe care el o oferă la ospăţul euharistic nu este doar o întărire, o legătură trecătoare, ci una de lungă durată. Hrana pentru trup, chiar dacă pare trecătoare, se transformă prin legile metabolismului în trupul celui care o primeşte. Hrana pe care o oferă Isus - trupul şi sângele său -, realizează între el şi cel credincios o viaţă nouă, viaţa dumnezeiască, viaţa harului care rămâne vie atât timp cât rămâne în comuniune cu izvorul.

Vorbind despre această viaţă a harului şi despre transmiterea ei în cadrul Cinei celei de Taină, Isus se defineşte pe sine ca viţă, iar pe apostoli ca mlădiţe. Pentru ca mlădiţele să transmită seva, iar ucenicii să transmită viaţa, este absolută nevoie de legătura vie între viţă şi mlădiţă. Cu alte cuvinte ucenicii nu vor putea să aibă viaţa şi să producă roade decât dacă vor rămâne în el.

Rămâneţi în mine şi eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine de nu va rămâne în viţă, aşa şi voi de nu veţi rămâne în mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne în mine aduce roadă multă; căci fără mine nimic nu puteţi face" (In 15,1-5).

A rămâne uniţi cu Cristos, a rămâne în El după cum el rămâne în noi reprezintă condiţia sine qua non a păstrării vieţii supranaturale şi a dobândirii sfinţeniei.

Nimeni, aşadar, nu poate obţine sfinţenia fără să se apropie de Cristos şi de ospăţul său dătător de viaţă.

În conferinţa propusă de Preasfinţitul Aurel, cât şi de I.P.S. Ioan Robu, am putut observa că toţi sfinţii au avut faţă de sfânta Euharistie o devoţiune particulară şi au considerat-o ca fundamentală pentru sfinţenia vieţii lor. Din această perspectivă, toţi sfinţii şi sfintele pe care le cunoaşte istoria spiritualităţii sunt într-un oarecare mod euharistici: izvorul şi punctul culminant al sfinţeniei lor a fost Euharistia.

Unii dintre aceştia s-au evidenţiat mai mult şi au meritat să fie consideraţi modele speciale de iubire ale Euharistiei şi au devenit, astfel, euharistici prin excelenţă.

Este suficient să aruncăm o privire sumară asupra istoriei spiritualităţii din cele douăzeci de veacuri de creştinism şi vom putea să ne edificăm asupra rolului pe care l-a avut Euharistia în viaţa Bisericii şi a sfinţilor.

De la Cina cea de Taină la care au luat parte apostolii şi până în zilele noastre se poate constata că Euharistia a fos mijlocul cel mai rodnic şi cel mai puternic de a-i sfinţi pe oameni, întrucât ea este plinătatea vieţii spirituale, aşa cum o considera sfântul Toma din Aquino¹ şi cum a numit-o Conciliul Vatican al II-lea (cf. PO 5).

Conciliul are o afirmaţie ce trebuie menţionată în acest context. "În preasfânta Euharistie este întreg binele spiritual al Bisericii, adică însuşi Cristos, Paştele nostru şi pâine vie, care prin trupul său viu şi însufleţitor, prin puterea Duhului Sfânt dă viaţă oamenilor" (PO 5).

După ce i-am amintit pe cei mai mari sfinţi care ne fac să înţelegem care este importanţa şi rolul Euharistiei în viaţa noastră şi în realizarea scopului existenţei noastre, o întrebare firească şi o problemă actuală o reprezintă prezenţa Mariei în comunitatea care celebrează Euharistia, legătura ei cu Isus Euharisticul şi exemplul ei pentru viaţa şi trăirea creştină.

2. Maria şi Euharistia

Euharistia, aşa cum se ştie, este sufletul Bisericii. Tabernacolul este inima vie a marilor catedrale, ca şi a celor mai mici capele din cele mai îndepărtate locuri de misiune. În centrul oricărui spaţiu sacru pentru adunarea poporului lui Dumnezeu este masa de jertfă, iar imediat alături Crucea lui Isus şi sacrarium sau tabernacolul.

Pietatea creştină însă aşează alături de Euharistie şi de Cruce imaginea Preacuratei Fecioare Maria. Maria este prezentată şi este venerată ca asociată lui Cristos, Fiul său, în comunitatea care celebrează Euharistia. Ea s-a oferit pe sine pentru a primi în sânul ei trupul Cuvântului întrupat, devenind, am putea spune, primul tabernacol din lume în care a binevoit să locuiască Isus şi primul altar pe care a coborât din ceruri. Acelaşi trup şi acelaşi sânge la care a binevoit să conlucreze Fecioara preacurată din Nazaret continuă să locuiască între oameni aşa încât Sfinţii Părinţi şi teologia creştină catolică vorbesc despre Euharistie ca despre continuarea întrupării Fiului lui Dumnezeu.

Trupul născut dintr-o femeie, care moare pe cruce şi învie din morţi, rămâne prezent sub speciile euharistice şi ni se dăruieşte şi nouă.

Prezenţa imaginii Mariei sub cruce şi în bisericile noastre lângă altar şi lângă tabernacol vrea să scoată în evidenţă un lucru mai puţin subliniat şi remarcat:

a) Maria ne vorbeşte despre nevoia de hrană spirituală şi de comuniune cu Isus Euharisticul pentru călătoria în această viaţă.

b) Fecioara se pare că are un rol deosebit şi îndeplineşte un minister carismatic cu care îi conduce pe cei credincioşi la Euharistie.

Tocmai acest minister îl realizează mai ales în marele sanctuare mariane unde toate sunt îndreptate spre Euharistie, spre altarul de jertfă, izvor şi punct maxim al adevăratei spiritualităţi mariane.

S-ar putea spune că e o exagerare sau o manifestare pioasă populară, iar pentru unii chiar speculaţii gratuite. Realitatea, însă, este alta.

Ce ne răspunde Sfânta Scriptură?

3. Argumente biblice

La prima vedere, s-ar părea că în acest domeniu avem doar indicii indirecte. Sunt anumite pasaje, de exemplu, care ne amintesc despre celebrarea Cinei în comunităţile creştine (cf. 1Cor 11) sau despre frângerea pâinii (cf. Fap 2,42; 20,7) şi unde se ştie că participau cei care făceau parte din Biserica primară. Se poate deduce de aici că Maria, cum era normal, s-a înscris cu bucurie în viaţa comunitară participând la Euharistie (cina Domnului sau frângerea pâinii), celebrată de apostoli.

Se pune o problemă interesantă dacă Maria a fost prezentă la Cina cea de Taină. Iconografia creştină o prezintă alături de apostoli. Prezenţa Mariei la această cină este argumentată cu două fapte:

a) După evanghelistul Ioan (cf. In 19,27), Maria se afla la Ierusalim în acele zile, ea ajungând chiar până pe Calvar, fiind încredinţată lui Ioan prin cuvintele Iată mama ta!

b) După obiceiul şi practica ebraică, cu privire la cina pascală, era datoria mamei într-o familie (şi este şi astăzi la fel) să aprindă luminile în sala unde ea avea loc. În acest caz, se pare că era firesc să fie însăşi Mama lui Isus.

Tot în acest context, se poate scoate în evidenţă semnificaţia simbolică a Betleemului, care după etimologia populară înseamnă Casa pâinii, locul unde Maria l-a născut pe Isus, ea fiind în acest caz casa pâinii. Părinţii Bisericii o numesc pe Maria domus prin excelenţă a pâinii vieţii care este Isus, Fiul său, cu o referinţă colaterală şi la ieslea în care a fost pus pruncul (ieslea înţeleasă ca şi locul de hrănire pentru animale).

Pe lângă aceste precizări generale în evanghelistul Ioan mai găsim şi alte referinţe la rolul Mariei în viaţa lui Isus cu relevanţă euharistică, mai ales scena simbolică a schimbării apei în vin, în care Maria a avut rolul hotărâtor (21,11), gest ce trebuie legat cu episodul înmulţirii pâinii (6,1) şi cu cel de pe Calvar prezentat în capitolul 19, unde aceeaşi Marie este prezentă suferind cu El, iar după moartea lui rămâne prin testament cu Ioan, adică cu Biserica, devenind astfel Mamă pentru noul popor câştigat prin jertfa şi moartea sa.

La schimbarea apei în vin, întâmplată la începutul activităţii publice a lui Isus, Maria a avut un rol decisiv, dând porunca servitorilor: "Faceţi ceea ce vă va spune el" (In 2,5). Minunea din Cana reprezintă începutul semnelor săvârşite de Isus, schimbarea apei în vin şi nu mult mai târziu, înmulţirea pâinilor şi devine începutul unei noi economii sacramentale în centrul căreia se află Euharistia.

În această nouă economie de mântuire Maria este numită nu cu numele de Mamă ci cu numele de femeie. Această schimbare nu e întâmplătoare, ci este aleasă şi bine gândită. Ea devine astfel femeia mamă (cf. Gen 2,23) a unei noi generaţii, aceea a comuntităţii ecleziale care se va hrăni din sângele şi din trupul lui Cristos.

Nu numai în contextul evangheliei semnelor, dar şi în evanghelia patimilor, Ioan mai aduce un argument în favoarea acestei misiuni a Mariei în cadrul comunităţii ecleziale. Isus îl încredinţează pe ucenicul Ioan Mariei şi pe Maria ucenicului Ioan. Nu este vorba de un gest de pietate filială din partea lui Isus, ci de un adevărat episod al unei revelaţii decisive. Maria devine purtătoarea unei maternităţi noi şi misterioase. Şi în această împrejurare ea este chemată cu numele de femeie, în înţeles nobil - doamnă (care dă viaţă) -, pentru a se sublinia începutul unei noi generaţii, aceea a Bisericii pentru care el a venit să-şi dea viaţa şi să se ofere pe sine şi care se naşte din coasta deschisă de unde curge sânge şi apă, simboluri ale sacramentelor Bisericii, mai ales ale Euharistiei.

În noua orânduire de mântuire inaugurată de Biserică, sacrament al prezenţei mântuitoare a lui Cristos în istorie, Maria devine Mamă spirituală şi imagine a noului popor al lui Dumnezeu, mama tuturor ucenicilor. Se spune, şi aceasta este şi realitatea, că maternitatea fizică a Mariei încetează odată cu moartea lui Isus şi începe să fie mamă spirituală a Trupului mistic al Bisericii, iar cu aceasta se deschide o nouă eră şi o nouă misiune pentru Maria. Şi, din acel moment, unii teologi merg până acolo încât afirmă: dacă odinioară Maria i-a dat naştere lui Isus la Betleem, acum pe Calvar, Isus care moare, îi dă o nouă viaţă Mariei, aceea de a fi Domina - mamă a Bisericii. Un schimb impresionant şi mângâietor. Isus îi dă mamei sale o cinste şi o responsabilitate inimaginabilă.

În textul oficial al Comisiei Teologice al Marelui Jubileu despre Euharistie, sacrament al vieţii celei noi, rolul Mariei în economia sacramentală este clar. Ea nu a fost numai mama lui Isus după trup, ci a devenit şi mama Bisericii după spirit şi personificarea noului Iersusalim, care este Biserica însufleţită şi hrănită mereu de Cristos euharisticul. Cu alte cuvinte, Maria a avut un rol decisiv, nu numai la întrupare, dar şi în economia sacramentală a Bisericii, iar prin fiat-ul ei şi-a câştigat un loc de frunte în mijlocul noului popor al lui Dumnezeu. Putem pe drept să afirmăm că Biserica, sacrament de mântuire voit de Dumnezeu, are atât un caracter esenţial euharistic, dar şi o notă specială mariană.

De aici se poate spune că, după cum Biserica nu poate fi despărţită de Cristos care a voit-o şi a întemeiat-o, tot aşa Maria nu poate fi despărţită de Cristos care i-a dat naştere şi care a devenit din voinţa sa expresă mamă şi ocrotitoare. Într-adevăr, Fecioara Maria este recunoscută şi cinstită ca adevărată Mamă a lui Dumnezeu şi a Răscumpărătorului. Ea este cu adevărat Mama mădularelor lui Cristos, pentru că ea a cooperat prin iubire la naşterea în Biserică a credincioşilor care sunt mădularele acestui cap (cf. LG 53). Maria s-a învrednicit să fie Maica lui Cristos şi Maica Bisericii, ne învaţă Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea. Rolul ei faţă de Biserică este inseparabil de unirea ei cu Cristos şi decurge direct din ea. "Această unire a Mamei cu Fiul în opera răscumpărării se manifestă din clipa zămislirii feciorelnice a lui Cristos şi până la moartea lui" (LG 57).

4. Maria ne conduce la Euharistie, la Isus

Afirmam mai înainte că Maria nu s-a despărţit niciodată de Isus, iar credincioşii au introdus-o încă din primele veacuri în rugăciunea lor şi în iconografia Bisericilor.

Cu aceeaşi convingere şi cu deosebită preţuire, Biserica, în experienţa ei bimilenară, a păstrat-o alături de Isus şi n-a celebrat Euharistia fără ca s-o invoce în diferite momente ale liturgiei.

Ea continuă şi astăzi să se ofere pe sine şi să se asocieze la jertfa lui Isus, cum a făcut-o acum 2000 de ani la Bunavestire şi apoi pe Calvar sub Cruce. La orice celebrare a liturghiei, ca un membru eminent al Bisericii, ea oferă nu numai consimţământul ei dat odinioară, dar şi meritele proprii şi intervenţia sa maternă şi glorioasă, după cum ne învaţă Sfântul Părinte Paul al VI-lea².

În legătură cu acelaşi aspect, Ioan Paul al II-lea afirmă că maternitatea spirituală a Mariei este recunoscută, trăită şi mărturisită într-un mod particular de către poporul creştin la ospăţul sfânt, adică la celebrarea liturgică a misterului mântuirii, în care Cristos este prezent cu trupul său născut din Fecioara Maria³.

Încă de la început, când s-a constituit ritualul celebrării Cinei (la care lua parte Maria) şi mai ales după înălţarea ei la cer, comunitatea creştină a introdus numele Mariei în rugăciunea euharistică. Le revine liturgiştilor să stabilească exact momentul oficial al invocării Maicii Preasfinte la rugăciunile ce însoţesc ritualul celebrării Sfintei Liturghii.

Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea menţionează: "Pe drept cuvânt pietatea poporului creştin a stabilit o profundă legătură între devoţiunea către Sfânta Fecioară şi cultul euharistic; acest lucru este un fapt revelator atât în liturgia occidentală, ca şi în cea orientală, în tradiţia diferitelor familii religioase, în spiritualitatea mişcărilor contemporane, chiar şi ale tinerilor, precum şi în pastorala desfăşurată la sanctuarele mariane"⁴.

Împotriva celor care, lăsându-se influenţaţi de un curent de sorginte protestantă şi de o mişcare teologică nouă, şi care erau tentaţi să îndepărteze creştinii de la o devoţiune adevărată şi lucidă faţă de Fecioara Maria, Conciliul Vatican al II-lea, Papa Paul al VI-lea şi Papa Ioan Paul al II-lea ne-au prezentat o învăţătură clară despre cultul atribuit Maicii Sfinte care nu împiedică, nici nu întunecă, dar susţine şi promovează cultul adus lui Isus Cristos, singurul şi adevăratul mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, prezent în Euharistie.

Iată textul Catehismului Bisericii Catolice:

Rolul de Mamă al Mariei faţă de oameni nu umbreşte şi nu micşorează în nici un fel unica mijlocitoare a lui Cristos, ci îi arată puterea. Căci orice influenţă mântuitoare a Fericitei Fecioare (...), decurge din belşugul meritelor lui Cristos, se întemeiază pe mijlocirea lui, depinde în întregime de această mijlocire şi din ea îşi ia toată puterea. Într-adevăr, nici o făptură nu poate fi vreodată comparată cu Cuvântul întrupat Răscumpărătorul. Însă, după cum la Preoţia lui Cristos participă în diferite moduri atât preoţii, cât şi poporul credincios, şi, după cum bunătatea unică a lui Dumnezeu este realmente răspândită în diferite feluri în făpturi, la fel şi unica mijlocire a Răscumpărătorului, nu exclude, ci suscită în făpturi o cooperare variată ce provine de la Unicul Izvor⁵.

Aşadar, maternitatea Mariei şi rolul ei în Biserică dăinuie neîncetat în noua economie a harului. Ea, de la consimţământul dat prin credinţă la Buna Vestire şi menţinut fără şovăire până sub cruce, nu încetează nici acum, fiind ridicată la ceruri să intervină prin mijlocirea ei ca să obţinem darurile mântuirii veşnice, nu încetează să stea cu noi şi să ne ducă la Fiul ei (cf. LG 62).

Este un oficiu carismatic prin care Maria, nu numai că nu îndepărtează pe cel credincios de Cristos, ci, mai mult, îl ajută, îl susţine şi îl conduce cu ocrotirea ei maternă la comuniunea spirituală şi sacramentală.

Maria se bucură şi ne iubeşte într-un mod special şi fără îndoială că ne ocroteşte ca o mamă bună când ne vede lângă altarul lui Isus, când ştie că şi noi îl primim în inima şi în sânul nostru pe acelaşi Isus, Fiul ei. Maria, aşadar, ne favorizează şi însoţeşte în drumul spre Isus din Euharistie.

Concluzie

Dacă Maria a fost plină de har, a fost pentru că l-a primit în sânul ei pe autorul harului, iar dorul ei şi centrul vieţii ei a fost Isus Învăţătorul, Isus Mântuitorul şi Isus Euharisticul. După plecarea lui din această lume putem spune că numai iubirea lui a susţinut-o şi a făcut-o vredincă să fie ridicată la cer pentru a fi împreună cu cel pe care l-a purtat în sânul ei şi l-a oferit lumii ca să devină Euharistie.

Îmi place să închei aceste câteva gânduri, care n-au avut şi nu au decât menirea de a deschide gustul pentru a intra într-un domeniu aşa de sensibil, dar şi aşa de necunoscut, într-un domeniu aşa de important şi, de ce să n-o spunem, aşa de neglijat (relaţia Biserică-Euharistie-Maria), cu o reflexie pastorală catehetică a părintelui Tomka Ferenc.

De multe ori ne împărtăşim fiindcă suntem bine dispuşi sau pentru că şi alţii se împărtăşesc. Mergem la biserică pentru că acolo sunt cunoştinţele noastre dragi. De multe ori ne împărtăşim, însă cu inima plină de multe lucruri. Şi nu Isus este totul pentru noi, şi de aceea el nu ne poate umple pe noi pentru că nu suntem flămânzi doar după El.

Dacă vrem să înţelegem sfânta Împărtăşanie, faptul că Isus este totul, dacă am dori ca Isus să ne transforme în sine trebuie să pierdem multe (chiar toate).

Pentru Mama lui Isus, Euharistia a constituit o situaţie specială, pentru că mai înainte a pierdut totul: l-a pierdut pe Isus. Astfel a reuşit să retrăiască şi să descopere faptul că Euharistia este într-adevăr totul pentru ea: Dumnezeu-Isus-(Fiul ei).

Deci, dacă te copleşeşte durerea, dacă cineva te decepţionează, dacă pierzi pe cineva sau ceva şi simţi în tine un gol tulburător, gândeşte-te la sfânta Fecioară Maria. Sub Cruce ea pierdut totul, dar la înviere şi în Euharistie a regăsit totul.

Împărtăşeşte-te deci împreună cu Maria.

Şi dacă pierzi ceva şi acest lucru te doare, mulţumeşte-i lui Dumnezeu pentru că astfel te conduce ca Isus să-ţi umple tot mai mult viaţa. Şi dacă în tine trăieşte un timp durerea pierderii, nu te speria fiindcă şi pe Maria a durut-o pierderea lui Isus. Dar această durere a fost umplută de bucuria că Isus a înviat şi a rămas în Euharistie.

Cu cât mai mult îl recunoşti pe Isus în pierderi, cu cât mai mult încerci în întuneric să te împărtăşeşti cu Maica îndurerată, cu atât mai real vei înţelege împreună cu Sfânta Fecioară Maria prezenţa şi bucuria lui Isus înviat în Euharistie⁶.

Astfel vei fi sfânt!

Note