Revista "Familia creştină" - 03/2007

Editorial  

Familie sau profesie? Resursele materiale sau rolul de părinţi? Plăcere sau datorie? Aceste ipostaze văzute antinomic ar putea continua: sunt întrebări obişnuite, care asaltează astăzi multe familii, prinse în stilul de viaţă atât de puţin favorabil vieţii căminului, conjugalităţii bazate pe angajamentele făcute la căsătorie, de fidelitate, iubire, devotament şi deschidere spre darul vieţii.

Nu puţini sunt tinerii prinşi în dilemele întrebărilor înşiruite la începutul acestor rânduri, iar răspunsurile pe care le caută vin din ce în ce mai greu. Din sondajele noastre, am putut observa cât de mare este dorinţa tinerilor de a-şi întemeia un cămin, de a aduce pe lume copii şi de a-i educa! În multe cazuri, această dorinţă sădită în adâncul inimii se limitează doar la un gând melancolic către ceva irealizabil. Atunci când împlinirea profesională se opune întemeierii unei familii, atunci când logica muncii pentru subzistenţă ameninţă paternitatea şi maternitatea, atunci când bucuria nu mai este furnizată de datoria împlinită ci doar de împlinirea plăcerilor este firesc ca valorile tradiţionale ale familiei să pară greu de atins.

În situaţii dilematice, ca cele menţionate acum, de multe ori sfaturile concrete, de la caz la caz, sunt greu de dat, căci realităţile traversate de fiecare sunt destul de complexe. Am avut bucuria să frecventez un îndrumător spiritual care, respectând realitatea de viaţă a fiecăruia - inspirat de învăţătura Monseniorului Vladimir Ghika - , le recomanda celor ce căutau răspunsuri în situaţii dificile să citească "Vieţile Sfinţilor". Acolo se găsesc răspunsuri eterne la problemele de viaţă dintotdeauna. În crizele pe care le traversăm, descoperind soluţii în diferite ipostaze din vieţile sfinţilor, ne dăm seama cât de "actuală" este lectura acestui calendar, cât de apropiaţi şi de "contemporani" ne sunt cei ridicaţi la cinstirea altarelor.


Reperele calendarului creştin al lunii martie sunt foarte legate de viaţa de familie şi în mod deosebit de angajamentele iniţiale, la fidelitate, iubire, devotament, deschidere spre darul vieţii.

Îl contemplăm pe Sfântul Iosif, în sărbătoarea catolică de la 19 martie, un sfânt atât de puternic, ocrotitorul Sfintei Familii şi al fiecărei familii care întrupează zilnic jertfe anonime, ducând mai departe, peste milenii, statornicia, puritatea, castitatea, puterea paternă exprimată deseori prin disponibilitatea de a se sacrifica pentru salvarea căminului propriu, dar şi deschiderea, solidaritatea cu alte familii atunci când se află în dificultate. Cunosc mai multe familii - de vârste diferite - care s-au salvat în momente de criză, încredinţându-se mijlocirii Sfântului Iosif. Iar dacă ar fi să căutăm o imagine desăvârşită a ipostazei de "a fi soţ" (soţul, soţia), atunci Sfântul Iosif este cel care ne-o oferă. Din multitudinea de sensuri ce alcătuiesc această imagine, aş alege acum unul care răspunde unei accentuate îngrijorări, specifice timpului nostru: cum să fie descoperit antidotul singurătăţii.

Contemplându-l astăzi pe Sfântul Iosif, cu puterea sa de "a însoţi", familia poate evita un rău care se instalează pe negândite, din oboseală sau pur şi simplu din neglijenţă: lipsa comunicării, sau cum se mai obişnuieşte să fie numit, singurătatea în doi.

Sfântul Iosif ne învaţă că "a însoţi" înseamnă a trăi pentru celălalt - şi nu întâmplător, Sfânta Scriptură ne oferă prea puţine date despre viaţa lui. El a existat pentru ceilalţi şi este uşor de intuit că tocmai în acest mod de existenţă - în familie - el şi-a găsit fericirea, împlinirea.


Sărbătoarea Bunei Vestiri, 25 martie, este adoptată în din ce în ce mai multe ţări ca "sărbătoare a vieţii". E minunat ca familiile şi în primul rând mamele să ştie, să simtă, să creadă cu tărie că - atunci când primesc şi ocrotesc copilul, încă din clipa când acesta este o promisiune - ele dialoghează cu divinitatea, cu transcendentul, aşa cum a făcut Sfânta Fecioară în clipa în care Îngerul Gabriel i-a vestit că va zămisli Pruncul. Clipa în care fiecare viaţă umană se zămisleşte are o importanţă cosmică. De aceea, conştiinţa acestui eveniment este menită unei bucurii care depăşeşte orice gând şi orice realitate trecătoare. Bucuria unei noi vieţi care s-a zămislit, investindu-i cu o sacră onoare şi responsabilitate pe părinţi, este o sărbătoare a familiei, celebrată astfel în multe ţări. Această sărbătoare tinde să devină un act de cultură, un obicei înscris în ordinea civilizaţiei.

În urmă cu aproape două decenii, în Parlamentul European de la Strasbourg, spre sfârşitul lunii martie, se iniţia o sărbătoare sui generis: soseau copii şi adolescenţi italieni, învingători ai unui concurs naţional dedicat apărării vieţii. Cu "armele" picturii, literaturii, muzicii, sau chiar ale eseului, aceşti tineri se înfăţişau înaintea "sfatului înţelepţilor" de pe bătrânul continent, care deliberează pe marginea drepturilor omului, amintindu-le că dreptul fundamental al fiinţei umane este dreptul la viaţă. Este evident că dacă acest drept nu este respectat, e vană orice construcţie legislativă, politică, referitoare la drepturile umane.

Sărbătoarea Bunei Vestiri ne revelează şi astăzi că marile adevăruri sunt simple. Tăria lor este construită din limpezime, din claritate. În faţa acestei suverane simplităţi, ce semnificaţie mai pot avea, sau cât se mai pot susţine dileme precum acelea care contrapun în loc să armonizeze valori fundamentale: familie, profesie, muncă, paternitate-maternitate, datorie, bucurie...

Urmând traseul simplităţii ce conduce la marile adevăruri, descoperim că locul în care acestea sunt vizibile este inima. Acela este locul în care familia şi profesia, munca şi paternitatea-maternitatea, datoria şi plăcerea nu mai apar ca antagonice, ci găsesc modalităţi de a se armoniza.

Dacă nu găsim resurse - în jurul nostru şi în noi înşine - să dobândim înţelepciunea inimii, putem deschide calendarul sfinţilor, le putem contempla experienţa şi învăţăturile şi, neapărat, le putem cere mijlocirea. Va fi o mare bucurie: pentru noi, pentru ceilalţi şi - neînchipuit de mult - pentru ei, pentru aceşti sfinţi... Este firesc să fie aşa, căci ei ne arată că sursa vie a bucuriei prin sfinţenie există şi că putem îndrăzni să credem că tocmai această soluţie venită din înţelepciunea inimii rezolvă orice dilemă în care ne-am afla.