Revista "Familia creştină" - 07/2006

Editorial  

Ediţia de faţă a revistei noastre are un caracter special: ea recapitulează şi prezintă sub formă de concluzie câteva idei şi evenimente care s-au aflat în centrul opiniei publice de-a lungul acestui an, cu precădere în a doua sa jumătate. Este firesc sa fie astfel, căci ne apropiem de sfârşitul anului - cu obişnuitul său bilanţ. Pe de altă parte, trebuie să vă explicăm, dragii noştri cititori, motivele întârzierii acestei reviste, ieşirii din fluxul ei curent. Există mai multe motive, dintre care cele mai importante sunt legate de o defecţiune de ordin tehnic, în serverul agenţiei noastre şi de o reorganizare a programului nostru redacţional.

Dintre evenimentele cu mare încărcătură de sensuri ale anului ce se încheie, am ales Întâlnirea Mondială a Familiilor cu Sfântul Părinte Papa, care a avut loc în luna iulie la Valencia. Tema principală a acestei Întâlniri s-a referit la transmiterea credinţei în familie, dar subiectele dezbătute, experienţele trăite, schimburile care au avut loc, concluziile, sunt de o anvergură impresionantă şi-i oferă familiei de azi substanţa unei reconfortări atât de necesare.

Temele "toamnei" figurează de asemenea în ediţia de faţă a revistei noastre. Dincolo de aceste subiecte legate de evenimente şi de anotimpuri, persistă spiritul care însoţeşte permanent orice experienţă de familie: iubirea creativă şi creatoare, în multiplele ei dimensiuni, de la cea sublimă, a cooperării cu divinitatea în aducerea pe lume şi custodierea vieţii şi până la imaginaţia zilnică ce închipuie şi practică în cadrul familiei, felurite modalităţi de soluţionare a problemelor şi de convieţuire optimă. Este o creaţie continuă, care lasă în urmă o operă bine conturată, o prezenţă în contemporaneitate şi o urmă în istorie. O operă de civilizaţie: "civilizaţia iubirii", mai necesară astăzi ca oricând. Şi tocmai datorită capacităţii sale de a produce şi de a promova această operă de iubire - prin propria ei esenţă - familia tradiţională devine un protagonist de mare actualitate, oricât de mult ar fi atacată.

Dincolo de presiuni ideologice de tot felul, care impun stiluri de viaţă contrare şi nefavorabile familiei tradiţionale, crizele numeroase cu care se confruntă lumea actuală îşi găsesc soluţia tot prin resursele familiei tradiţionale, tot prin setul său de valori.

La mare preţ sunt "drepturile" umane, proclamate - şi totuşi atât de puţin apărate, dacă ar fi să ne gândim doar la cel primordial, dreptul la viaţă - dar despre îndatoriri nu se vorbeşte aproape deloc. Lucru esenţial, căci marile crize şi confuzii se datorează de cele mai multe ori tocmai eludării îndatoririlor cuvenite şi responsabilizării. Responsabilizarea şi deprinderea propriilor îndatoriri fac parte din recuzita educativă a familiei.

Se vorbeşte astăzi despre "noi drepturi", care însă, în mod paradoxal, contravin propriilor declaraţii ale Naţiunilor Unite: dreptul la o moarte demnă, dreptul la avort, dreptul de a "fabrica" un copil, fără nicio restricţie etc. Un drept nu poate exista pe baza unei nedreptăţi. Dacă se vorbeşte de "dreptul" unui pacient la "moarte demnă" şi nu i se recunoaşte în acelaşi timp dreptul de a recunoaşte valoarea propriei sale vieţi şi de a cunoaşte posibilităţile îngrijirii paliative, de exemplu, eutanasia devine o practică a morţii discreţionare.

Sau, dacă se vorbeşte despre "dreptul" mamei de a avorta copilul este încălcat dreptul copilului la viaţă. Frecvent se vorbeşte despre "dreptul" adulţilor de a avea un copil, fără a se privi dreptul copilului la o familie demnă.

Sau, dacă un program de educaţie şcolară a "sănătăţii reproductive" (care educă de fapt copiii din fragedă vârstă la pornografie), nu respectă dreptul la consimţământ din partea familiei, este încălcat astfel dreptul părinţilor de a-şi exercita îndatorirea şi răspunderea lor educativă.

Şi exemplele ar putea continua, culese la tot pasul dintr-o societate care traversează o reală şi dramatică criză: aceea a familiilor fără copii şi a copiilor fără familii. De exemplu, despre copiii ai căror părinţi deşi trăiesc sunt absenţi, se spune că sunt orfani cu părinţi în viaţă. Este impresionant să observăm că aceşti noi "orfani" sunt atât de numeroşi, pentru simplul fapt că au încetat să mai fie o prioritate pentru părinţi!

Dar există şi atâtea semne de speranţă! Atâtea familii armonioase, atâtea familii care se responsabilizează şi se solidarizează. Despre acestea ne propunem să vă vorbim în continuare, pentru că ele sunt cu adevărat o binecuvântare şi pentru că experienţa lor de iubire are darul să rodească şi să aducă soluţii.

Şi tot acest orizont de speranţă are o intensitate specială acum, la început de Advent, de pregătire spirituală pentru Naşterea Domnului, sărbătoare a familiei şi a celui mai mare dar de iubire primit de la Dumnezeu, care a venit printre noi în chip de prunc, într-o familie.