RUGĂCIUNEA

CAPITOLUL II

VALOAREA RUGĂCIUNII

1. Însemnătatea rugăciunii şi puterea ei

Rugăciunile noastre sunt aşa de plăcute în ochii lui Dumnezeu încât a însărcinat pe îngeri să i le aducă în faţă îndată ce noi le facem: "Îngerii, scrie sfântul Hilariu, cu nerăbdare aşteaptă rugile credincioşilor spre a le duce înaintea lui Dumnezeu". "Acesta e fumul sfânt de tămâie, adică rugăciunile sfinţilor, ce l-a văzut Sfântul Ioan ridicându-se din mâna Îngerilor înaintea lui Dumnezeu". (Ap. 8). Şi în alt loc, acelaşi Apostol scrie: "Rugăciunile sfinţilor se aseamănă unor vase de aur pline de mirodenii mirositoare şi mult plăcute Celui de Sus". (Ap. c. 8. c. 5.)

Dar spre a ne da seama mai bine cât preţuieşte rugăciunea înaintea lui Dumnezeu, ajunge să citim în Sfânta Scriptură nenumăratele făgăduinţe ce le face El acelora care se roagă: "Strigă-mă şi îţi voi răspunde" (Ier. 33. 3). "Cheamă-mă şi Eu te voi scăpa" (Ps. 49, 15). "Cereţi şi vi se va da vouă; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide" (Mt. 7, 7). "Căci tot cel ce cere, capătă, şi cel ce caută, găseşte" (Lc. 11, 10).

Toate câte le veţi cere prin rugăciune, să credeţi că le veţi primi, şi vi se vor întâmpla vouă" (Mc. 11, 24).

Adevăr, adevăr zic vouă: "De veţi cere ceva de la Tatăl în numele meu, vă va da vouă" (Ioan 16, 23). Şi multe alte texte mărturisesc acelaşi lucru.

Dumnezeu ne vrea mântuiţi, dar spre mai marele nostru bine, vrea să ajungem la mântuire biruitori. Trăind pe pământ, luptăm neîncetat, şi pentru a ne mântui trebuie să luptăm şi să învingem: "Nimeni, zice Sfântul Ioan Gură de Aur, nu va fi încununat fără victorie". Noi suntem slabi pe când duşmanii sunt mulţi şi puternici. Cum vom putea să ne împotrivim lor şi să-i învingem? Însă curaj, să îndrăznim cu Apostolul, zicând: "Toate le pot în Acela care mă întăreşte" (Filip. 4, 13). Vom putea face orice prin rugăciune; prin ea Dumnezeu ne dă puterea de care avem nevoie. Teodoret a scris: "Rugăciunea e atotputernică, ea este numai una, dar poate obţine toate lucrurile". Sfântul Laurenţiu Iustinian spunea că prin rugăciune ne clădim o fortăreaţă puternică de unde vom fi apăraţi şi puşi la adăpost de toate invidiile şi violenţele duşmanilor. Sunt tari puterile iadului, dar rugă-ciunea e mai puternică de cât toţi diavolii (Sfântul Bernard). Deoarece rugăciunea dă sufletului ajutorul ceresc care întrece puterile create. Astfel se încuraja David: "Voi chema pe Domnul meu în ajutor şi voi fi mântuit de toţi vrăjmaşii mei" (Ps. 17, 4). În sfârşit, zice Sfântul Ioan Gură de Aur: "Rugăciunea e o armă gata să învingă orice asalt al duhurilor rele; este fortăreaţa care rezistă la orice primejdie; e portul care ne scapă de furtună; este comoara care ne procură toate bunătăţile".

2. Puterea rugăciunii împotriva ispitelor

Dumnezeu, cunoscând binele cel mare ce ni-l procură rugăciunea, spre a trage folos din ea, El permite să fim ispitiţi de duşmani, pentru ca atunci să-i cerem ajutorul ce El ni-l făgăduieşte şi ni-l dă. Bucuria Lui e aşa de mare când ne vede alergând la El în clipa primejdiei, cât este şi neplăcerea ce i-o pricinuim nerugându-ne. Şi precum un rege, zice Sfântul Bonaventura, socoteşte de necredincios pe căpitanul care fiind greu atacat nu i-ar cere ajutorul, tot astfel se socoteşte şi Dumnezeu trădat de acela care fiind încolţit de ispite, nu aleargă la El, care ne doreşte şi ne aşteaptă cu darurile în mână. Acest adevăr l-a declarat şi Isaia, când din porunca lui Dumnezeu zice regelui Achaz, să ceară un semn, spre a se încredinţa de sprijinul ce Domnul voia să i-l dea: "Cere un semn Domnului şi Dumnezeului tău" (Is. 7, 2). Dar nelegiuitul rege răspunde: "Eu nu voi cere semn, şi nu voi ispiti pe Domnul", fiindcă se încredea în puterile sale, că va birui pe duşmani fără ajutorul ceresc. Însă pentru această purtare profetul l-a dojenit: "Ascultaţi, voi cei din neamul lui David! Vi se pare lucru de nimic că ispitiţi pe oameni şi mai vreţi să ispitiţi şi pe Dumnezeul meu?" (Is. 7, 13.) Dându-i să înţeleagă că este o insultă a nu cere de la Dumnezeu harurile ce le ţine pregătite.

Sărmanii fii ai mei, exclamă Mântuitorul, care sunteţi atacaţi de duşmani şi apăsaţi de greutatea păcatelor voastre, nu vă descurajaţi, veniţi la Mine cu rugile voastre, şi eu vă voi da tărie să vă împotriviţi, şi vă voi scoate din nenorociri. În alt loc, prin gura lui Isaia grăieşte astfel: "O, oameni, veniţi la mine şi cu toate că sufletele voastre sunt pătate, îndrăzniţi. Eu le voi face să se albească întocmai ca zăpada" (Is. 1, 18).

Ce este rugăciunea? "Rugăciunea, zice Sfântul Ioan Gură de Aur, este o ancoră de scăpare pentru cel ce e în primejdie, comoară plină de bogăţii pentru cel sărac, leac de vindecare pentru cel bolnav şi păzitoarea sigură a sănătăţii pentru cel sănătos!

Ce face rugăciunea? "Rugăciunea, zice Laurenţiu Iustinian, îmblânzeşte mânia lui Dumnezeu, ne dobândeşte harul pentru orice nevoie, învinge pe orice duşman, în sfârşit, dă lumină celor care sunt în întuneric, putere celor slabi, şi din păcătoşi ne face sfinţi. Cui îi lipseşte lumina, să o ceară de la Dumnezeu, şi i se va da: "Îndată ce am alergat la Dumnezeu, mi-a dat înţelepciunea" (Iac. 1, 7). Cine are trebuinţă de putere, să o ceară de la Dumnezeu, şi i se va da: "Îndată ce am deschis gura la rugăciune, am primit ajutor de la Dumnezeu" (Ps 118. 131.). Cine a dat tărie mucenicilor ca să se împotrivească tiranilor, dacă nu rugăciunea, prin care au învins caznele cele mai crude şi moartea? Sfântul Petru Crisologul spune că cine întrebuinţează această armă puternică, nu cade în păcat, se stinge în el iubirea celor pământeşti, locuieşte în cer şi încă de pe acum stă în convorbire cu Dumnezeu. La ce mai slujeşte deci să ne cutremurăm tânguindu-ne: Cine ştie dacă sunt trecut sau nu în cartea vieţii? Cine ştie dacă Dumnezeu îmi va da harul îndestulător şi statornicia? Căci ne înştiinţează Apostolul: "Să nu vă împovăraţi cu nici o grijă, ci în toate lucrurile, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu prin rugăciune şi închinăciuni unite cu mulţumiri". (Filip. 4, 6).

Alungaţi de la voi toată grija şi frica, bună numai să nimicească încrederea şi să vă răcească şi lenevească mai mult pe calea mântuirii. Rugaţi-vă neîncetat, căutaţi şi înălţaţi rugile voastre la Dumnezeu, mulţumindu-i pururi pentru făgăduinţele date şi cerşindu-i toate celelalte daruri dorite.

Dumnezeu ne-a pus să luptăm, luptă grea cu vrăjmaşi puternici, dar El rămâne credincios făgăduinţelor Sale, nerăbdând să fim ispitiţi peste puterile noastre. Învăţatul cardinal Gotti scrie că Dumnezeu nu e dator să ne dea totdeauna harul potrivit ispitei, dar e obligat ca în clipa ispitei, invocându-L, să ne dea destulă tărie ca să rezistăm ispitei. Cu ajutorul de sus biruim orice, să-l cerem numai cu umilinţă, şi ni se va da.

Vina este a noastră dacă suntem biruiţi de ispită, căci nu ne-am rugat. Rugăciunea, scrie Sfântul Augustin, descoperă orice înşelăciune şi învinge toate puterile duşmane.

3. Dumnezeu e gata totdeauna să ne asculte

Sfântul Bernardin de Siena zice: "Rugăciunea e trimisul credincios, cunoscut prea bine de Regele Cerului, şi obişnuită să pătrundă până la masa lui de lucru, având puterea de a mişca inima plină de milă a Regelui, ca să ne împartă harurile Sale nouă, sărmani muritori care gemem din greu sub povara greutăţilor şi suferinţelor din valea aceasta de lacrimi. Ne asigură despre aceasta Isaia: "Popor din Sion, care locuieşti în Ierusalim, nu plânge! El se va milostivi la glasul strigătului tău şi te va auzi curând". (Is. 30, 19). Şi în alt loc grăieşte astfel prin gura lui Ieremia, plângându-se: "Din care pricină poporul meu a zis: Noi suntem liberi şi nu ne vom întoarce la tine! Oare mila mea a fost pământ pustiu care să nu vă poată da rodul harului, sau un ţinut care să-şi dea rodul prea târziu?" (Ier. 2, 31) Prin aceasta Iubitul nostru vrea să ne dea de înţeles că e gata întotdeauna să ne asculte, dojenind pe aceia care nu se roagă crezând că nu vor fi ascultaţi.

Dacă Dumnezeu ar învoi ca numai o dată pe lună să-i prezentăm cererile noastre, asta încă ar fi o mare binefacere. Regii acestui pământ ascultă pe supuşii lor de puţine ori pe an, însă Dumnezeu ne primeşte oricând. Sfântul Ioan Gură de Aur scrie că El este pururi gata să asculte rugăciunile noastre, şi ne ascultă mai înainte ca noi să fi sfârşit a ne ruga, precum ne-a făgăduit: "Şi înainte de a mă chema pe mine, Eu le şi voi răspunde, şi înainte de a grăi Eu îi voi şi auzi" (Is. 65, 24). "Domnul este aproape de toţi cei ce-l cheamă, de toţi cei ce-L strigă din toată inima. El împlineşte dorinţele celor ce se tem de El şi aude strigătul lor şi-i mântuieşte" (Ps. 144, 18). De aceea Moise, gândindu-se la acest lucru şi bucurându-se, zicea: "Nu este alt popor care să aibă mai aproape pe Zeii lui, cum este Dumnezeul nostru de faţă la toate rugăciunile noastre" (Deut. 4, 7). Zeii păgânilor erau surzi la cererile oamenilor, fiindcă erau şi ei nişte făpturi neputincioase. Însă Atotputernicul nostru Dumnezeu aude rugăciunile noastre, e aproape de noi şi e gata să ne împartă toate darurile cerute.

"Doamne, zicea David, aşa am cunoscut că Tu eşti Dumnezeul meu, numai bunătate şi milă, fiindcă ori de câte ori am alergat la Tine, îndată m-ai auzit" (Ps. 55, 10).

4. Să cerem lucruri mari. E mai bine a se ruga decât a medita

Noi suntem săraci, plini de lipsuri, însă de vom cere vom şi avea. Căci dacă noi suntem săraci, Dumnezeu e bogat şi: "El e bogat faţă de toţi care cheamă în ajutor numele lui" (Rom. 10,12). Tocmai de aceea, ne îndeamnă Sfântul Augustin, odată că avem de-a face cu un Domn nesfârşit de puternic şi bogat, să nu-i cerem lucruri de nimic, dar lucruri mari. Dacă un supus ar cere regelui său un bun neînsemnat ar face necinste regelui său. Pe Dumnezeu îl cinstim, cinstim mila şi mărinimia Lui când, deşi neputincioşi şi lipsiţi, îi cerşim haruri mari, încrezându-ne în făgăduinţa ce ne-a dat-o că orice îi vom cere, ne va da: "Orice veţi vrea, veţi cere şi vi se va da vouă" (Ioan 15, 7).

Sfânta Maria Magdalena de Pazzi zicea că Domnul se simte aşa de cinstit şi mulţumit când alergăm la El, încât ne mulţumeşte oarecum că îi dăm prilejul de a revărsa asupra noastră binefacerile Sale. Şi să ne convingem că atunci când căutăm harul la Dumnezeu, El totdeauna ne dă mai mult decât cerem: "Dacă cineva are nevoie de înţelepciune, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă la toţi cu îmbelşugare şi nu ceartă, şi se va da lui". Aşa grăieşte Sfântul Iacob, spre a arăta că Făcătorul nostru nu este ca oamenii, zgârcit cu bunurile Sale. Oamenii, oricât ar fi ei de bogaţi, miloşi, mărinimoşi, totuşi când e vorba de a da, sunt strânşi la mână, ştiind prea bine că avuţiile lor au fund. Însă Dumnezeu dăruieşte bunurile Sale cu îmbelşugare, adică cu mână largă, dând totdeauna mai mult decât se cere, deoarece bogăţiile Sale sunt nesfârşite. Cu cât împarte mai mult cu atât mai mult îi rămâne: "Căci blând este Domnul şi de mare milă pentru cei ce se roagă Lui". "Tu, Doamne, zicea David, eşti prea larg şi bun cu acela care Te cheamă în ajutor; mila ce dai oamenilor este aşa de mare, că întrec cererile lor". Însă trebuie să ne rugăm cu încredere, siguri că prin rugile noastre se vor deschide comorile Cerului. Rugăciunea e o comoară, cine se roagă mai mult, primeşte mai mult. (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Multe suflete evlavioase petrec mare parte din timp în citiri şi meditări evlavioase, dar prea puţin se roagă. Fără îndoială că citirea duhovnicească şi meditarea adevărurilor veşnice sunt lucruri foarte folositoare, însă Sfântul Augustin spune că rugăciunea e mult mai folositoare, pentru că citind sau meditând ne împlinim datoriile noastre, pe când prin rugăciune dobândim harul ca să putem săvârşi. La ce foloseşte cunoaşterea datoriilor noastre, dacă nu le vom putea îndeplini? Să citim şi să medităm cât vom vrea, dar nu ne vom împlini niciodată cum se cuvine datoriile noastre dacă nu vom cere ajutor de Sus. Tocmai cugetând la aceste lucruri, Sfântul Isidor zice că diavolul niciodată nu se trudeşte mai mult să ne umple mintea cu gânduri străine şi vremelnice decât atunci când ne vede că ne rugăm. Şi pentru ce aceasta? Pentru că ştie, că în timpul rugăciunii câştigăm cele mai multe comori cereşti.

Unul dintre cele mai mari foloase ale rugăciunii este acela ca să cerem de la Dumnezeu harurile ce ne sunt trebuincioase pentru statornicia şi mântuirea noastră veşnică. Şi pentru aceasta rugăciunea este foarte de mult folos sufletului; ea ne păstrează în harul lui Dumnezeu. Dacă omul nu se reculege la rugăciune, ca să ceară ajutorul ce-i este trebuincios pentru a rămâne statornic în bine, altă dată nu va mai face acest lucru, deoarece dacă nu se gândeşte bine la nevoile sale, nici nu va vedea trebuinţa de a alerga la ajutorul lui Dumnezeu. Pe când cel ce-şi face cum se cuvine rugăciunea gândindu-se în fiecare zi la trebuinţele sale, îşi cunoaşte lipsurile sufleteşti, primejdiile în care se află şi trebuinţa ce o are de a se ruga. De aceea el nu va întârzia să se recomande lui Dumnezeu ca să-l ajute cu harul Său.

Evlaviosul rege Ezechia în suferinţele sale spunea: "Ca un pui de rândunică stau şi mă tânguiesc" (Is. 38, 14). Puii de rândunică toată ziua ciripesc, cerând prin aceasta ajutor şi hrană de la mama lor. Aşa trebuie să facem şi noi; dacă voim să ne păstrăm viaţa harului, să ne rugăm neîncetat, cerând Făcătorului nostru ca să nu trimită moarte păcătosului, ci să mărească în noi cât mai mult iubirea faţă de Dânsul. Părintele Rodriguez ne spune că odată călugării din pustiu s-au adunat să se sfătuiască care practică de evlavie ar fi mai folositoare şi mai trebuincioasă pentru mântuirea veşnică, şi au hotărât că este aceea de a repeta cât mai des scurta rugăciune a lui David: "Doamne, spre ajutorul meu grăbeşte!" (Ps. 69, 1) sau cum spune Casian: "Dumnezeul meu, ajută-mă! Dumnezeul meu, ajută-mă". Cu acest mic strigăt să începem totdeauna ziua şi să urmăm apoi a o rosti ori de câte ori ne aflăm în grele încercări trupeşti şi sufleteşti, şi mai ales atunci când suntem năvăliţi de ispitele şi patimile noastre rele. Căci câteodată se dobândeşte harul mai degrabă printr-o rugăciune scurtă, decât prin alte fapte şi rugăciuni îndelungate (Sfântul Bonaventura). Şi adaugă Sfântul Ambroziu, că omul care se roagă, chiar în timpul rugăciunii dobândeşte ceea ce doreşte, deoarece a se ruga înseamnă a primi. De aceea scrie Sfântul Ioan Gură de Aur că nu se află om mai puternic decât omul care se roagă, pentru că acela se face părtaş de puterea lui Dumnezeu. Pentru a ajunge la desăvârşire, zice Sfântul Bernard, e de trebuinţă meditaţia şi rugăciunea: prin meditaţie îţi vezi lipsurile, prin rugăciune dobândim ceea ce ne lipseşte.

Încheiere

După cum s-a putut vedea din cele spuse până acum, a ne mântui fără de rugăciune este foarte greu, ba chiar cu neputinţă, căci aşa a orânduit Dumnezeu, însă dacă ne rugăm, mântuirea ne este sigură şi foarte uşoară.

Pentru a ne mântui nu e nevoie deci să-ţi verşi sângele printre necredincioşi, sau să te duci să locuieşti în singurătate şi să te nutreşti cu ierburi. Nimic mai uşor decât a spune: "Dumnezeul meu ajută-mă! Doamne păzeşte-mă, ai milă de mine!", şi cu aceste scurte rugăciuni, dacă le rostim neîncetat şi bine, ne putem mântui. Sfântul Laurenţiu Iustinian ne îndeamnă să ne rugăm la începutul lucrărilor noastre. Casian mărturiseşte că Părinţii din vechime sfătuiau şi îndemnau pe ucenicii lor să înalţe la cer rugăciuni scurte şi pline de afect sfânt. Cu toţii să preţuim rugăciunea noastră, zice Sfântul Bernard, precum şi Dumnezeu o preţuieşte, dăruindu-ne sau ceea ce îi cerem sau ce este mai folositor pentru noi. Şi să luăm bine seama, că de nu folosim rugăciunea, vina e a noastră, pentru că harul de a se ruga e dăruit tuturor: "Cu mine este rugăciunea. Dumnezeu e viaţa mea căruia îi voi zice, Tu eşti sprijinul meu" (Ps. 41, 8. 9).

Dumnezeu dă tuturor harul de a se ruga, şi rugân- du-ne să dobândim cu îmbelşugare ajutor, ca să păzim poruncile dumnezeieşti şi să stăruim în bine până la sfârşit. Dacă nu ne vom mântui, vina va fi a noastră, deoarece nu ne-am rugat.