SACRAMENTE 

Euharistia în viața Bisericii
colocviu teologic dedicat Marelui Jubileu

achizitionare: 12.01.2004; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

Inapoi la cuprins

EUHARISTIA ȘI BISERICA

Eduard FERENȚ

Tratând despre jertfa Noului Legământ, sfântul Irineu spune:

Cât ne privește, modul nostru de a gândi se acordă cu Euharistia, iar Euharistia, la rândul ei, confirmă modul nostru de a gândi; căci noi îi oferim lui Dumnezeu ceea ce este al său, proclamând în mod unanim comuniunea și unirea cărnii și a Duhului: după cum pâinea care provine din pământ, după ce a primit invocația lui Dumnezeu, nu mai este pâine obișnuită, ci Euharistie, constituită din două realități, una terestră și alta cerească, tot astfel trupurile noastre primind Euharistia, nu mai sunt coruptibile, deoarece au sămânța învierii1.

Acest text este fundamental în teologia euharistică: pe de o parte, ne transmite doctrina Bisericii primare despre Euharistie, iar, pe de altă parte, ne prezintă însuși conținutul Misterului credinței. Concordanța dintre doctrina Bisericii și Sfânta Euharistie a fost apărată mereu de Biserica Catolică, deși în diferite moduri. Papa Inocențiu al III-lea, de exemplu, învață că pentru a consacra Euharistia, preotul nu numai că trebuie hirotonit potrivit legilor Bisericii de către un episcop vizibil, dar trebuie să aibă și fidelis intentio, intenția plină de credință pentru a celebra Sfânta Liturghie2. La rândul său, Conciliul din Florența susține că preotul care celebrează sfintele Taine habeat intentionem faciendi quod facit Ecclesia, să aibă intenția de a săvârși ceea ce săvârșește Biserica3. Practic, intenția slujitorului este intenția Bisericii când respectă cu fidelitate forma și toată structura liturgică a ritului sacramental.

Intentio fidelis, intenția plină de credință a săvârșitorului Tainei cere, înainte de toate, să creadă personal în Taina Euharistiei și să gândească despre ea așa cum învață Sfânta Biserică. Teologia euharistică dă sens observării fidele a structurii liturgice a ritului sacramental. De aceea, în cele ce urmează, voiesc să analizez doar două aspecte dogmatice ale Euharistiei, și anume: 1) Euharistia ca sacrament și 2) Euharistia ca jertfă a lui Cristos. Ambele aspecte vor fi elucidate cu ajutorul a două expresii teologice specifice teologiei catolice: transsubstantiatio, transsubstanțierea și repraesentatio, reprezentarea jertfei de pe Cruce. Aceste expresii clasice ale teologiei latine au fost și sunt semne ale ortodoxiei credinței Bisericii Catolice.

 

1. Euharistia ca sacrament

Ne este cunoscut faptul că Euharistia e unica Taină din cele șapte care este și sacrificiu, un sacrificiu relativ la acela al Crucii, fiind nu atât repetiția, nici chiar reînnoirea, ci pur și simplu reprezentarea sau înfățișarea acestuia. O anumită teologie manualistică a înclinat uneori să separe aceste două dimensiuni esențiale ale Euharistiei. Ea învăța că, pe de o parte, Euharistia este sacrament și, pe de altă parte sacrificiu, dar nu reușea să ilustreze cum anume sacrificiul și sacramentul constituiau, de fapt, o reală unitate. Numai Conciliul Vatican al II-lea, în urma rezultatelor dobândite din adâncirea conceptului biblic de memorial4 și a dialogului teologic va permite să se regăsească această unitate, arătând că Euharistia este memorialul jertfei de pe Calvar în formă sacramentală.

Voind să prezinte doctrina Bisericii primare despre credință și sacramente, primul adevăr mărturisit solemn de Conciliul Tridentin este prezența reală și substanțială a lui Cristos Domnul în Euharistie:

În primul rând, acest Sfânt Sinod învață și proclamă deschis și simplu că în dumnezeiescul sacrament al Sfintei Euharistii, după consacrarea pâinii și a vinului, Domnul nostru Isus Cristos, Dumnezeu adevărat și om adevărat, este conținut cu adevărat, real și substanțial, sub speciile acelor lucruri sensibile. Nu este nici o contradicție între faptul că însuși Mântuitorul nostru stă totdeauna în ceruri de-a dreapta Tatălui, după modul său natural de a fi, și faptul că, cu toate acestea, fiind în mod sacramental în multe alte locuri, este prezent cu substanța sa cu noi, cu acel mod de a exista care, deși ne este greu să-l exprimăm prin cuvinte, cu toate acestea îl putem înțelege cu mintea noastră luminată de credință, ca posibil lui Dumnezeu și pe care, cu atât mai mult, trebuie să-l mărturisim cu tărie5.

Această prezență este sacramentală și poate fi cunoscută numai prin credință. Ea este reală și substanțială, cea ce face ca Cristos să nu fie prezent în Sfânta Ostie doar ca într-un semn ori figură sau numai virtual. Doctrina conciliară este întărită de un canon prin care Conciliul afurisește pe cel care va îndrăzni

să nege că în Preasfântul Sacrament este conținut cu adevărat, real și substanțial trupul și sângele Domnului nostru Isus Cristos, cu sufletul și dumnezeirea și, așadar, Cristos întreg, ori va afirma că El este acolo numai ca într-un simbol ori o figură, ori numai cu puterea sa6.

Conciliul învață că în această Taină a tainelor, prin consacrarea elementelor Euharistiei are loc o schimbare substanțială a lor, o prefacere pe care o numește transsubstantiatio, transsubstanțiere sau transformare a substanței elementelor pâinii și vinului în substanța Trupului și a Sângelui Domnului:

Dacă cineva va susține că în Preasfântul sacrament al Euharistiei, împreună cu Trupul și Sângele Domnului nostru Isus Cristos rămâne substanța pâinii și a vinului și va nega acea minunată și singulară schimbare - "conversio" - a întregii substanțe a pâinii în trup, și a întregii substanțe a vinului în sânge, în timp ce rămân numai speciile pâinii și ale vinului, prefacere pe care Biserica Catolică o numește cu un termen foarte adaptat "transsubstantiatio", transsubstanțiere, să fie afurisit7.

Această prezență a lui Cristos întreg în fiecare din cele două specii și în orice parte a fiecărei specii are ca temei instituirea Tainei Euharistice de către însuși Isus Cristos la Cina de taină, în timpul căreia Mântuitorul le-a dăruit ucenicilor săi Trupul și Sângele său (Mt 26,26-29; Mc 14,22-25; Lc 22,17ș.u; 1Cor 11,24.26; In 6,27.57). Domnul nostru a instituit acest sacrament ca memorial al minunățiilor sale, poruncind Apostolilor să-l celebreze până când va veni să judece lumea: faceți aceasta în amintirea mea (Lc 22,19; 1Cor 11,24-25)8. El a voit ca această Taină a tainelor să fie primită ca hrană spirituală a sufletelor, ca antidot al păcatelor și al morții, ca arvună a slavei noastre viitoare9.

Euharistia, așadar, conform doctrinei Bisericii, este memorialul evenimentului pascal, adică actul Domnului și al Bisericii prin care acest eveniment unic și irepetabil istoric este prezentificat - exeritur - este reconstituit și actualizat prin celebrarea Sfintei Liturghii. Memorialul euharistic include o întreită referință la trecut, prezent și viitor, deoarece celebrează memoria obiectivă a patimii lui Cristos, sufletul fiind copleșit de har în prezent, iar celor care participă sacramental la el li se dă arvuna slavei viitoare10. Euharistia face pentru noi prezent, reconstituie și actualizează ceea ce Cristos a făcut în trecut pentru mântuirea oamenilor: întruparea, viața, patima, învierea, înălțarea și revărsarea Duhului.

Euharistia, ca Taină desăvârșită, depășește și desăvârșește toate celelalte taine, deoarece conține pe însuși Autorul sfințeniei cu trupul și sufletul său glorificat, cu dumnezeirea sa11. Aceasta este și învățătura Sfinților Părinți ai Bisericii care au condamnat pe toți aceia care au interpretat în mod greșit cuvintele Mântuitorului din Sinoptici și sfântul Paul (Mt 26,26-29; Mc 14,22-23; Lc 22,19ș.u.; 1Cor 11,24ș.u.), răstălmăcindu-le ori reducând Euharistia la o simplă imagine ori simbol de recunoaștere între creștini12.

În toată această învățătură, reținem că termenul transsubstantiatio exprimă și condensează cel mai bine doctrina prezenței reale și că poate servi ca semn de aderare și de garant sau ocrotitor și paznic al credinței catolice și astăzi. El este stindardul ortodoxiei catolice13.

 

2. Euharistia - jertfă sacramentală

Urmând credința Bisericii Apostolice, Magisterul Bisericii învață, în al doilea rând, că Euharistia este cu adevărat jertfa lui Cristos, quo cruentum illud semel in cruce peragendum repraesentaretur14. Numai raportându-l la acest unic sacrificiu al lui Cristos se poate înțelege jertfa Sfintei Liturghii (Evr 7,17-18; 9,12)15.

În acest sacrificiu vizibil există identitate între Preot și victimă, între Jertfitor și jertfă, deoarece Cristos se oferă pe el însuși. Sub speciile pâinii și ale vinului Cristos se oferă prin același act de iubire care l-a însuflețit pe Calvar, Tatălui pentru mântuirea oamenilor.

Termenul cheie de care se folosește Magisterul Bisericii pentru a exprima relația sacrificiului Liturghiei cu acela al Crucii este acela de reprezentare - repraesentatio. Sensul teologic al acuvântului este că ceea ce a fost săvârșit o dată pentru totdeauna pe altarul Crucii este înfățișat, adică reprezentat, reactualizat pe altarele noastre. Liturghia și Crucea nu sunt două jertfe, două sacrificii, ci unul și același. Liturghia nu aduce nici un prejudiciu Crucii și învierii lui Isus, nu este o micșorare a jertfei lui Isus, deoarece nu-i ia și nu-i adaugă nimic. Ea nu este nici repetiția, nici chiar reînnoirea sacrificiului de pe Calvar, deoarece nu se reînnoiește decât ceea ce este învechit, nedesăvârșit și trecător. Ea este reprezentarea, reactualizarea jertfei Crucii în mod nesângeros.

Conciliul Tridentin și Vatican al II-lea sunt foarte precise în limbajul teologic referitor la Sfânta Euharistie16. Termenul de reprezentare pe care-l folosesc ne trimite la conceptul biblic de memorial, asupra căruia nu mai revin17.

Un al doilea cuvânt, alături de repraesentatio, folosit de Magisteriu este immolatio, sacrificare, jertfire, termen aplicat atât sacrificiului Crucii, cât și Sfintei Liturghii. Iată ce ne învață Conciliul Tridentin:

Și pentru că în acest sacrificiu dumnezeiesc, care se săvârșește la Liturghie este conținut și jertfit (immolatur) în mod nesângeros, același Cristos, care s-a oferit odată pentru totdeauana în mod sângeros pe altarul Crucii (Evr 9, 14-28), Sfântul Sinod învață că acest sacrificiu este cu adevărat propitiatorium, ispășitor ... Înduplecat de această jertfă, acordându-ne harul și darul penitenței, iartă fărădelegile și păcatele, chiar și cele mai mari. Este, de fapt, o singură și aceeași Victimă. Același Jertfitor care, oferindu-se acum prin ministerul preoților, s-a oferit pe sine însuși pe Cruce: diferit este numai modul de a se oferi18.

Prin jertfa nesângeroasă se înțelege actul sacramental care actualizează sacrificul cu sânge al lui Cristos. Există identitate numerică și concretă între jertfa Crucii și jertfa nesângeroasă a Sfintei Liturghii, fiind aceasta raportată la prima. Cristos care stă de-a dreapta Tatălui nu trebuie să se mai jertfească încă o dată. Dar Biserica are nevoie ca această unică jertfire să primească prezență și vizibilitate totdeauna și pretutindeni. Sacrificiul Liturghiei, adică oferta consacrată, este cu adevărat, real și substanțial Trupul dat și Sângele vărsat al lui Cristos însuși. De aceea, în puterea consacrării, speciile vinului și ale pâinii reprezintă, în mod sacramental și nesângeros, sacrificiul sângeros - propitiatorium - și ispășitor, oferit de El pe cruce Tatălui pentru mântuirea oamenilor19.

Preotul oferă Preasfântul Sacrificiu in persona Christi, în persoana lui Cristos, adică în specifica și sacramentala identificare cu Preaînaltul și veșnicul Preot, care este autorul și principalul subiect al acestui propriu sacrificiu, în care nimeni nu-L poate înlocui. Numai jertfa Lui putea și are capacitatea de ispășire înaintea lui Dumnezeu, a Treimii Preasfinte, înaintea sfințeniei Sale transcendente (Mt 26,28; 1In 2,1; Rom 3,25; Evr 6,20; 7,2-3)20. Misterul euharistic, dacă este separat de propria natură de jertfă a Sacrificiului unic al lui Cristos, încetează pur și simplu să mai fie Jertfă: plane id esse cessat21. Pe scurt, la Sfânta Liturghie noi prezentăm lui Dumnezeu jertfa unică a lui Cristos Domnul.

Fiind Liturghia actualizarea jertfei de pe Calvar, ea nu este numai un act de jertfire - immolatio -, ci este și un act de ispășire. Ea este nu numai jertfă de laudă, de ascultare cadaverică, liberă și conștientă, ci este și preț de răscumpărare pentru păcatul lumii (cf. 1Pt 2, 24; Evr 10,10-18). Isus și-a trăit moartea ca pe cea mai mare înfăptuire a vieții Sale, acceptând-o din iubire, sub inspirația Spiritului etern care l-a întărit în ființa sa pentru a se oferi ca Hostie preacurată Tatălui pentru mântuirea noastră (cf. Evr 9,14). Sfânta Liturghie are valoare de mijlocire și de ispășire la Tatăl pentru cei vii și pentru cei morți. Totul în Liturghie este raportat la jertfa unică a lui Cristos și totul este inclus în ea. La altar Cristos aduce și se aduce pentru cei răscumpărați de El, vii și morți. Numai așa poate fi Euharistia Taina Împărăției lui Dumnezeu ( cf. Lc 22,16-17; 1In 2,1)22: ea are efect în Împărăția viitoare desăvârșită încă de pe acum. Memorialul lui Cristos în Euharistie cuprinde în sine pe toți sfinții și membrii Bisericii pentru care este oferit.

Sfânta Liturghie smulge asentimentul lui Dumnezeu, deoarece Cristos i-a oferit orice putere mântuitoare. Ea înalță sufletele din împărăția morții, întărește pe cei slabi, vindecă bolnavii trupești și sufletești, eliberează pe cei posedați de păcat și de diavol, spală păcatele, stinge prigoanele, întărește pe cei șovăielnici, învigorează pe cei generoși, călăuzește pelerinii, calmează furtunile persecuțiilor, spală fărădelegile și puhoiul crimelor, susține săracii, mișcă inimile bogaților, înalță pe cei căzuți și susține răbdarea creștinilor, eliminând plictiseala din viața cotidiană. Ea este izvorul vieții celei noi a lui Cristos, fântâna harului, a prospețimii spirituale și a veșniciei23.

 

Concluzie: aspect kerigmatic

Euharistia, așadar, recapitulează creația și împlinește întruparea Cuvântului. Nu numai că există identitate fizică între Trupul euharistic și Trupul istoric al lui Cristos, dar kenoza umilirii Cuvântului este continuată permanent în Dumnezeiasca Euharistie. Coborârea - descensio - Cuvântului este uluitoare deja la Întrupare, dar și mai profundă în Euharistie. Aici Cuvântul întrupat coboară în elementele firii, iar după prefacerea lor în carnea sa reală, adevărată și substanțială, își îmbracă omenitatea glorificată în smerenia speciilor euharistice.

Coborârea Cuvântului atinge, așadar, culmea în Euharistie. Prin această smerire sacramentală, Domnul îndumnezeiește omul și recapitulează universul, refăcând economia voită de Creator încă de la originile zidirii. Coborârii Cuvântului în Euharistie îi corespunde înălțarea creștinului. De aceea, el, ascultând de Mater et Magistra, de Sfânta Biserică, primește sacramental pe Domnul cel puțin în timpul pascal, iar în fiecare duminică participând la Sfânta liturghie, adoră pe Domnul și Mântuitorul său când preotul înalță vizibil Hostia și Potirul spre a fi adorate de popor.

În Euharistie, Dumnezeu ne revelează necontenit atotputernicia sa care, folosindu-se de cele mai simple elemente și de cele mai comune mijloace, realizează gesta mântuirii noastre. Nimic nu uimește mai mult credința noastră recunoscătoare decât simplitatea geste-lor divine! Efectele acestora sunt recapitularea creației, îndumnezeirea omului și împlinirea economiei mântuirii.

Câtă înțelepciune și ce pedagogie aflăm în această Taină a tainelor! Pentru a-și revela Prezența și pentru a ne comunica Viața, Cuvântul întrupat nu are nevoie de tot aparatul mass mediei omenești. În lucrările oamenilor, cu cât se urmărește un rezultat mai mare și o operă mai impunătoare, cu atât mai mare este agitația și aparatul pus în mișcare. În gesta (lucrările) lui Dumnezeu e invers: El, cu cele mai simple mijloace, săvârșește Tainele și prin ele îndumnezeirea omului. Cuvântul întrupat se folosește de vocea slabă a slujitorului său, de elementele pâinii și ale vinului care, unite cu puterea cuvintelor sale și ale Duhului, dar și cu credința Bisericii, devin cu adevărat, real și substanțial, Trupul și Sângele său, sacramentul Jertfei de pe Cruce. Însușindu-ne doctrina Bisericii despre această Taină a tainelor, vom gândi cum gândește Biserica și vom face ceea ce face Biserica, după cum ne îndeamnă Sfântul Irineu la începtul acestei conferințe: Modul nostru de a gândi se acordă cu Euharistia, iar Euharistia, la rândul ei, confirmă modul nostru de a gândi.

 

Note


1 Sf. Irineu, Adversus haereses, IV, 18, 5, SChr 100, Cerf, Paris 1965, 611-613.

2 Inocentiu pp. III, Epistola Eius exemplo (18.XII.1208); DS 794.

3 Conciliul din Florenta, Decretum pro Armenis; DS 1316.

4 Cf. O. Michel, "Mimneskomai", în ThWNT, IV (1942), 678-687; M. Thurian, L'Eucaristia, memoriale del Signore, Ave, Roma 1967, 23; B. Neunheuser, "Memoriale", în NDL, 820-838.

5 Conciliul Tridentin, Sessio XIII (11 octombrie 1551), Decretum de Ss. Eucharistia, cap. 1; DS 1636.

6 DS 1651.

7 DS 1642 și 1652.

8 Cf. K.H. Bartels, "Memoria, μιμνήσκομαι", în DCBNT, 990-996.

9 Cf. Conciliul Tridentin, Decretum de Ss. Eucharistia, cap. 2; DS 1638; Paul Pp. VI, Sollemnis professio fidei (30.VI.1968); EncVat, III, 560-562; E. Ferent, Teologia sacramentală. I. Despre sacramente în general. II. Euharistia în Evul Mediu și în epoca modernă, Institutul Teologic Romano-Catolic, Iași 1999, 254-273.

10 Rituale Romanum, De Sacra communione et de cultu Mysterii Eucharistici extra Missam. Editio typica, Typis polyglotis Vaticanis, Antiphonae, Romae 1973, nr. 200, 63.

11 DS 1639-1641.

12 DS 1637.

13 Cf. E. Schillebeeckx, La Présence du Christ dans l'Eucharistie, Cerf, Paris 1970, 35. Din acest punct de vedere, doctrina Bisericii Ortodoxe coincide cu învățătura Bisericii Catolice. Recomand paginile minunate despre Dumnezeiasca Euharistie ale lui N. Cabasila redate de Panayotis Nellas, în: Omul - animal îndumnezeit. Perspective pentru o antropologie ortodoxă, Deisis, Sibiu 1999, 151-155 (154).

14 ConciliulTridentin, Doctrina de Ss. Missae sacrificio, cap. 1; DS 1740, 1749.

15 DS 1740-1742.

16 Cf. DS 1743; LG 11; SC 47; 2;6. Cf. E. Ferent, Euharistia, sacramentul Sacrificiului lui Cristos, Institutul Teologic Romano-Catolic, Iași-Roma 1996, 30-32; 197-198. 

17 Cf. E. Ferent, Euharistia ..., 30-32; Ioan Paul ii, Lettera ai sacerdoti per il Giovedi Santo 2000, Vi scrivo dal Cenacolo, în: L'Osservatore Romano (31 martie 2000). A se vedea paragrafele: Faceți aceasta în amintirea mea și Memorialul care actualizează.

18 Conciliul Tridentin, Doctrina de Ss. Missae sacrificio, cap. 2; DS 1743.

19 Ioan paul ii, Epistola Dominicae cenae (24 februarie 1980), nr. 9; EnchVat, VII, 195.

20 Ioan paul ii, Epistola Dominicae cenae, nr.8; EnchVat, 186.

21 Ioan paul ii, Epistola Dominicae cenae, nr.8; EnchVat, 186.

22Cf. Origene, Homilia in Leviticum, 9, 5.10, PG 12, 515.523. Aici avem teologia sacrificiului ispășitor al lui Cristos. A se vedea și Sf. John Fisher, Tâlcuirea psalmilor (Ps 129), în Opera omnia, ed. 1579, 1610; edițiile latină și engleză editate de T.E.B. Mayor, în: E.E.T.S (1876 și 1935). De asemenea, vezi Liturgia Horarum, II, Hebdomada V Quadragesimae, Feria secunda, Lectio altera, 290-291.

23 Cf. B. Sesboüé, "L'Eucharistie et le sacrifice de la Messe", în Les Signes du salut, III, ed. H. Bourgeois-B.Sesboüé-P. Thon, Desclée, Paris 1995, 158-170 și 314-322.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire