Revista "Familia creştină" - 08/2006

Familie  

Pentru a ne îndeplini cu succes misiunea de părinţi este esenţială calitatea relaţiilor din familie. "Civilizaţia iubirii" despre care vorbea Papa Ioan Paul al II-lea, trebuie să înceapă în familia noastră, prin relaţii de iubire. Este esenţial deci ca fiii şi fiicele noastre să ştie că sunt iubiţi şi să îi învăţăm să iubească la rândul lor. Fără această temelie, şi cele mai bune strategii pentru părinţi vor eşua.

Studiile arată că în căsătoriile în care raportul pozitiv-negativ nu este de 5 la 1, relaţiile se deteriorează rapid, în câţiva ani ajungându-se la divorţ. Cu alte cuvinte, dacă un cuplu nu investeşte de cinci ori mai mult în atenţie, afecţiune, sprijin şi încurajare, decât în critici, confruntări şi supărări, relaţia ajunge rapid pe cale de dispariţie. Noi am observat acest lucru şi în relaţia cu copiii. De aceea considerăm că este fundamental să ne analizăm relaţiile pe care le avem cu ei. Vă propunem unsprezece paşi care vă pot ajuta să construiţi relaţiile solide şi sănătoase în familie, iar la final un chestionar de evaluare a stadiului actual al relaţiilor.


1. Declaraţi-vă iubirea

Să nu vă fie ruşine să spuneţi "te iubesc" copiilor Dvs (şi soţului/soţiei Dvs de asemenea). Spuneţi "te iubesc" şi "sunt mândru de tine" de cel puţin o sută de ori pe zi. Spuneţi până când se satură şi atunci mai spuneţi o dată, pentru a fi siguri. Spuneţi-le cât de mândri sunteţi de ei. Faceţi să audă cât mai des de la Dvs: "Eşti comoara mea cea mai mare. Nu există nimic pe pământul acesta mai important pentru mine decât persoana ta." Luaţi exemplu de la Tatăl ceresc, care a anunţat public la botezul lui Cristos: "Tu eşti Fiul Meu cel iubit, în Tine îmi găsesc toată bucuria".

Mai mult, vă încurajăm să căutaţi ocaziile pentru a vorbi despre succesele şi punctele tari ale copiilor Dvs. Lăudaţi-i. Nu le oferiţi laude prea generale, ci fiţi exacţi: "Îmi plac culorile pe care le-ai folosit în desen." "Te admir pentru cât de serios ai lucrat la proiectul tău." "Îţi mulţumesc că astăzi ai fost atât de generos cu fratele tău." Nu vă plângeţi de ei în public - niciodată. Mai ales în faţa prietenilor lor. Dacă trebuie să îi criticaţi pentru ceva, faceţi-o în particular şi în mod respectuos. Căutaţi însă în primul rând să le faceţi complimente în public, dar nu dintre acelea care vă pun pe Dvs în lumină bună, mai mult decât pe ei. Copiii vor şti să facă diferenţa.


2. Arătaţi-vă iubirea

Fiţi generoşi cu manifestarea fizică a afecţiunii pe care o aveţi pentru copiii Dvs, deoarece - după cum învaţă Biserica - aceste manifestări răspund de fapt naturii trupurilor noastre. Ele au fost create de Dumnezeu în primul rând pentru a dărui şi pentru a împărtăşi iubirea. Să nu vă fie ruşine să vă folosiţi trupurile pentru a vă arăta iubirea. Îmbrăţişaţi-i, sărutaţi-i, mângâiaţi-i. Taţii în special trebuie să facă aceasta. Când taţii sunt afectuoşi ei le arată fetelor lor ce să caute la bărbaţi, iar băieţilor cum trebuie să fie un bărbat. Desigur, şi mamele trebuie să fie afectuoase, dar cel mai adesea lor le este mai uşor să îşi manifeste fizic iubirea faţă de copii.

Dincolo de manifestarea iubirii la nivelul simţurilor, ambii părinţi trebuie să se întrebe: "Ce lucru mic aş putea face astăzi prin care să mă dăruiesc mai mult copiilor mei?" (Desigur, copiii trebuie învăţaţi să îşi pună aceeaşi întrebare - iubirea presupune reciprocitate). Nu uitaţi că pentru copiii Dvs cinci minute în plus de joacă cu ei pe covor sau de vorbit în doi valorează mult, mult mai mult decât toate jucăriile pe care le-aţi putea cumpăra vreodată. Exemplul iubirii Dvs îi va învăţa pe copii să se îndrepte spre oameni, nu spre lucruri, atunci când au nevoie de sprijin sau de mângâiere. Iar afecţiunea Dvs îi va ajuta să fie mai bine pregătiţi pentru a experimenta iubirea pe care Dumnezeu o are pentru ei.


3. Ţineţi-vă promisiunile

Una este să spui "te iubesc" şi alta este să demonstrezi cu fapta că se poate conta pe tine. Dacă spuneţi că veţi fi acolo, fiţi acolo. Dacă fixaţi o limită, ţineţi-vă de ea. Dacă promiteţi o surpriză, oferiţi-o. Dacă spuneţi că veţi face ceva, faceţi. În caz că un cataclism vă împiedică să vă ţineţi promisiunea, luaţi-vă angajamentul reprogramării ei şi apoi faceţi ce aţi promis. Angajamentele trebuie respectate. După cum spunea Isus: "Cuvântul vostru să fie: da, da; nu, nu" (Matei 5,37). Fiţi un om de cuvânt iar copilul Dvs vă va respecta pentru aceasta.


4. Jucaţi-vă împreună

Faceţi-vă timp pentru a vă juca împreună. Importanţa jocului pentru adulţi şi copii într-o familie nu poate fi subliniată îndeajuns. După cum scria pr. Flanagan: "Mulţi oameni din această lume trec prin viaţă cu un handicap, deoarece nu au învăţat cum să se joace atunci când erau copii." Fiţi dispuşi la lucruri copilăreşti. Învăţaţi cu răbdare cum să vă jucaţi ceea ce se joacă cei mici. Învăţaţi-i pe copii jocuri pe care le cunoaşteţi Dvs. Spuneţi bancuri la masă. Rezervaţi cel puţin o zi pe săptămână în care să vă distraţi cu familia.

Vă mai recomandăm de asemenea ca, o dată pe lună, Dvs şi partenerul să vă organizaţi pe rând câteva momente pe care să le petreceţi unu-la-unu cu copiii Dvs. Daţi fiecărui fiu sau fiică a Dvs un timp special doar cu Dvs. Folosiţi-vă de aceste momente pentru a vă asculta copilul. Aflaţi gândurile lor, bucuriile lor, luptele lor interioare. Alocarea de timp unu-la-unu şi joaca împreună este una dintre cele mai bune căi pe care le ştim pentru a construi o relaţie solidă cu copiii.


5. Lucraţi împreună

Invitaţi-i sau cereţi-le copiilor să lucreze alături de Dvs când faceţi diverse lucruri prin casă sau lucraţi la proiecte speciale. Aceasta nu doar ajută la creşterea competenţelor lor, ci şi îi încredinţează de faptul că sunt valoroşi, că ajutorul lor contează. Cel mai important, faceţi-i să se simtă o componentă esenţială a familiei. Cei mici se vor simţi foarte bine în sinea lor să poată să îşi ajute părinţii, adică să facă lucruri de "oameni mari".


6. Rugaţi-vă împreună

După cum se spune: "Familia care se roagă împreună, rămâne împreună." Rugăciunea împreună este o parte esenţială a vieţii de familie, care hrăneşte relaţiile familiale. Iată câteva moduri speciale în care puteţi folosi rugăciunea pentru a întări raporturile şi afecţiunea în familia Dvs. În primul rând, în fiecare dimineaţă sau seară să aveţi un timp în care să vă binecuvântaţi unii pe alţii. Ca părinţi, aşezaţi-vă mâinile pe fiecare copil, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru el sau pentru ea, şi cerându-i să îl ajute "să devină bărbatul (sau femeia) pe care îl (o) vrea Dumnezeu". Apoi invitaţi-i pe copiii să vă întoarcă gestul, cerându-le să îşi aşeze mâinile asupra Dvs şi să se roage pentru binecuvântarea lui Dumnezeu. Copiilor noştri le place aceasta, simţind că primesc un dar special de la noi şi că ne dau şi ei, la rândul lor, un dar special. Nu suntem singurii: am auzit asemenea practici şi la alte familii.

De asemenea, când sunteţi drăgăstoşi cu copiii Dvs, amintiţi-le: "Te iubesc mai mult decât aş putea spune, iar Dumnezeu te iubeşte şi mai mult decât mine". Iar atunci când vă înveliţi copiii după ce au adormit în paturile lor, faceţi semnul crucii pe fruntea lor şi rugaţi-vă ca Dumnezeu să trimită îngerii Lui păzitori, care să le vegheze somnul. În fine, asiguraţi-vă că cel puţin o dată pe săptămână familia Dvs petrece ceva timp în rugăciune, inclusiv studiind Biblia sau Catehismul. În aceste perioade speciale de rugăciune şi de reflecţie, mulţumiţi pentru fiecare dintre membrii familiei, cereţi-i lui Dumnezeu să vă arate voia Sa pentru vieţile voastre, cereţi-i ajutor în nevoile Dvs, pentru ca "să arate în veacurile viitoare măreţia bogăţiei harului Său prin bunătatea faţă de noi în Cristos Isus" (Efeseni 2,7). Nu vă reţineţi de la a-i lăsa uneori pe copiii Dvs să conducă timpul de rugăciune. Astfel de alegeri le arată copiilor că preţuiţi ce fac şi ce gândesc, şi că rugăciunea este ceva ce ţine de familie şi nu exclusiv de cei mari.


7. Fiţi acolo

Faceţi-vă un obicei din a participa la activităţile în care este implicat copilul Dvs. Desigur, trebuie să fiţi acolo pentru evenimente importante precum jocuri, recitaluri, piese de teatru, festivităţi importante, dar pe cât posibil fiţi alături de ei chiar şi pentru lucruri mai mici, precum lecţii de gimnastică sau de vioară. Dar desigur, pe lângă prezenţa fizică a Dvs lângă copii trebuie să fiţi prezenţi şi mental. Ascultaţi-i cu adevărat pe copii. Prea adesea cuvintele lor ne intră pe o ureche şi ies pe alta, considerând că nu au ceva important să ne spună, dar tocmai atunci ratăm ocazii importante de a întări legăturile cu ei. Când copiii ne vorbesc, căutaţi să îi priviţi direct în ochi. Reacţionaţi la ce vă spun, puneţi întrebări. Faceţi-le complimente când spun lucruri frumoase. Eforturile de a-i asculta pe copii activ şi respectuos se vor resimţi în disponibilitatea lor de a vă asculta pe Dvs.


8. Fiţi ospitalieri

Fiecare dintre noi ne amintim că în copilărie am avut între vecini o casă unde ne adunam toţi copiii să ne jucăm. Încercaţi acum ca acea casă să fie a Dvs. Fiţi ospitalieri cu prietenii copiilor Dvs. Faceţi-i să se simtă bine. Dotaţi-vă casa cu ceea ce este nevoie pentru jocurile lor. Fiţi acolo pentru a-i felicita pentru succese şi pentru a-i sprijini în eşecuri. Veţi avea ocazia să vă înţelegeţi copiii şi să le arătaţi că îi înţelegeţi. Eforturile Dvs de a vă arăta gazde bune îi vor ajuta în plus să înţeleagă aspecte importante ale ospitalităţii creştine.


9. Respectaţi-le spaţiul

A fi un părinte afectuos nu este tot una cu a fi un părinte care nu îi dă copilului său spaţiu să respire. Uneori a-ţi iubi copilul înseamnă să îi respecţi dorinţe precum "Aş vrea să fiu puţin singur". Afecţiunea şi iubirea presupun ajutarea copilului în direcţia dezvoltării unei temelii ferme şi sănătoase pe care el să îşi construiască propria viaţă. Aveţi grijă ca în timp ce sunteţi cu ochii pe ei şi cu urechile ciulite la eventualele probleme, să lăsaţi copiilor spaţiul necesar pentru a creşte.


10. Faceţi din legăturile dintre voi străzi cu sens dublu

Unii părinţi fac greşeala să creadă că relaţia părinte-copil este o stradă cu sens unic. Astfel de părinţi se spetesc din greu pentru copii, fără să le ceară vreodată acestora să fie la fel de respectuoşi şi de serviabili ca ei. Să nu ne înţelegeţi greşit: considerăm foarte importantă slujirea copiilor de către părinţi, dar în acelaşi timp să fim clari că părinţii nu există pentru a fi sclavii copiilor. După cum învaţă Biserica, fiecare membru al familiei este chemat să slujească pe fiecare membru al familiei, cu generozitatea şi forţele corespunzătoare. Învăţaţi-i pe copii această lecţie invitându-i să vă urmeze exemplul. Relaţiile cu copiii trebuie să fie străzi cu sens dublu, aşa după cum iubirea dintre voi este reciprocă. Asiguraţi-vă că vă învăţaţi copilul în acelaşi timp să dea iubire şi să primească iubire.


11. Organizaţi regulat întâlniri de familie

O dată pe lună (sau mai des, dacă preferaţi) întâlniţi-vă toată familia pentru a discuta probleme care ţin de viaţa voastră. Vă sugerăm următorul format al întâlnirii, ca punct de plecare.

• Începeţi cu o rugăciune.
  Mulţumiţi-i lui Dumnezeu pentru fiecare membru al familiei Dvs şi cereţi-i să vă dea înţelepciune şi ca pacea să domnească în casa Dvs.
  

• Exprimaţi-vă recunoştinţa.
  Gândiţi-vă la un lucru pe care fiecare membru al familiei l-a făcut de la ultima întâlnire pentru ca viaţa familiei să fie mai uşoară. Fiţi concreţi. Mulţumiţi pentru tot ce aţi găsit bun. Părinţii trebuie să înceapă aceasta, apoi să îi roage pe copii să facă la fel.
  

• Ridicaţi probleme generale.
  Acesta nu este timpul pentru a rezolva probleme ce au de-a face cu un anumit membru al familiei. Astfel de probleme trebuie în general rezolvate în particular, doar dacă respectiva problemă nu îi afectează pe toţi. În cadrul întâlnirii de familie este bine să ridicaţi probleme privind evenimente sau circumstanţe viitoare care ar putea afecta familia, sau puteţi fixa obiective în vederea realizării cărora este nevoie de efort comun.
  

• Discutaţi orice întrebări.
  Asiguraţi-vă că întâlnirea nu se încheie cu neclarităţi, precum şi că au participat cu toţii la discuţii. Dacă vreun membru a fost tăcut tot timpul, amintiţi-i cât de importantă este opinia sa şi invitaţi-l să se implice pe viitor.
  

• Încheiaţi cu o rugăciune...
  Mulţumiţi-i lui Dumnezeu pentru că vă călăuzeşte familia şi cereţi-i harul să vă iubiţi unii pe alţii, aşa după cum El vă iubeşte.
  

• ... şi cu un moment de distracţie.
  După ce aţi lucrat la relaţia dintre voi, este nevoie şi de ceva distracţie. Mâncaţi o pizza sau altceva în timp ce vă uitaţi la un film cu toţii, sau ieşiţi afară să vă jucaţi. Seriozitatea momentelor anterioare cere momentul de relaxare!

1. Copilul meu este reticent chiar şi când îi cer să facă sarcini foarte simple.
   

2. Copilul meu nu se comportă ca şi cum mi-ar fi simţit lipsa atunci când vin de la serviciu.
   

3. Copilul meu îmi vorbeşte în mod constant fără respect.
   

4. Copilul meu mă ascultă doar când strig la el.
   

5. Copilul meu se plânge că simte că nu poate să facă nimic bine, după standardele mele.
   

6. Copilul meu ţine secrete faţă de mine.
   

7. Copilul meu le spune prietenilor săi că nu poate vorbi cu mine unele subiecte.
   

8. Nu mă bucură compania copilului meu.
   

9. Mă simt foarte apăsat de sarcina de a fi părinte.
   

10. Copilul meu mă acuză că nu îl ascult.