Revista "Familia creştină" - 02/2007

De vorbă cu... un tată şi medic  

În acest număr, pentru interviu ne-am adresat dr. Florin Ardelean, din Bucureşti. Are 42 de ani, este căsătorit de 16 ani şi are 2 copii. A terminat specialitatea de medicină generală şi de planning familial natural la Viena. Se ocupă de 16 ani de metodele naturale, de educaţia tinerilor pentru viaţă şi familie şi se ocupă împreună cu un grup de familii bucureştene de pregătirea pentru căsătorie a logodnicilor.

- În ziua de astăzi, fie că este vorba de filme, de reclame, de reviste, de situri internet, chiar şi de afişe stradale, copiii noştri sunt bombardaţi de un puternic conţinut sexual. Cum pot părinţii creştini să îşi protejeze copiii de urmările acestui asalt mediatic, fără a risca să îi închidă "într-un clopot de sticlă"?

Înainte de toate ţin să precizez că, în ciuda unor păreri ale multora din generaţia mea, tinerii de astăzi nu sunt mai altfel decât am fost noi la vârsta lor. Au aceleaşi preocupări pentru propria cunoaştere şi identitate, pentru înţelegerea sexualităţii lor, pentru a-şi găsi un loc în societate şi între cei din generaţia lor. Ceea ce ne deosebeşte este informaţia primită. Noi am avut-o din foarte puţine surse şi mult distorsionată, de la persoană la persoană, pe când cei de astăzi sunt bombardaţi de prea multe informaţii, la rândul lor mult distorsionate pentru că sunt prea multe şi de cele mai multe ori contradictorii.

Când în societate apare o nevoie sau se identifică o problemă, ar fi riscant să le ascunzi sau să nu le dai curs, doar pentru că ţie îţi creează indispoziţie! La fel şi cu cei de astăzi: revistele le vor citi, filmele erotice sau porno şi le vor achiziţiona, vor discuta cu prieteni sau colegi (şi eu discutam la vârsta lor cu cei de vârsta mea), dacă noi nu dialogăm cu ei. Aceasta pentru că vor să înţeleagă ce se întâmplă cu ei.

Furtuna care se iscă în pubere oricum vine. Lucruri care ieri erau trecute sub tăcere, astăzi nu mai poţi să le acoperi. Şi atunci trebuie să-i explici adolescentului ce-i cu el, aşa cum pe cei mici, de exemplu, îi înveţi literele şi cifrele pentru a putea citi sau socoti. Aşadar, ţinerea sub un clopot de sticlă e ca şi cum am face ordine în casa vieţii copilului nostru, ascunzând "mizeria" (pentru că aşa considerăm noi părinţii că ar fi discuţia despre sexualitate cu ei) sub pat, până când acolo vor apărea germenii bolii viitoare.

- Copiii ajung la o vârstă la care încep să îşi pună întrebări legate de corpul lor, de diferenţele dintre bărbaţi şi femei. Cum trebuie să reacţioneze părinţii la aceste întrebări?

Sfătuiesc părinţii să-şi observe copiii lor (asta fac şi eu cu copiii mei) şi, de cum apar primele semne de pre-pubertate: atracţia pentru sexul opus, erotizarea gândirii, schimbarea vocii, accentuarea pilozităţii, cu mult înaintea măririi sânilor la fetiţe, mustăţii la băieţi, pilozităţii pubiene şi axilare sau schimbarea vocii, să înceapă explicaţiile sau să roage pe cineva calificat să discute cu ei.

În această situaţie, părintele se comportă ca un profesor, iar procesul de învăţare este un succes dacă elevul (copilul nostru) recunoaşte autoritatea didactică şi se simte confortabil în a discuta cu profesorul său (părintele său) despre sine şi trăirile sale. Discuţia despre sexualitate nu este un act punctual sau ceva care în data de x la ora y ne aşezăm la o masă şi o începem. Este un proces de lungă durată şi e rezultatul unei bune comunicări copil-părinte educată de foarte mic. Rog pe orice părinte să înţeleagă că, aşa cum copiii noştri ne câştigă în timp şi după multe testări încrederea, la fel şi noi suntem obligaţi să ne câştigăm autoritatea de educator în ochii lor.

Politica începerii acestor explicaţii la vârste fragede cu venirea berzei care a lăsat în casa noastră copilul sper că ne e clar tuturora acum că e falimentară. Soţia mea a găsit o bună modalitate, cumpărând un Larousse pentru copii, ştiind că ai noştri sunt foarte curioşi şi vor să vadă cât mai multe imagini interesante pentru ei. Acolo apărea şi un uter în secţiune cu descrierea a 2 gemeni. De aici a pornit discuţia despre gemeni, copiii din burtica mamei şi naşterea lor.

Mai târziu, am continuat cu diferenţa dintre băieţi şi fetiţe. Până când apar în mod natural semnele de erotizare a copilului nostru trebuie să răspundem fără ocolişuri la întrebările lor, pentru că altfel le pierdem încrederea şi ei se vor interesa în altă parte, nemaiavând controlul calităţii informaţiei primite.

Biserica Catolică vorbeşte de paternitate / maternitate responsabilă ca o obligaţie a calităţii de părinte. Mulţi cred că aceasta este doar o altă definiţie a planning-ului familial natural. De multă vreme încerc să explic că este un concept mult mai complex, în care părinţii creştini au obligaţia să fie părinţi buni şi responsabili de dinainte de concepţie şi până la majorat. Una dintre obligaţiile de mare importanţă este să nu abdice de la calitatea de profesor care îşi învaţă elevul despre sexualitatea lui.

- În familiile cu mai mulţi copii, de diferite sexe, dar chiar şi în cele cu un copil, apare inerent problema pudorii: în relaţia dintre copii, respectiv în relaţia dintre părinţi şi copii. Care este sfatul Dvs?

Cuvântul cheie este balanţă (echilibru). Trebuie pus în balanţă gestul (acţiunea) plecat dintr-un scop şi rezultatul obţinut. În cazul nostru scopul este înţelegerea de cât mai mic a faptului că sexualitatea noastră este un dat normal şi are diferenţe între masculin şi feminin. Gesturile (acţiunile) pe care le facem trebuie să urmărească scopul, astfel că rezultatele să fie corespunzătoare: copilul să fie informat, să înţeleagă tot timpul ce se întâmplă cu el şi să aibă o imagine bună şi completă despre sexualitatea lui corespunzător înţelegerii sale şi vârstei pe care o are.

Când apar semne de erotizare copilul trebuie să le înţeleagă şi să şi le însuşească ca ceva natural (să nu-i pară rău că nu mai e copil şi că el creşte). Prea mare pudicitate strică, prea puţină iarăşi strică. Aşadar, trebuie să punem în balanţă care din gesturile noastre (dezbrăcatul sau nuditatea în faţa copiilor, baia împreună cu ei, spălarea lui - nu cred că există vreun copil căruia să nu îi placă să fie spălat de părinţi când este mic - mai ales în zonele genitale etc.) sunt utile pentru înţelegere şi care creează tulburare în copil / puber / adolescent. Practic, să-i acordăm copilului nostru vârsta şi preocupările / percepţia despre sine pe care le are.

Ca să fiu mai precis, e greu de crezut că mai este cazul să ne spălăm noi copii, să nu facă baie singuri ori să mai "evoluăm" dezbrăcaţi în faţa lor după o anumită vârstă (9-12 ani). Mesajul meu este să ne observăm copiii cât mai bine şi fără să-i sufocăm cu atenţia noastră, acordându-le încrederea pe care şi-au câştigat-o în ochii noştri. Dar şi noi să ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor lor. Ferice de părinţii cu care copiii lor adolescentini îşi mai doresc să petreacă timpul liber sau vacanţele şi nu se simt ca într-o perioadă de penitenţă!