RUGĂCIUNEA 

Rugăciunile familiei

capitolul urmatorCuprins Pagina întâi

Rugăciunea logodnicilor

Doamne, vrem să construim între noi doi o adevărată comuniune. Dă-ne harul să rămânem mereu deschiși față de tine, izvorul oricărei iubiri.

Eliberează-ne de egoism, ca să ne putem cunoaște în adevăr calitățile și defectele. Învață-ne să ne acceptăm unul pe altul așa cum suntem, fără condiții, să știm să dăruim cu generozitate și să primim cu umilință.

Dă-ne un suflet deschis, ca să ne putem împărtăși unul altuia cu sinceritate lumea interioară: bucurii, suferințe, dorințe, aspirații, dificultăți.

Dă-ne puterea iubirii tale, ca să știm să ne apropiem unul de celălalt pentru a ne pune totul în comun și a fi mereu una. Nu îngădui să ne închidem în noi înșine: de acum vrem să ne punem împreună în slujba celorlalți, mai ales a celor mai săraci, iar într-o zi să ne dăruim copiilor noștri.

Îți mulțumim Doamne, pentru că ne-ai făcut darul să ne întâlnim unul cu celălalt. Ajută-ne să fim fideli față de acest dar. Îți oferim bucuria iubirii noastre. Doamne, vrem ca ea să fie atât de curată, atât de adevărată, încât în ea să te putem găsi pe tine.

 

 

Act de consfințire a familiilor la Preasfânta Inimă a lui Isus

O, Sfântă Inimă a lui Isus, care ai arătat sfintei Margareta Maria dorința ta de a domni asupra familiilor creștine, venim astăzi să recunoaștem stăpânirea ta asupra familiei noastre. Voim să trăim de azi înainte după exemplul tău; voim să înflorească în mijlocul nostru acele virtuți pentru care Tu ne-ai făgăduit pace aici pe pământ; voim să ținem departe de noi duhul lumesc, pe care Tu l-ai osândit. Tu să domnești asupra minții noastre prin credință; Tu să stăpânești inimile noastre, făcându-le să te iubească mai presus de toate; iar noi vom ține aprinsă iubirea ta, apropiindu-ne deseori de masa ta dumnezeiască. Îndepărtează necazurile noastre și sfințește bucuriile noastre. Dacă cineva dintre noi va avea cumva nefericirea de a te supăra, amintește-i, Inimă a lui Isus, că Tu ești plină de bunătate și îndurare față de păcătosul care se întoarce la tine. Și când va veni ceasul despărțirii, când moartea va aduce jalea în mijlocul nostru, noi toți, aceia care vor pleca și aceia care vor rămâne, vom fi supuși hotărârilor tale veșnice. Ne vom mângâia cu gândul că va veni o zi în care toată familia noastră, reunită în cer, va putea proslăvi pururea bunătatea și frumusețea ta. Inima nepătată a sfintei Fecioare Măria, slăvitul nostru Patron, Sfântul Iosif, să-ți aducă această consfințire și să ne amintească de ea în toate zilele vieții noastre. Mărire Inimii lui Isus și Părintelui nostru ceresc!

 

 

Rugăciune către sfântul Iosif, ocrotitorul familiilor

Sfinte Iosife, tată purtător de grijă al lui Isus și soț preacurat al Mariei, care ți-ai trăit viața împlinindu-ți în mod desăvârșit chemarea, susținând prin munca mâinilor tale sfânta Familie, ocrotește-ne și pe noi care, plini de încredere, alergăm la tine.

Tu cunoști dorințele, necazurile și speranțele noastre. Venim la tine, căci știm că vom afla în tine un puternic ocrotitor. Și tu ai cunoscut încercările, oboseala, truda; dar sufletul tău, plin de cea mai adâncă pace, a tresăltat de bucurie avându-l aproape pe Fiul lui Dumnezeu, încredințat ție, și pe Maria, preadulcea lui Mamă.

Ajută-ne să înțelegem că în munca noastră nu suntem singuri; să știm să-l descoperim pe Isus alături de noi, să-l primim prin har și să-l păstrăm cu fidelitate, așa cum ai făcut tu.

Dobândește-ne harul ca în familia noastră totul să fie sfințit, în iubire, în răbdare, în dreptate și în căutarea binelui pentru toți. Amin.

(Papa Ioan al XXIII-lea)

 

Pentru binecuvântarea casei

Ascultă-ne, Doamne, Părinte Sfânt, Dumnezeule atotputernic și veșnic, și binevoiește a trimite din ceruri pe sfântul tău înger ca să păzească, să vegheze, să ocrotească, să cerceteze și să apere pe toți cei care locuiesc în această casă. Amin.

*

Cercetează, te rugăm, Doamne, locuința aceasta și îndepărtează de la ea toate cursele dușmanului. Să locuiască în ea îngerii tăi sfinți, care să o păzească în pace, iar binecuvântarea ta să fie pururi asupra noastră. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire