Revista "Familia creştină" - 03/2007

Navigând cu familia pe web  

Puţină istorie

În 1782, matematicianul elveţian Leonhard Euler îşi imaginează următoarea problemă: fie şase regimente diferite, fiecare regiment având şase ofiţeri de grade diferite. Se cere să se plaseze cei 36 ofiţeri într-un careu de 6x6, fiecare ofiţer ocupând câte o căsuţă, în aşa fel încât fiecare rând şi fiecare coloană să conţină toate gradele şi toate regimentele. Nu vă grăbiţi să luaţi o hârtie şi un pix: problema nu are soluţie, după cum avea să se demonstreze abia în 1901. O problemă rezolvabilă însă, formulată de acelaşi matematician (care în Biserica Luterană apare trecut între sfinţi, fiind pomenit la 25 mai, în aceeaşi zi cu Nicolaus Copernicus) este cea a pătratului latin: acesta trebuie umplut cu n simboluri, unde n este lăţimea pătratului, astfel încât nici pe linie nici pe coloană să nu se repete vreun simbol. Sau mai concret: având un careu de 6x6, trebuie umplut cu 6 de 1, 6 de 2, ş.a.m.d., astfel încât pe nici o linie sau coloană să nu apară aceeaşi cifră de două ori.

Derivate mai îndepărtate sau mai apropiate de pătratul latin au început să apară câteva secole mai târziu prin reviste, ca amuzamente matematice. La sfârşitul secolului XIX, de exemplu, publicaţia franceză Le Siècle publica în paginile ei un pătrat de 9x9, cu câteva cifre completate, care necesita însă aritmetică, nu logică pentru completare. După trei ani, publicaţia rivală, La France, simplifică jocul aducându-l mai aproape de Sudoku de astăzi. După aproape un secol, jocul reapare în SUA, datorită lui Howard Garns care compune jocuri de logică pentru Dell Magazines. "Locul numărului", cum se numea jocul, apare într-o publicaţie din New York a concernului amintit. De aici un nou salt, tocmai în Japonia. În 1986 editura japoneză Nikoli importă jocul sub titlul Sūji wa dokushin ni kagiru, adică "cifra trebuie să fie unică". În curând jocul primeşte un nume mai scurt, luând primele kanji din titlul lung: Su-Doku, sau direct Sudoku. Credeţi că istoria se opreşte aici?

În 1997, Wayne Gould găseşte într-o librărie japoneză un careu Sudoku. Scrie un program care să genereze astfel de careuri şi după şase ani îl propune publicaţiei britanice The Times, despre care ştia că publică diverse probleme de logică. La 12 noiembrie 2004, publicaţia amintită include în paginile ei primul Sudoku. După câteva zile este copiată de The Daily Mail, iar în ianuarie 2005 de The Daily Telegraph. Ideea este asumată de Telegraph Group, astfel că jocul apare în mai 2005 inclusiv în publicaţia The Daily Telegraph din Australia. "Rebusul fără cuvinte" s-a propagat în ultimii 2 ani cu o viteză extraordinară, careurile Sudoku fiind găzduite în numeroase publicaţii din numeroase ţări (inclusiv Evenimentul Zilei de la noi). Wayne furniza la sfârşitul lui 2005 careuri Sudoku pentru 70 de cotidiene din 24 de ţări. Jocul a păşit rapid şi în televiziune (existând emisiuni-concurs dedicate lui, prima fiind transmisă la 1 iulie 2005 de SkyOne), pe internet (o explozie de situri tematice), existând chiar şi campionate naţionale de Sudoku. Enorma popularitate, câştigată foarte rapid, a făcut ca Sudoku să fie numit şi "Cubul Rubik al secolului XXI" (vezi materialul de pe Wikipedia în română şi engleză).


Sudoku şi familia lui

Sudoku clasic constă dintr-un careu de 9x9, în care sunt evidenţiate nouă sub-careuri de 3x3. Ca în pătratul latin, acesta trebuie completat cu cifre de la 1 la 9 astfel încât pe nici o linie sau coloană să nu apară aceeaşi cifră de două ori. Suplimentar, fiecare dintre cele nouă sub-careuri trebuie să aibă toate cifrele de la 1 la 9. Simplu! Regulile cel puţin sunt simple, astfel că pot fi înţelese rapid. Există diverse variaţii, în primul rând ca dimensiune a careului. De exemplu, pentru copii există careurile Sudoku de 4x4 şi respectiv de 6x6. Pentru avansaţi există şi Sudoku de 12x12 sau chiar mai mari!

Există însă şi o clasă întreagă de probleme similare, unele derivate din Sudoku. De exemplu jocul Samurai Sudoku constă din 5 careuri Sudoku puse într-un X, în care se intersectează sub-careurile din colţ. Jigsaw Sudoku schimbă sub-careurile în forme neregulate. Iar Jigsaw Samurai Sudoku combină variantele prezentate anterior. Există şi alte variante, inclusiv un Rubik Sudoku, ce combină cele două celebre jocuri.

Un careu Sudoku are o soluţie unică. Pentru a-l rezolva trebuie analizate constrângerile impuse de cifrele puse iniţial în careu. Doar în aparenţă un careu cu mai multe cifre furnizate la început este mai uşor. În fapt gradul de dificultate al unui careu depinde de mulţi factori. Un careu uşor poate fi definit ca fiind acela care se poate rezolva punând una câte una cifrele în celule care nu lasă loc de presupuneri. Există însă şi careuri care nu se pot rezolva, cel puţin dintr-un anume punct, decât apelând la presupuneri: "aici poate fi 1 sau 5... dacă ar fi 1 atunci...". Există evident diverse strategii, pe care însă cei care le joacă ajung să le descopere singuri. Deşi există o Universitate Sudoku (doar pe internet), nu ai nevoie de studii pentru a rezolva careurile.


Şi acum... la joacă!

Prima oară am jucat Sudoku în toamna anului trecut. Am lăsat lucrul şi până la două noaptea am rezolvat diverse careuri împreună cu soţia. Scenariul s-a mai repetat şi în următoarele seri. Desigur, în final am ajuns să controlăm noi Sudoku, şi nu invers. De atunci, din când în când mai revenim la câte un careu, mai rar decât se pare că ar trebui: după unii ar fi recomandat un Sudoku pe zi, fiind un bun exerciţiu pentru creier. Acum câteva săptămâni ne-am hotărât să prezentăm jocul şi copiilor noştri mai mari. Am cumpărat o carte cu grile şi, după câteva minute de la explicarea regulilor (pe grile 4x4), copiii ne mai cereau alte grile. Fetiţa din clasa a doua rezolvă deja şi grile de 6x6, în timp ce preşcolarul nostru este încă fascinat de cele 4x4. Desigur, poate alţii copii, la aceleaşi vârste, rezolvă grile mai avansate: noi suntem mai la început.

Dacă doriţi să începeţi şi Dvs să jucaţi Sudoku aveţi mai multe variante. În primul rând există cărţi (la Editurile Teora, Rao Books, Humanitas şi Meteor Press, pentru a menţiona cele de care ştiu eu) pe care le puteţi cumpăra. În acest caz vă recomand să nu rezolvaţi careurile direct pe carte ci să le copiaţi pe foi: astfel, peste câteva săptămâni, luni, ani, veţi putea reveni asupra aceloraşi careuri (pe care evident nu are nimeni cum să le memoreze, deci rezolvarea lor va oferi aceeaşi provocare). Cărţile au preţuri de la 5 la 11RON, dar, dacă aveţi internet şi eventual şi o imprimantă, puteţi să nu cumpăraţi. Există numeroase situri care generează careuri online oferind şi posibilitatea tipăririi lor (ex: DailySudoku.com şi WebSudoku.com). La pagina dedicată jocului pe ProFamilia.ro găsiţi atât pagini cu grile goale, 4x4, 6x6, 9x9, pe care le puteţi tipări şi apoi completa cu careuri de pe web, cât şi pagini cu careuri Sudoku, din nou în toate cele trei dimensiuni amintite.

Puteţi rezolva şi online Sudoku, fără a avea nevoie de hârtie sau pix. Cel mai complex Sudoku online găsiţi la SudokuSlam.com. Acesta vă permite să jucaţi doar cu careuri de 9x9 dar de complexităţi diferite. Puteţi nota pe tablă cifrele posibile pentru o anumită celulă şi există posibilitatea evidenţierii celulelor candidate pentru o anume cifră (highlight candidates). Dacă vă blocaţi puteţi cere un sfat (get a smart hint). Puteţi tipări un joc ca fişier PDF; genera careuri pe care să le jucaţi în navigator dar offline (deconectat de la internet); scrie careuri proprii (de exemplu găsite în reviste). O variantă flash găsiţi la JigSawDoku.com, care vă permite inclusiv alegerea dimensiunii careului (4x4, 6x6 sau 9x9), precum şi folosirea de simboluri sau de litere în locul cifrelor. Ajunge să căutaţi cuvântul "sudoku" cu Google pentru a găsi şi alte variante online.


În loc de încheiere