Revista "Familia creştină" - 05/2006

Cei doi sclavi ai regelui

Un rege avea doi sclavi, ambii foarte capabili şi dornici să îi urmeze voinţa. Într-o zi, pentru fidelitatea de care au dat dovadă în mulţi ani de slujire, suveranul i-a chemat la el, vrând să-i răsplătească.

Primului i-a spus:

- Pentru a te răsplăti pentru hărnicia şi ascultarea ta, te las să pleci. De astăzi eşti liber. Îţi dau o sumă mare de bani ca să poţi duce o viaţă îmbelşugată.

În culmea fericirii, sclavul i-a mulţumit şi a plecat: i se împlinise visul.

În schimb, celui de al doilea i-a vorbit astfel:

- Ca să te răsplătesc pentru hărnicia şi ascultarea ta, te ridic de la condiţia de sclav la aceea de demnitar: vei rămâne la curte ca prieten şi consilier al meu.

Şi el, fericit, i-a mulţumit regelui din toată inima şi a ieşit.

Afară îl aştepta primul sclav, care l-a întrebat:

- Ei? Şi ţie ţi-a dat libertatea?

Dar acela i-a povestit ce i-a spus regele.

Atunci, primul sclav s-a dus la rege ca să protesteze.

- Ce nu este în regulă? l-a întrebat suveranul văzându-l cu faţa încruntată. Nu erai în culmea fericirii când ai ieşit de aici?

Servitorul i-a răspuns:

- De ce l-ai tratat preferenţial pe tovarăşul meu? Slujirea pe care ţi-am adus-o în aceşti ani nu a fost oare la fel cu a lui?

- Ai dreptate, a replicat regele, slujirea era identică. Dar tu mă ascultai de teama puterii mele şi a pedepselor mele, şi de aceea te-am eliberat, pentru că aceasta îţi doreai mai presus decât orice. În schimb, prietenul tău m-a ascultat mereu din dorinţa de a dobândi stima şi prietenia mea; de aceea l-am luat la mine! (E. Bono).

Fructul din fântână

O femeie s-a dus la fântână: o mică oglindă tremurând foarte limpede printre arborii pădurii. În timp ce cobora ulciorul pentru a scoate apa, a observat în apă un fruct mare, roşiatic, atât de frumos încât parcă spunea: "Ia-mă!"

A întins mâna ca să îl ia, dar fructul a dispărut şi a reapărut abia când femeia şi-a scos mâna din apă. Lucrul acesta s-a întâmplat de două sau de trei ori. Atunci femeia a început să scoată apa ca să sece fântâna. A lucrat îndelung, privind mereu spre fructul misterios; dar când a reuşit să scoată toată apa, şi-a dat seama că fructul nu mai era. Dezamăgită din cauza iluziei, era gata să plece, când a auzit un glas din arbori: "De ce cauţi jos? Fructul este sus..." Femeia a ridicat ochii şi a văzut atârnând de o creangă deasupra fântânii fructul frumos al cărui reflex l-a văzut în fântână... (Povestiri din insula Zanzibar).

Vasul de lut şi vasul de fier

În bucătăria regelui erau un vas de lut şi un vas de fier. Acesta din urmă, mândru pentru că era din fier, lua adeseori în râs vasul din lut:

- Nu valorezi nimic, eşti fragil, te spargi imediat!

- Chiar dacă sunt din lut, răspundea celălalt, totuşi pot să fiu util şi sunt fericit să lucrez aici, în bucătăria regelui.

- Eu, vasul de fier, nu vreau să stau lângă tine: dacă te ating, te sparg!

- Eu, în schimb, replica vasul de lut, sunt fericit că stau lângă tine şi nu îţi port pică.

Dar vasul de fier a încheiat:

- Pleacă de lângă mine, sărman vas de lut: foarte curând vei fi făcut cioburi!

... Cu trecerea timpului, regatul a decăzut şi palatul s-a prăbuşit. Abandonate printre ruine, secole la rând, cele două vase au dispărut, acoperite de praf, în inima pământului.

Într-o zi, la nişte săpături, a fost descoperit vasul de lut.

- Uite ce vas vechi! a strigat cineva cu uimire.

- Ce frumos e! au exclamat ceilalţi.

Imediat l-au curăţat de praf şi l-au spălat. Atunci, vasul şi-a redobândit toată strălucirea.

- Vă mulţumesc tuturor, a spus atunci vasul de lut, m-aţi curăţat şi sunt fericit, dar lângă mine este prietenul meu: vasul de fier!

Au căutat, dar în zadar! A fost consumat de rugină de-a lungul timpului. Au găsit doar câteva fragmenţele ruginite.

Doar umilul vas de lut a avut bucuria de a trăi din nou în mijlocul oamenilor (S. Danieli).