| | Revista "Familia creștină" - 08/2006 | | |
| |
| |
De Crăciun
Două cărți speciale pentru cei mici
Radu și Oana Capan
În continuare vă vom propune două cărți... scumpe. Nu le-am fi luat niciodată dacă nu am fi crezut în valoarea lor pentru copiii noștri. Și nu le-am fi recomandat niciodată mai departe dacă investiția nu ni s-ar fi dovedit înțeleaptă cu vârf și îndesat!
Începem cu cartea mai scumpă: "Marea carte a celor mici", cu subtitlul "Colorăm, desenăm, ne distrăm". Cartea a apărut în 2004 iar noi o avem de la Crăciunul din acel an, fiind de atunci un instrument de mare ajutor pentru noi. Atunci când ne gândim ce am putea să le propunem copiilor să facă în timpul liber, în momente în care nu sunt ei prinși în joaca lor, primul gând ne fuge mereu mai întâi la această carte. Rapid mutăm scaunele din bucătărie în micuțul nostru hol, acestea devenind acum masă de lucru, iar lângă ele punem micile scăunele de plastic pe care se așează cei trei copii ai noștri. Îi dotăm cu materialele necesare și la lucru! Desigur, este nevoie de supravegherea unuia dintre noi (nu, cartea nu este o soluție magică pentru a scăpa de grija lor), dar ideea este alta: se joacă, lucrează, creează! Pe holul nostru sunt lipite cu scotch câteva dintre "operele" lor.
Cartea, apărută la Editura Rao, are peste 200 de pagini și formatul pătrat (21x21cm). Are următoarele capitole: Învăț să tai și să lipesc; Învăț să colorez cu creioanele cerate; Învăț să pictez cu degetele; Învăț să desenez animale; Învăț să număr; Învăț să adun; Să ne distrăm cu numerele. Fiecare capitol cuprinde apoi 16 activități, deci în total 112 activități! Parcă începe să merite prețul, nu? Fiecare activitate are dedicate de regulă două pagini, care explică pas cu pas cum să realizați diverse ornamente sau cum să desenați/pictați o rachetă, un pinguin, un melc, un urs, un șoarece, o rață și multe, multe, multe altele.
Ceea ce face atât de specială această carte este faptul că deși "produsul final" arată deosebit de bine, realizarea lui, explicată prin imagini ale pașilor intermediari, este totuși simplă. Din curbe simple poți face un delfin. Cu palma poți desena un pește. Toată admirația pentru cei care au avut aceste idei de desenare, precum și pentru cei care le-au strâns. Copiilor noștri le place în special să picteze cu degetele. Sunt și activități care cer pictură cu pensula, sau desenat cu creioane cerate, sau realizarea de colaje din hârtie colorată ori reviste de care nu mai aveți nevoie. Materialele necesare, după cum vedeți, nu sunt pretențioase. Cui s-ar adresa o astfel de carte? Preșcolarilor mai mari și elevilor mai mici am spune noi, uitându-ne la copiii noștri care adoră să facă noi activități din ea.
Puteți comanda online cartea chiar de la editura la care a apărut, de la adresa www.rao.ro/editie.asp?id=1085. Costă 37.5RON. Aproape sigur o veți găsi și în librăriile de lângă Dvs, chiar dacă lucrarea are deja doi ani de când este pe piață. Dacă prețul vi se pare mult prea mare, mai căutați: se găsesc tot felul de alternative, de cărți mai subțiri și mai ieftine. Relativ la numărul de pagini și de activități, dar și la calitatea cărții, noi credem însă că "Marea carte a celor mici" își merită fiecare bănuț.
Și acum să vorbim despre a doua carte. Titlul ei este "Biblia: confecționăm și învățăm". A apărut la Editura Noua Speranță. Noi am dat 33RON pe ea, acum câteva luni. Dvs puteți cheltui acum doar 23RON, pentru că pe perioada sărbătorilor editura oferă o reducere de 25%! Puteți comanda cartea online vizitând pagina www.nouasperanta.ro/lpc.php.
Cartea are 48 de activități în peste 100 de pagini și formatul este mai mare (21,5x28,5cm). A apărut la o editură creștină și, tocmai de aceea, are o notiță care ar putea să vă scape, dar este foarte importantă: "Acest material poate fi fotocopiat, multiplicat sau mărit pentru a fi folosit individual sau în grup." Este deci un material excelent nu doar pentru familii, ci și pentru cateheți și pentru profesorii de religie.
Dar să ne întoarcem la familii. Această a doua carte se adresează copiilor ceva mai mari, de școală, dar cei din primele clase vor avea mult mai mult nevoie de ajutorul părinților decât copiii mai mari. Și materialele sunt puțin mai pretențioase, dar dacă nu le găsesc la Dvs în casă, copiii să nu uite de bunici! Printre activitățile din această carte găsim confecționarea unei măști de leu, a unui coș împletit, a unei corăbii de pescuit, corespunzând unor pasaje biblice, în aceste cazuri despre Daniel în groapa cu lei, despre Moise, respectiv despre furtuna pe mare ce i-a speriat pe discipoli.
Oportunitatea extraordinară oferită de această a doua carte este aceea de a îmbina joaca cu adevărate lecții de cateheză. Fiecare activitate este prefațată de o repovestire a unui pasaj biblic. Urmează apoi pașii exacți de urmat, cu imagini ajutătoare. Și desigur, sunt indicate materialele necesare. Dacă aveți toate cele de trebuință (și timpul necesar! să nu credeți că sunt activități de 10-15 minute), atunci începeți și aveți garantat un timp minunat petrecut în familie. Aceasta desigur, dacă reușiți să nu vă enervați la eventualele stângăcii ale copiilor sau pe faptul că barba lui Iosif nu este centrată bine.
Chiar dacă la final nu veți avea un obiect de artă, bucurați-vă de timpul petrecut împreună, felicitați-i pe copii pentru munca depusă și afișați-o undeva în casă, măcar câteva zile. Succes!