Revista "Familia creştină" - 01/2007

Spiritualitate  

Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să clarificăm modul în care au fost formate Evangheliile şi ce însemna a fi autor în acea vreme. Citând constituţia dogmatică "Dei Verbum" a Conciliului Vatican II, Catehismul Bisericii Catolice (CBC) face o foarte succintă prezentare a modului în care s-au format Evangheliile (nr. 125-127). Premisa fundamentală este că "Sfânta Maică Biserica a afirmat şi afirmă cu tărie şi cu toată statornicia că cele patru Evanghelii amintite, a căror istoricitate o susţine fără şovăire, transmit fidel ceea ce Isus, Fiul lui Dumnezeu, trăind printre oameni, a făptuit şi a învăţat realmente, pentru mântuirea lor veşnică, până în ziua în care a fost înălţat la cer" (Dei Verbum, nr. 19).

După Înălţarea lui Isus, Apostolii au pornit să predice Evanghelia, transmiţând altora ceea ce a făcut şi învăţat Domnul. Fiind instruiţi de Isus şi luminaţi de Duhul Sfânt, ei au predicat în deplină cunoştinţă de cauză. În cele din urmă, "autorii sacri" au scris patru Evanghelii. Fiecare autor, călăuzit de Duhul Sfânt, a ales evenimente şi învăţături ale lui Isus Cristos la care probabil au fost martori direcţi sau despre care au aflat de la alţii, pe cale orală sau în formă scrisă. Uneori, autorii se poate să fi sintetizat unele dintre aceste evenimente sau învăţături, sau se poate să fi subliniat ori explicat anumite părţi cu gândul la o anumită audienţă. De aceea, Evangheliile relatează adesea acelaşi eveniment, dar anumite detalii sunt omise de unii şi incluse de alţii. Dacă de exemplu am cere membrilor unei familii să scrie o istorie a familiei lor, fiecare ar spune în principiu acelaşi lucru, dar subliniind anumite detalii pe care le consideră importante şi cu gândul la cine va citi istoria familiei. Cu toate acestea, autorii sacri au scris "mereu astfel încât să ne comunice lucruri adevărate şi autentice despre Isus" (Dei Verbum, nr. 19).

Au fost aceşti autori Sfinţii Matei, Marcu, Luca şi Ioan? Trebuie să ţinem cont că în acele vremuri calitatea de autor se stabilea în mai multe moduri: în primul rând autor putea fi cel care a scris cu propria mână un text; în al doilea rând putea fi cel care a dictat textul unui secretar sau scrib; dar exista şi a treia variantă, ca cineva să fie considerat autor al unui text dacă acest text pornea de la ideile lui sau era în concordanţă cu gândirea sau cu spiritul său, chiar dacă în fapt fusese scris de complet altcineva. Vedem aceasta la David, considerat autor al psalmilor deşi nu el i-a scris pe toţi.

Dacă versiunea Evangheliilor pe care o avem noi astăzi a fost scrisă cuvânt cu cuvânt de cei patru sfinţi este greu de spus. Cu toate acestea, tradiţia face legătura între sfinţi şi Evangheliile lor. Sfântul Marcu, identificat a fi Marcu din Faptele Apostolilor 12,12 şi Marcu din 1Petru 5,13, este menţionat într-un citat conţinut într-o scrisoare de la Episcopul Papias de Hierapolis: "Când Marcu a devenit interpretul lui Petru, acesta a pus în scris cu acurateţe, deşi nu în ordine, tot ceea ce şi-a amintit că a spus sau făcut Domnul." Sf. Irineu (+202) şi Clement al Alexandriei (+215) sprijină această identificare. Evanghelia lui Marcu este datată în general între anii 65 şi 70, în conjuncţie cu distrugerea Templului de la Ierusalim.

Sfântul Matei este identificat a fi vameşul chemat de Isus să îi fie Apostol (Matei 9,9-13). Papias îl indică şi el pe Matei şi spune că a fost primul care a compilat în limba aramaică o colecţie a spuselor lui Isus. Din acest motiv, Evanghelia lui Matei este considerată prima Evanghelie şi pusă la începutul Noului Testament. În fapt Evanghelia la care se referea Papias era într-o formă nefinisată, prima Evanghelie în formă completă fiind cea a lui Marcu. Unii biblişti se îndoiesc că Sfântul Matei ar fi scris direct textul, deoarece nu s-a găsit vreo versiune aramaică, păstrându-se în timp doar o versiune greacă. În plus nu există în literatura bisericească citări din vreo versiune aramaică. Este foarte probabil ca versiunea pe care o avem noi a Evangheliei lui Matei să fi fost scrisă între anii 70-80.

Sfântul Luca, iubitul medic şi discipol al Sfântului Paul (Coloseni 4,14), a fost consecvent recunoscut de tradiţia creştină ca autor al celei de-a treia Evanghelii, începând de la Sf. Irineu, Tertulian (+220) şi Clement de Alexandria. Evanghelia lui se pare că a fost scrisă de asemenea între anii 70 şi 80. Sfântul Irineu îl identifică pe autorul celei de-a patra Evanghelii ca fiind Sfântul Apostol Ioan. Face aceasta pe baza celor aflate de la învăţătorul său, Sf. Policarp (+155), care a fost el însuşi discipol al Sfântului Ioan. De-a lungul Evangheliei, numeroase detalii indică faptul că autorul a fost martor ocular al unor evenimente relatate. Bibliştii sunt de regulă de acord că "discipolul iubit" menţionat în Evanghelie este Sfântul Ioan. Această Evanghelie a fost scrisă probabil între anii 80 şi 90.

Dacă cei patru sfinţi au scris cu mâna lor textele sau au făcut-o nişte discipoli de-ai lor nu ştim cu exactitate - dar trebuie să ne amintim că textele sunt inspirate de Duhul Sfânt. Da, fiecare autor s-a folosit de aptitudinile şi de limba proprie, cu gândul la un anumit public al Evangheliei, dar ceea ce au scris este ceea ce Dumnezeu a dorit să fie scris. Constituţia dogmatică amintită mai sus afirmă clar că "întrucât tot ceea ce afirmă autorii inspiraţi sau hagiografii trebuie considerat ca afirmat de Duhul Sfânt, trebuie afirmat despre cărţile Scripturii că ele transmit cu certitudine, cu fidelitate şi fără eroare adevărul pe care Dumnezeu, pentru mântuirea noastră, l-a voit consemnat în textele sacre" (Dei Verbum, nr. 11). Oricine ar fi fost cel care a scris iniţial textele sau le-a finisat ulterior, acestea sunt inspirate de Dumnezeu.

Studii recente aduc informaţii noi despre autorii Evangheliilor. Rev. Reginald Fuller, profesor emerit la Seminarul Teologic Episcopalian din Virginia, împreună cu dr. Carsten Thiede, au analizat trei fragmente de papirus din capitolul 26 al Evangheliei lui Matei; fragmentele par a fi din anul 40, ceea ce ar indica faptul că autorul a fost un martor al perioadei publice a lui Isus. Pr. Jose O'Callaghan, SJ, studiind fragmente din Evanghelia lui Marcu şi folosindu-se de instrumente paleografice, le-a datat ca fiind din anul 50, indicând din nou un martor ocular. În fine, Episcopul episcopalian John Robinson afirmă în baza studiilor sale că toate cele patru Evanghelii au fost scrise între anii 40 şi 65, cea a lui Ioan fiind probabil prima. Într-adevăr, pot să mai existe încă unele mistere în jurul identităţii autorilor. Cu toate acestea, noi susţinem că textele sunt sacre, inspirate de Dumnezeu, cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu.

După scandalurile provocate de cartea "Codul lui Da Vinci" şi de pretinsa Evanghelie a lui Iuda, se pune frecvent întrebarea de ce doar Evangheliile lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan au fost incluse în canonul Noului Testament şi nu şi altele? Există diverse motive pentru includerea lor şi doar a lor. În primul rând, Evangheliile lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan sunt înrădăcinate în tradiţia apostolică şi pot fi considerate scrieri apostolice, în concepţia descrisă mai sus. În al doilea rând, Evangheliile sunt ortodoxe în învăţătura lor. În al treilea rând au fost folosite la serviciile liturgice ale Bisericii. În al patrulea rând, toate cele patru Evanghelii au fost aprobate de întreaga Biserică, nu doar de unele secte. Evangheliile gnostice nu respectă nici unul dintre aceste criterii, fiind de aceea respinse şi condamnate de Biserică.

Ce sunt de fapt Evangheliile gnostice? Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să înţelegem mai întâi ce este gnosticismul. Este vorba despre o credinţă religioasă împărtăşită de mai multe secte din diferite regiuni ale Siriei, Egiptului, Greciei şi Italiei în jurul anului 100. Gnosticii susţineau un sistem dualist: un Dumnezeu care era sursa la tot ce e bun şi la tot ce e spiritual şi un Diavol care este sursa la tot ce e rău şi la tot ce e material. Pentru ei, Dumnezeu şi Diavolul erau egali în putere (să ne amintim că noi, catolicii, afirmăm că Diavolul este un înger căzut, care nu este sub nici un chip egal cu Dumnezeu). Eonii spirituali erau intermediari între Dumnezeu şi lumea materială. În viziunea gnosticilor, fiinţa umană - trup şi suflet - era coruptă, făcând parte din lumea fizică; spiritul persoanei - "scânteia divină" - era văzută ca prizonieră a trupului. Pentru eliberarea scânteii divine era nevoie de o cunoaştere specială, de gnoză.

Isus, un eon creat, a intrat în această lume inserându-se în trupul unui Isus uman. Eonul Isus a revelat această gnoză. La răstignire, pretindeau gnosticii, eonul Isus a părăsit trupul lui Isus uman şi s-a întors în ceruri. De exemplu în mult publicitizata de către Societatea National Geographic Evanghelie a lui Iuda, se spune că Isus i-ar fi spus lui Iuda: "Îi vei depăşi pe toţi. Pentru că tu vei sacrifica omul care mă îmbracă pe Mine." Cu alte cuvinte, Iuda a mijlocit uciderea lui Isus uman, eliberându-l astfel pe eonul Isus. De aceea gnosticii neagă întruparea, jertfa de pe cruce pentru păcatele noastre şi învierea; drept urmare ei neagă misterul răscumpărării şi al mântuirii în care cred creştinii.

Datorită acestor credinţe, gnosticii negau sacramentele, deoarece Dumnezeu, în concepţia lor, nu s-ar folosi niciodată de lucruri materiale precum pâinea şi vinul, apa şi uleiul, prin care să transmită har. Ei nu îşi făceau semnul crucii, deoarece eonul divin Isus nu a murit pe cruce ca jertfă pentru păcatele noastre. Evitau să mănânce carne, deoarece era ceva ce ţine de trup. Se abţineau de la căsătorie şi sex, pentru a nu-şi încorseta copiii în trupuri. Aceste grupări gnostice au redactat diverse scrieri, prezentându-le cu titluri precum "Evanghelia lui Toma" sau "Evanghelia lui Filip" sau "Faptele lui Petru". Desigur, nici una dintre aceste scrieri nu vine din timpuri apostolice şi nici nu poate fi considerată ca scrisă de Apostoli sau apropiaţi ai lor. Sunt scrieri eretice şi nu trebuie să ne mire că Biserica le-a condamnat dintru început.

Încheiem citând din Catehismul Bisericii Catolice, nr. 127, despre importanţa Evangheliilor în viaţa Bisericii: Evanghelia cvadriformă ocupă în Biserică un loc unic, despre care dau mărturie veneraţia pe care i-o acordă liturgia şi atracţia neasemuită pe care a exercitat-o din toate timpurile asupra sfinţilor:

Nu există nici o învăţătură mai bună, mai de preţ şi mai minunată decât textul Evangheliei. Vedeţi şi păstraţi ceea ce Domnul şi Învăţătorul nostru, Cristos, a învăţat în cuvinte şi a împlinit în fapte.
La meditaţie, mă opresc mai presus de toate la Evanghelie; în ea găsesc tot ce e necesar sărmanului meu suflet. Descopăr mereu noi lumini, sensuri ascunse şi tainice.