Revista "Familia creştină" - 04/2007

Familie  

Uneori şi sfaturile negative ("nu fă aşa") sunt la fel de folositoare ca şi cele pozitive ("fă aşa"). Unui tată de familie îi poate fi la fel de folositor să ştie şi ce să nu facă, după cum şi ce să facă. Drept urmare, i-am întrebat pe mai mulţi taţi cu vechime (adică ai căror copii au crescut, au plecat de acasă şi au deja familiile lor) ce avertismente ar transmite taţilor tineri. Vă împărtăşesc în continuare câte ceva din înţelepciunea acestor taţi.

- Nu îţi neglija soţia. Ea are nevoie de ceea ce şi noi avem nevoie: înţelegere, afecţiune, recunoştinţă, sprijin, apreciere. Când copiii sunt mici nu poate primi toate acestea de la ei, deci este cu atât mai important ca tu să fii atent în acest sens. Poţi să îţi dai seama că îţi neglijezi soţia atunci când ea începe să se plângă de lucruri mici din casă, în continuu. Este modul ei de a atrage atenţia asupra propriei persoane. Trezeşte-te atunci. Fii atent. Ascultă-i opiniile. Ajut-o prin casă. Spune-i cât de minunată este. Strânge-o în braţe şi sărut-o - toată ziua.

- Nu îţi subestima copiii. Fixează-ţi idealuri înalte pentru ei, care să îi călăuzească spre maturitate. Copiii tind inevitabil să devină ceea ce părinţii aşteaptă de la ei. Nu este vorba că vor avea cariera pe care tu o visezi pentru ei, ci de fapt că la maturitate vor avea sistemul de valori pe care tu îl aştepţi de pe acum de la ei. Desigur, pe drumul spre maturitate vor mai greşi, dar tu vei avea mereu certitudinea că este vorba de episoade pasagere, de mici scăpări. În final vor deveni acele persoane excelente care ai dorit tu să ajungă. Ştii aceasta şi eşti mândru de ei. Mereu vei fi.

- Nu îi trata pe adolescenţi ca pe nişte copilaşi mai mari. Gândeşte-te în schimb la ei ca la nişte aproape-adulţi. Tratează-i astfel. Ajută-i să îşi formeze conştiinţa şi condu-i încetul cu încetul spre lumea adulţilor. Explică-le cum se ţine contabilitatea în casă, cum se caută un loc de muncă, ce înseamnă să ai o slujbă, cum trebuie să interacţionezi cu colegii şi cu şefii, cum să se comporte cu persoanele de sex opus. Ajută-i să îşi cumpere haine călăuzindu-le gustul pentru ca să se îmbrace bine. Când se vor plânge "De ce nu ai încredere în mine?", explică-le că nu ai nici cea mai mică îndoială privind bunele lor intenţii, dar că până la a decide singur în probleme mai importante trebuie acumulată o experienţă şi trebuie câştigată încrederea. Într-o vreme îi duceai de mânuţă să nu cadă: acum nu o mai faci. Trebuie să înţeleagă că la momentul pe care tu îl vei considera potrivit nu vei mai interveni în deciziile pe care trebuie să le ia.

- Nu le spune vreodată că anii de liceu sunt cei mai frumoşi din viaţă. Nu este adevărat. Adolescenţa este de fapt una dintre cele mai dure perioade ale vieţii: tinerii trebuie să facă faţă revoluţiei hormonilor, care se "trezesc" dar nu trebuie să ajungă să îi stăpânească. Este o luptă care, chiar dacă suntem alături de ei - şi trebuie să fim alături de ei -, este lupta lor. În schimb spune-le copiilor tăi că fiecare etapă a vieţii este interesantă, are provocările ei dar şi partea ei bună. De câte ori tineri mai mari nu au ajuns să se sinucidă crezând cu tărie că perioada cea mai frumoasă a vieţii lor tocmai a trecut. Copiii tăi trebuie să vadă în tine viaţa frumoasă care le stă în faţă.

- Nu-i lăsa pe copii să se eschiveze de la angajamentele făcute. Cuvântul dat trebuie să fie mereu respectat. Înainte să promită sau să se angajeze că vor face ceva, presează-i să se gândească la consecinţe, deoarece vei fi cu ochii pe ei pentru a vedea cât de mult respectă cuvântul dat. Dacă vor să le cumperi un animal de casă trebuie mai întâi să se angajeze că îl vor hrăni şi vor avea grijă de el - apoi trebuie să se ţină de cuvânt. Dacă vor să meargă la o anumită petrecere nu ajunge doar să aibă consimţământul părinţilor ci şi să respecte ora la care au promis să vină acasă. Dacă vor să urmeze cursuri de chitară trebuie să promită că, orice s-ar întâmpla, le vor urma cel puţin şase luni sau un an, abia după aceea având posibilitatea de a le abandona.

- Când corectezi un comportament al copiilor şi ei răspund la infinit cu "De ce?" nu lungi discuţiile. În caz că vor sincer o explicaţie, dă-le-o o dată. În caz că persistă este clar că nu doresc să înţeleagă ce au greşit ci să conteste - conştient sau inconştient - autoritatea ta. Problema este închisă! Un "nu" pe care l-ai spus - pe bună dreptate - trebuie respectat de copii. Poţi dezbate cu ei orice problemă, dar nu se dezbat drepturile tatălui.

- Nu rata micile ocazii de a sta de vorbă cu copiii. Ascultă-i politicos. Sunt atâtea ocazii: când conduci maşina, când speli vase, când repari ceva, când vă plimbaţi sau mergeţi cu bicicleta, când este timpul de culcare. Dacă tai din timpul dedicat micului ecran vei descoperi brusc spaţii libere de petrecut cu copiii, cu familia. Nu este doar datoria mamei să cunoască frământările copiilor. Tu trebuie să fii de asemenea un prieten la care copiii să apeleze fără reticenţă atunci când sunt în cumpănă, sau pur şi simplu vor să îşi împărtăşească bucuriile şi tristeţile. Televizorul va rămâne lângă tine şi mai încolo, dar timpul cu copiii este limitat - poate e greu de crezut, mai ales când sunt mici, însă copiii cresc şi într-o bună zi părăsesc căminul părintesc.

- Nu striga prea mult la copilul tău. E o risipă de energie. Dacă trebuie să discuţi cu unul dintre copii ia-l la un suc sau faceţi o plimbare. Îi vei putea comunica ceea ce doreşti cu calm şi seriozitate. Nu uita însă să îi asculţi şi tu pe copii - poate că punctele lor de vedere sunt în mare parte greşite, dar s-ar putea să aibă şi o doză de dreptate. Discuţiile intime vor face mai bine relaţiei decât o explozie de nervi. În momentele fierbinţi se ajunge uşor la cuvinte care rănesc, iar vindecarea acestor răni poate lua foarte mult. Caută să nu vorbeşti cu copiii când eşti mânios - sau sunt ei mânioşi - ci mai bine amână cu câteva ore: pe diseară sau pe dimineaţa următoare. Dacă însă ai spus deja cuvinte grele nu uita ca la discuţia ce va veni când veţi fi cu toţii calmi să fii primul care îşi cere iertare.

- Nu uita să îţi lauzi copiii, şi nu doar generic. Copiii au nevoie să fie bătuţi pe umăr din când în când. Cu toţii avem nevoie. Laudă-i şi pentru eforturi, nu doar pentru succese. Învaţă-i pe copii această lecţie din lumea adulţilor: deoarece succesul depinde de efort, efortul este mai important decât succesul. Trebuie să apreciezi mereu când copilul încearcă, luptând cu tentaţia de a abandona. Când îl lauzi pentru ceva fii concret, pentru că astfel copilul simte că într-adevăr îţi pasă de el, ştiind ce face şi cum face.

- Coboară-te la nivelul copiilor, dar să nu rămâi acolo. Copiii sunt copii şi adesea trebuie să te cobori la mintea lor. Dar scopul tău pe termen lung nu este să cobori tu la nivelul lor ci să îi ridici pe ei la nivelul tău - să îi conduci cu grijă şi răbdare spre maturitate. Trăieşte deci ca un adult, chiar dacă ţi-ar fi casa plină de copii. Bucură-te de viaţa de adult şi lasă-i să vadă ce înseamnă ea. Dorinţa lor de a se maturiza este întărită, sau dimpotrivă diminuată, după imaginea ce le-o oferi tu despre viaţa adultă.