Revista "Familia creştină" - 08/2006

Cultură  

Un steag frumos, steagul european, nu-i aşa? Uneori banalizat de arborarea lui la fiecare felinar stradal şi (nu numai) de aceea încărcat de multa murdărie a circulaţiei cotidiene, atrage iarăşi privirile. Ochiul se înviorează parcă din nou şi împreună cu el, măcar o fărâmă din speranţele noastre de înnoire, la mult aşteptata întâlnire cu momentul aderării la Uniune: câte nădejdi de bine nu se leagă de albastrul lui viu şi înstelat!?

Cele douăsprezece stele prinse cunună pe un fundal de simplu senin îndreaptă gândul creştinului spre stelele care o împodobesc pe Femeia din Apocalipsă (cap.12): "Un semn măreţ se va ivi pe cer, o femeie înveşmântată în raze de soare, cu luna sub tălpi, încununată de douăsprezece stele", întocmai cum a fost şi pentru cei care au văzut macheta stindardului adoptată acum 52 de ani. Dar imaginea coincide şi cu aceea a Maicii Domnului apărută unui păstor mexican la Guadelupa şi cu cea după care a fost lucrată Medalia Miraculoasă în 1832, în urma apariţiei Preacuratei cu care fusese binecuvântată Catherine Labouré în 27 noiembrie 1832. (Se ştie că această medalie este cea mai răspândită din lume: mai mult de un miliard de exemplare au fost distribuite de la moartea vizionarei în 1876 şi de atunci, în fiecare an, alte zeci de milioane). Puntea peste timpuri, continente şi culturi este susţinută şi de data la care a fost adoptat drapelul european: 8 decembrie, sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri a Sfintei Fecioare.

Iată ce relatează un martor de solidă credibilitate despre cele petrecute la Consiliul Europei la acea memorabilă dată, şi anume directorul serviciului de presă al acestui for, Paul. M. Lévy, profesor la universitatea Catolică din Louvain. De la început, profesorul belgian a fost de părere că albastrul se potriveşte cel mai bine continentului european, fiind un semn al speranţei, după cum o ştiu atât de bine poeţii şi totodată, simbolul Europei pentru japonezi; mai mult, 12 este cifra deplinătăţii. Toate acestea coincideau cu simbolurile Preacuratei, Fecioara Maria, Maica Domnului şi a oamenilor..., de ce nu şi Maica Europei?! Paul. M. Lévy a împărtăşit ideea desenatorului şi pictorului strassbourghez Heitz şi aşa a apărut actualul drapel al Europei. Desigur, în discuţiile care s-au purtat între decidenţi nu a fost vorba despre Sfânta Fecioară. Preacurata, deşi puternic prezentă în inimile multor participanţi, a rămas discretă ca întotdeauna. A fost multă nedumerire, bunăoară, în legătură cu numărul stelelor, căci se bănuia referirea la numărul statelor membre ale Uniunii, atunci 13-14. Nu se va ajunge, ca în cazul Statelor Unite, la repetata modificare a drapelului, o dată cu aderarea altor ţări? De aceea a triumfat cifra 12, simbolul plenitudinii. Şi-a ca o confirmare surâzătoare venită de Sus, adoptarea drapelului o dată cu încheierea lucrărilor Consiliului cu o zi mai devreme decât fusese planificat, tocmai în ziua de 8, când creştinătatea apuseană o sărbătoreşte pe Maria, Zămislirea ei fără păcatul strămoşesc...! Date arhivă, amintiri, curiozităţi, coincidenţe?

Albastrul Fecioarei Maria îi face pe mulţi europeni, iar dintre ei şi pe destui români care se reclamă mai ales moderni şi luminaţi şi ciudat de rar creştini, să vadă roşu sau să se ruşineze de o asemenea apropiere. Totuşi, dacă Imnul Europei este oda Bucuriei, iar Beethoven face cinste Europei, fără să şocheze pe nimeni, de ce n-ar onora-o această egidă maternă, mult mai discretă şi mai pacifică, a Mariei? - se întrebă Părintele R. Laurentin (Maîtrises, 79, dec. 1989). Apoi continuă: "Trei papi au pus de şapte ori în mâinile Fecioarei Maria soarta Europei, pentru ca această lume păcătoasă să fie consacrată lui Dumnezeu, fără ca acest lucru să işte furtună. Europa i-a fost încredinţată spontan pe o altă cale, estetică şi simbolică. Ne putem bucura fără zarvă, invocând-o după vechea formulă a tradiţiei creştine: "Adu-ţi aminte, preablândă Fecioară Marie, că nu s-a auzit niciodată să fi fost părăsit cel ce a alergat sub ocrotirea ta" E o veche experienţă, niciodată dezminţită, străină triumfalismului şi astăzi necunoscută.

Fie ca Europa să beneficieze de această ocrotire iubitoare şi impalpabilă pe care o proclamă cununa de douăsprezece stele pe fond albastru adoptată în 8 decembrie 1955 ca steag al Europei!" Câte mame nu s-au rugat de-a lungul anilor de prigoană în taina casei lor cu Rozariul în mână pentru ca Măicuţa să nu-i lase pe ai ei să piară pe cale, de câte ori nu i-a încredinţat lacrimilor sale, ca să iasă la liman... La ele mă gândesc în aceste zile de nou început pentru ţara noastră. Cu ele să aducem în ziua de azi ceea ce ne-au învăţat abia şoptit în vremea de restrişte: "Sub steagul tău, Marie, voioşi ne înrolăm...".

Lumea vorbeşte despre locuri de muncă şi salarii mai bune, despre corectitudinea administraţiei şi onestitatea politicienilor, toate speranţe legitime, dar putem avea cu adevărat speranţă dacă o lăsăm pe Preacurata să ne deschidă fiecăruia Cerul. Aşa cum fiecare dintre noi am simţit Revoluţia ca pe o clipă hotărâtoare pentru viaţa noastră şi ne-am promis să fim alţii, mai curaţi şi mai buni, să ne smulgem iarăşi din marasm, să căutăm la Maria mâna de ajutor pentru a cere încă o clipă de har. Un nou început nu este posibil, nu este autentic, fără să fie se întemeieze pe o alegere spirituală. România poate fi grădina dorită de Isus şi Europa are nevoie de fiecare din florile ei.