RUGĂCIUNEA

PREFAŢĂ

Autorul acestor rânduri a scris în anul 1940, în limba engleză, un articol despre puterea rugăciunii. Acest articol era destinat magazinului american Reader's Digest.

El a fost publicat la începutul anului 1941, după ce fusese prescurtat şi remaniat de către unul dintre editori. Apoi articolul a fost tradus în limba franceză, probabil în Elveţia, şi a apărut în "Journal de Geneve". Mai târziu, publicaţia franceză "La Semaine Religieuse" l-a inserat din nou în paginile sale.

Numai atunci autorul a luat cunoştinţă de această traducere. Fiind nemulţumit de nivelul acesteia a hotărît să scrie un nou eseu asupra Rugăciunii.

Autorul nu este nici teolog, nici filosof. El se exprimă în limbajul comun şi utilizează cuvintele în sensul lor obişnuit, iar uneori în sensul lor ştiinţific. Teologilor el le cere să îi acorde aceeaşi îngăduinţă pe care el le-ar acorda-o dacă aceştia ar avea de tratat un subiect din domeniul psihologiei. Acest studiu asupra rugăciunii este un foarte scurt rezumat al unei vaste cantităţi de observaţii, culese în decursul unei lungi cariere printre oameni provenind din medii diferite: oameni din Apus sau din Răsărit; bolnavi sau sănătoşi; preoţi catolici, călugări şi călugăriţe din toate ordinele religioase, pastori protestanţi din toate denominaţiile, rabini; medici şi asistenţi medicali - de toate profesiunile şi din toate clasele sociale. Pe de altă parte, experienţa sa de medic chirurg şi fiziolog, studiile de laborator cărora li s-a dedicat ani în şir i-au permis să evalueze anumite efecte curative ale rugăciunii. El vorbeşte numai despre lucruri pe care le-a verificat sau pe care le-a aflat de la oameni capabili de a face observaţii pertinente şi precise. A preferat să fie incomplet mai degrabă decât să citeze fapte insuficient dovedite. Înainte de toate el s-a străduit să rămână pe tărâmul solid al realităţii.

A vorbi despre rugăciune oamenilor moderni pare a fi, la prima vedere, un efort zadarnic. Dar nu este oare, cu toate acestea, indispensabil ca noi să cunoaştem toate activităţile pentru care suntem apţi? Căci nu putem evita niciuna dintre aceste activităţi fără grave pericole pentru noi sau pentru urmaşii noştri. Slăbirea simţului spiritual şi al celui moral ni se pare tot atât de dăunătoare ca şi slăbirea inteligenţei. Aceste rânduri se adresează deci tuturor - atât celor credincioşi cât şi celor necredincioşi - deoarece viaţa ne impune, deopotrivă, aceleaşi obligaţii. Ea ne cere să ne comportăm în conformitate cu structura noastră umană. Iată de ce nimeni nu trebuie să ignore cerinţele cele mai subtile ale naturii noastre omeneşti.

pr. Radu Roşcanu