Revista "Familia creştină" - 01/2007

De vorbă cu... un canonist  

"Familia creştină" a mai tratat acest subiect în ianuarie 2004, printr-un articol tehnic al pr. Mihai Todea. Dat fiind că cele mai multe întrebări primite de situl ProFamilia.ro solicită informaţii despre căsătoria între catolici şi ne-catolici, revenim asupra subiectului, acum dintr-o perspectivă mai puţin tehnică şi sub forma unui interviu. Ne-am adresat pentru aceasta pr. Iuliu Muntean, specialist în drept canonic, încardinat în Eparhia Greco-Catolică de Oradea, preşedinte al tribunalului intereparhial de primă instanţă al Arhiepiscopiei Majore.

- Părinte Iuliu Muntean, într-o ţară majoritar ortodoxă au loc, evident, numeroase căsătorii între catolici şi ortodocşi. În cazul persoanelor care îşi şi practică credinţa, una dintre cele mai frecvente întrebări pe care şi-o pun este aceasta: pot celebra, în aceeaşi zi, sau în zile diferite, căsătoria în ambele Biserici?

- Pentru a înţelege situaţia, permiteţi-mi să pornesc de la următoarea premisă: căsătoria se înfăptuieşte prin consimţământul dat de cei doi miri în faţa ministrului propriei Biserici. În cazul romano-catolicilor, mirii sunt cei care celebrează căsătoria, aşadar ministrul doar asistă şi, prin urmare, poate fi şi diaconul. În cazul Bisericilor Orientale, fie că acestea sunt catolice sau necatolice, cei doi miri îşi dau consimţământul în faţa ministrului care asistă şi binecuvântează. Acest consimţământ are caracter permanent, atâta timp cât cei doi miri trăiesc. Prin urmare, răspunsul este negativ: o dată dat, indiferent de confesiune (romano-catolică, greco-catolică sau ortodoxă), consimţământul matrimonial nu mai poate fi repetat, la fel cum nici botezul, mirul sau preoţia nu pot fi repetate.

În cazul căsătoriei în care ambii miri sunt catolici nu există probleme, însă nu la fel şi când e vorba despre o căsătorie mixtă: cunosc destule cazuri de repetare a sacramentului căsătoriei (Grecia, Canada) şi nu din cauza nerecunoaşterii acestuia de către slujitorul Bisericii celeilalte părţi, ci din motive subiective, însă oricare ar fi acestea, este vorba despre un abuz. Prin analogie, dacă sunt unii care traversează intersecţia pe culoarea roşie a semaforului, înseamnă că s-a schimbat codul stradal?...

Cred că situaţia ar putea fi uşor rezolvată dacă cei doi miri s-ar hotărî cu privire la ministrul şi ritul în care să fie celebrat sacramentul, iar celălalt ministru, dacă vrea şi poate, să asiste la acelaşi sacrament, fără a le mai cere încă o dată consimţământul, ci recunoscând celebrarea făcută de confrate.

- Care sunt condiţiile pentru ca o persoană catolică să primească sacramentul căsătoriei în Biserica Catolică cu o persoană ne-catolică?

- Trebuie făcută distincţia dintre căsătoria între o parte catolică şi o parte botezată necatolică, denumită şi căsătorie mixtă, şi căsătoria dintre o parte catolică şi una nebotezată, denumită şi căsătorie cu disparitate de cult. În ambele tipuri de căsătorie, partea catolică trebuie să declare în faţa propriului Ierarh că este pregătită să îndepărteze pericolele abandonării credinţei şi va asigura cu o promisiune sinceră că va face tot ceea ce-i stă în putere pentru ca toţi fiii să fie botezaţi şi educaţi în Biserica Catolică; despre aceste promisiuni care vor fi făcute de partea catolică, cealaltă parte va fi înştiinţată la timp, astfel încât să rezulte sigur că ea este cu adevărat conştientă de promisiunea şi obligaţia părţii catolice. În final, ambele părţi vor fi instruite asupra scopurilor căsătoriei (binele soţilor, procrearea şi educarea fiilor) dar şi despre proprietăţile esenţiale ale căsătoriei (unitatea şi indisolubilitatea): nici una dintre acestea nu trebuie să fie excluse de nici unul dintre cei doi logodnici. Dacă se celebrează fără încuviinţarea Episcopului, căsătoria este totuşi validă, dar ilicită. La fel cum, chiar dacă ştii conduce maşina, o faci fără să ai permis...

Referitor la cel de-al doilea caz, de căsătorie cu disparitate de cult, întrucât la sacramente au acces doar cei botezaţi, dacă partea nebotezată doreşte să-şi păstreze propria credinţă, căsătoria poate fi înfăptuită doar cu dezlegare din partea Episcopului părţii catolice. Fără această dezlegare, se celebrează în mod invalid.

- În cazul în care un catolic doreşte să se căsătorească cu un ne-catolic divorţat ce este de făcut?

- Aşa cum am spus mai devreme, proprietăţile esenţiale ale căsătoriei sunt unitatea şi indisolubilitatea: "mă căsătoresc doar cu tine, şi orice ar fi, nu ne vom despărţi". Şi nu sunt chestiuni de drept canonic ci de drept divin: însăşi Domnul Isus a spus-o: "N-aţi citit că Cel ce i-a făcut de la început i-a făcut bărbat şi femeie? Şi a zis: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă" (Matei 19,4-6). Concluzia Domnului este foarte clară: în virtutea acestei porunci divine, căsătoria este de nedespărţit şi nu îi este permis nimănui să dezlege ceea ce Dumnezeu a unit într-un mod atât de intim şi interpersonal.

Din păcate însă, multe căsătorii eşuează din diferite motive, pentru care se recurge la divorţ, şi cum viaţa merge înainte, mulţi se recăsătoresc. Divorţul civil se rezolvă relativ uşor, la fel şi despărţirea în Biserica ortodoxă, în care se permite recăsătorirea până la a treia oară. Problema survine în momentul în care un ortodox divorţat conform canoanelor Bisericii Ortodoxe doreşte să încheie o nouă căsătorie cu o persoană catolică, ce nu a mai fost căsătorită. Ei bine, chiar dacă Biserica Catolică recunoaşte toate sacramentele Bisericii surori, totuşi nu recunoaşte divorţul celor căsătoriţi, tocmai datorită principiului divin expus mai sus. Cei care au avut parte de falimentul căsătoriei, fie că sunt catolici fie că sunt ortodocşi care doresc să încheie o nouă căsătorie în Biserica Catolică, se pot adresa Tribunalului Bisericesc în a cărui jurisdicţie se află pentru acuza invaliditatea căsătoriei eşuate. Cu alte cuvinte se acuză faptul că cei doi logodnici au celebrat o căsătorie care, din diferite motive, nu a fost validă, iar completul de judecată va judeca cu prudenţă fiecare caz în parte, analizând toate motivaţiile aduse, pentru a decreta, în final, dacă respectiva căsătorie a fost sau nu validă. Este vorba despre un proces în adevăratul sens al cuvântului, cu judecători, avocaţi, notari, care poate dura până la maxim 1 an prima instanţă, respectiv maxim 6 luni cea de-a doua.

- Părinte, vă mulţumim, şi sper că vom mai putea apela la experienţa Dvs pentru a discuta şi despre alte sacramente sau aspecte canonice ce privesc familia.

- Desigur. Cu plăcere oricând.