Revista "Familia creştină" - 03/2007

De vorba cu... un preot  

Anul acesta în revista Familia creştină publicăm serializat o carte cu "Întrebări şi răspunsuri despre pregătirea pentru căsătorie". Cartea originală a apărut în SUA, reflectând în unele locuri probleme specifice societăţii americane. Ne-am gândit să stăm de vorbă cu pr. Mihai Blaj, vice-paroh în Săbăoani, despre pregătirea pentru căsătorie în parohiile noastre, cu problemele noastre specifice.

- Părinte Blaj, unii ar putea spune că astăzi pregătirea pentru căsătorie este ceva depăşit: încă din liceu, dacă nu mai rapid, tinerii află aproape totul despre relaţiile sexuale, văd filme cu numeroase cupluri, vin fiecare dintr-o familie... Cum priviţi această mentalitate?

- Aş preciza mai întâi că pregătirea pentru căsătorie trebuie privită într-un dublu sens, şi anume, o dată din perspectiva Bisericii şi o dată din perspectiva logodnicilor. Pentru Biserică este necesară, pentru logodnici este utilă. Mă explic. De pregătire la căsătorie are nevoie în primul rând Biserica, pentru că, deşi în cazul de faţă, sunt mirii cei care celebrează sacramentul, Biserica are misiunea să asiste, adică să se asigure de validitatea sa, motiv pentru care, pentru Biserică, pregătirea pentru căsătorie reprezintă mijlocul prin care îşi poate da seama că mirii îndeplinesc condiţiile recerute pentru celebrarea căsătoriei, condiţii care nu se referă atât la existenţa eventualelor impedimente, cât mai ales la maturitatea consimţământului. Mai concret spus, întâlnindu-se cu logodnicii prin intermediul clericului care face pregătirea, Biserica îşi poate da seama dacă aceştia ştiu şi sunt pe deplin conştienţi de ce anume implică acel Da pe care îl rostesc în faţa altarului. Spun că pentru Biserică este necesară această pregătire întrucât un cleric nu are voie să asiste o căsătorie dacă nu a făcut mai întâi acest lucru. Pentru miri însă, pregătirea nu e atât necesară, în sensul că reuşita căsătoriei lor ar depinde strict de această pregătire, dar este utilă, în sensul că îi poate ajuta mult să facă acest pas mult mai conştient.

N-aş spune că e depăşită ideea de pregătire pentru căsătorie. Dimpotrivă, depăşite sunt "locurile" în care tinerii de azi învaţă despre căsătorie. Sunt o persoană consacrată, dar dacă ar fi fost să mă căsătoresc, ceea ce văd în jur, mai mult m-ar fi descurajat decât să mă edifice. Întotdeauna le spun tinerilor pe care îi pregătesc la căsătorie că îi admir pentru faptul că, deşi văd că statisticile ne arată că aproape o căsătorie din trei ajunge la divorţ, deşi văd în mass-media că modelele care se impun azi au o viaţă de cuplu dezastruoasă, deşi văd că, aş îndrăzni să spun, jumătate din căsătoriile părinţilor lor nu au fost prea strălucite, au totuşi curajul să facă acest pas. E utilă deci pregătirea pentru căsătorie făcută de Biserică pentru că, atâta timp cât ceea ce văd în jur nu-i învaţă lucruri neapărat încurajatoare, pot auzi aici adevărul despre căsătorie.

Există, într-adevăr, persoane care vin la biroul parohial cu o anumită doză de autosuficienţă, de care aminteaţi, şi care au o atitudine de genul: "Hai părinte, că nu suntem chiar picaţi din lună!", atitudine dublată de o alta, care se poate citi cu uşurinţă printre rânduri, dacă preotul este necăsătorit: "Tocmai dumneavoastră, un celibatar, v-aţi găsit să ne daţi lecţii despre căsătorie?". Mulţumesc lui Dumnezeu că, cel puţin în mediul în care lucrez momentan, asemenea cazuri sunt totuşi rare. În aceste situaţii are un cuvânt greu de spus tactul şi "farmecul" aceluia care face pregătirea pentru căsătorie, care trebuie să găsească o cale pentru a le câştiga încrederea şi, prin ceea ce le spune, să-i convingă că le este de folos învăţătura Bisericii despre căsătorie.

- Bun. Înţelegem că Biserica are ce să explice celor care se pregătesc pentru căsătorie. Mai exact ce ar putea ei să nu ştie despre familie? Ce ar putea să le spună Biserica şi ei să nu ştie?

- Exceptând cazul acelora care n-au fost la biserică decât de două-trei ori în viaţă, care nu au primit în familie nici o brumă de educaţie religioasă, care nu deschid niciodată televizorul, ori nu citesc deloc presa unde, fără să vrea, întâlnesc poziţia Bisericii despre căsătorie, nu cred să existe creştini care să afle multe lucruri noi despre acest sacrament la pregătirea care se face. Eu, cel puţin, nu prea întâlnesc astfel de persoane. Consider că în cadrul pregătirii pentru căsătorie logodnicii nu află ce presupune căsătoria creştină, căci asta ţine de o minimă cultură generală, dar sunt provocaţi să înţeleagă de ce merită să îmbrăţişezi în viaţă ideea creştină despre căsătorie. În contextul de astăzi, preotul trebuie să facă, mai degrabă decât o cateheză informativă, o cateheză "de convingere" aspra căsătoriei, cateheză care are la bază un raţionament simplu: dacă mirii vin să se cunune religios, înseamnă că au cel puţin un minim de credinţă. Iar dacă au ceva credinţă, înseamnă că pot fi făcuţi conştienţi de faptul că cel care a "inventat" căsătoria este Dumnezeu şi, ca orice inventator, a prescris şi condiţiile în care aceasta funcţionează. De aceea, dacă vor să aibă în viaţă o căsnicie reuşită, vor trebui să meargă pe mâna lui Dumnezeu. E un raţionament a cărui validitate poate fi probată chiar sociologic, în sensul că numărul familiilor reuşite este direct proporţional cu valorile creştine asumate şi viaţa de credinţă trăită în familie. Deci nu cred că tinerii care vin să se căsătorească aud lucruri noi despre căsătorie, dar aud acele lucruri pe care, azi, încep să nu le mai audă în altă parte şi care, dintotdeauna, s-au dovedit a fi singurele adevărate despre ceea ce urmează să trăiască. Rămâne însă valabil şi faptul că, prin pregătirea pentru căsătorie, logodnicii au şansa să aprofundeze mai mult şi să înţeleagă mai bine în ce constă ideea creştină despre căsătorie.

- Ce înseamnă, concret, pregătirea pentru căsătorie şi cum se desfăşoară ea?

- Există mai întâi o pregătire mai îndepărtată pentru căsătorie, în care ar intra predicile şi catehezele specifice făcute cu diferite ocazii, diversele iniţiative care se iau, gândindu-mă aici la conferinţe, întâlniri ori, mai nou, crearea de situri şi forumuri care cuprind o asemenea tematică, sau pur şi simplu educaţia bună primită în cadrul familiei şi care are un mare rol, căci pregătirea o face Biserica şi nu doar clericii.

Şi există apoi pregătirea propriu-zisă care cuprinde un număr de întâlniri între logodnici şi cei desemnaţi de Biserică să se ocupe de aceasta, întâlniri care, în general, au loc cu cel mult 6 luni înainte de cununia religioasă. În ceea ce priveşte numărul acestor întâlniri şi ce se face concret în cadrul lor, variază de la parohie la parohie. Vă pot spune cum se face la noi. Cu fiecare cuplu în parte se organizează 3 întâlniri cu părintele vicar responsabil cu pregătirea pentru căsătorie, o întâlnire cu părintele paroh şi o întâlnire cu laici, specialişti pe probleme de familie. Întrucât la Săbăoani sunt direct responsabil de aceste întâlniri, vă pot spune că fiecare asemenea întâlnire durează aproximativ o oră şi constă într-o discuţie amiabilă după următoarea structură: prima întâlnire tratează despre viaţa de credinţă, unde încerc să clarific anumite adevăruri de credinţă la nivelul lor, de persoane mature, şi să descoperim împreună de ce credinţa reprezintă singurul fundament al unei vieţi autentice de familie; la a doua întâlnire se tratează despre viaţa morală, unde, urmând schema celor 10 porunci, mă opresc cu precădere la problema raportului cu părinţii de după momentul căsătoriei (porunca a IV-a), la probleme de bioetică (porunca a V-a) şi la probleme legate de sexualitatea cuplului (poruncile a VI-a şi a IX-a); iar în a treia întâlnire tratez despre proprietăţile căsătoriei (indisolubilitate, fidelitate şi sacramentalitate), despre armonia conjugală şi despre problema copiilor şi a calităţii de părinte. Apoi, întâlnirea cu părintele paroh are mai mult rolul ca acesta să-i cunoască şi să se asigure personal de sinceritatea şi maturitatea intenţiei lor (nu este un examen!), iar cea cu persoanele laice cuprinde o serie de mărturii despre viaţa de cuplu şi explicarea ideii de maternitate şi paternitate responsabilă, care include şi prezentarea mijloacelor naturale de reglementare a naşterilor.

- Dar nu este oare Biserica nerealistă aşteptând ca un cuplu, care acum trebuie să se concentreze pe probleme atât de presante (lista invitaţilor, alegerea rochiei şi buchetului de flori, organizarea mesei, a voiajului de după nuntă...), să îşi găsească timp pentru aceste întâlniri?

- O vorbă ironică pe care o auzim uneori, spusă mai în glumă, mai în serios de unii bărbaţi zice că "după cununie, cu timpul dragostea trece, rămâne soţia". E falsă, bineînţeles, zicala, dar modificată puţin ne conduce la un mare adevăr: "după cununie, nunta trece, rămâi cu soţia". Un sfat pe care-l dau tuturor tinerilor care vin la pregătirea pentru căsătorie e ca în perioada apropiată cununiei religioase, să-i lase pe alţii să organizeze cele necesare (amănuntele), iar ei să se concentreze şi să trăiască din plin momentul respectiv (esenţialul), pentru că după căsătorie, nunta aproape că nu mai contează, dar momentul acela precis în care ai spus Da, este trăit în fiecare zi, până la sfârşitul vieţii. Iar pregătirea pentru căsătorie vizează tocmai acel moment şi, implicit, tot ceea ce vine după. De aceea spun că nu, Biserica nu este nerealistă atunci când îndrăzneşte să le răpească logodnicilor 4 ore dintr-o lună de zile, pentru binele lor. Mai mult, sunt convins că e încă puţin ceea ce se face. O doamnă îmi spunea odată că, aşa cum Biserica pregăteşte un tânăr cel puţin 6 ani pentru a-i conferi sacramentul Preoţiei, la fel ar trebui cumva procedat şi în cazul căsătoriei, întrucât greutăţile stării sunt aproximativ egale. E puţin exagerată poate această remarcă, dar vrea tocmai să scoată în evidenţă că momentul cununiei religioase este prea important pentru ca, din comoditate, să nu-l pregătim cum se cuvine.

Ne confruntăm într-adevăr astăzi şi cu o problemă legată de timp în cazul logodnicilor emigranţi, care, cel puţin la noi, reprezintă peste 75% dintre miri şi, care, în marea lor majoritate, vin cu două săptămâni înainte de cununie, timp în care trebuie să alerge şi să rezolve toate problemele pe care un asemenea moment le implică. Noi îi sfătuim mereu să facă pregătirea pentru căsătorie în tihnă, acolo unde sunt, dar dacă nu se poate, ne adaptăm şi noi la timpii lor. Îi consultăm când pot să vină, dacă pot de fiecare dată să vină, mergând până acolo încât, uneori comprimăm pregătirea în două sau trei întâlniri. Suntem flexibili. Şi apoi, eu cred că modul în care logodnicii abordează aceste întâlniri depinde foarte mult de modul în care preotul, mai întâi, le face. Dacă el ştie să le facă atractive şi utile prin temele alese şi prin stilul în care sunt tratate, vă spun că tinerii vin cu multă plăcere, chiar dacă sunt presaţi de timp. Ne-am obişnuit poate prea mult să credem că tinerii noştri s-au "laicizat" de tot şi că privesc totul doar critic, acid, că au rezerve la tot ceea ce înseamnă Biserică, lucru care nu este chiar adevărat. Scurta mea experienţă şi mediul în care slujesc îmi demonstrează că, în adâncul lor, tinerii de azi sunt extrem de însetaţi după Adevăr şi sătui de discursul demagogic din jur, chiar dacă, în aparenţă, dau o impresie contrară. Repet, ca preot, dacă reuşeşti să găseşti cuvintele potrivite, ai parte în urma dialogului cu logodnicii de una dintre cele mai frumoase experienţe din viaţa preoţească.

- Dacă unul dintre parteneri nu este creştin catolic, cerinţa pregătirii pentru căsătorie mai există? Daca da, cum se poate rezolva?

- În cazul căsătoriilor mixte, partea necatolică nu este obligată să participe la întregul itinerar de pregătire la căsătorie, ci doar i se recomandă, cu titlu de obligativitate rămânând doar o întâlnire cu preotul care face pregătirea, pentru a i se aduce la cunoştinţă angajamentele pe care şi le asumă partea catolică şi în care i se explică care este viziunea Bisericii catolice cu privire la căsătorie, în special cea referitoare la indisolubilitatea acesteia. Dacă respectiva persoană nu vrea să participe şi la celelalte întâlniri, se face pregătire numai cu partea catolică, lucru care se întâmplă, de altfel, destul de rar. De obicei, cei care au ceva explicit împotriva căsătoriei celebrate în Biserica Catolică, nici nu vin să se cunune la noi, ci îşi conving partenerul să se căsătorească în Biserica sau comunitatea eclezială din care provin. Ceilalţi însă, care vor într-adevăr o cununie mixtă şi care cred în faptul că, doctrinar vorbind, Biserica catolică este singura care o celebrează, sunt în general deschişi şi pregătirii pentru căsătorie.

- Vă mulţumim.