Revista "Familia creştină" - 05/2006

"Duceţi-vă de învăţaţi ce înseamnă: «Milă voiesc, iar nu jertfă!» Căci n-am venit să-i chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi" (Mt 9,13). Ce actuală chemare, care ni-L arată pe Dumnezeu cu adevărat Tată milostiv, şi nu Judecător neînduplecat!

Un suflet care a răspuns cu generozitate acestui îndemn al lui Isus a fost Sora Maria Faustyna Kowalska (1905-1938) din ordinul Surorilor Maicii Milei, una din florile deosebite răsărite din pământul Poloniei udat din belşug cu sângele martirilor şi binecuvântat de mărturia de credinţă a atâtora, alături de Sf. Maximilian Kolbe ori de Papa Ioan Paul al II-lea, pentru a aminti doar figurile cele mai mari ale secolului trecut.

Elena, cum a fost botezată viitoarea sfântă, a primit foarte devreme darul chemării la viaţa călugărească, după cum scrie ea însăşi în Jurnalul ei: "Era în al şaptelea an al vieţii mele când, pentru prima dată, am auzit vocea lui Dumnezeu în sufletul meu; adică o invitaţie la o viaţă mai desăvârşită. Dar nu am fost întotdeauna ascultătoare faţă de chemarea harului. Nu m-am întâlnit cu nimeni care să-mi explice aceste lucruri" (Jurnal, I, 7 [1]).

Vocea Mântuitorului o va însoţi pe Elena în mod constant pe parcursul scurtei ei vieţi, fie pentru a-i adresa mesaje hotărâtoare, ca de exemplu atunci când i-a apărut fetei de optsprezece ani în timpul unui bal: "Până când să te mai rabd şi până când Mă vei amâna?" (Jurnal, I, 4/ 9); fie pentru a-i da îndrumări concrete, precum la scurt timp de la apariţia pomenită, când i-a spus: "Du-te imediat la Varşovia; vei intra într-o mănăstire acolo" (Jurnal, I, 4/ 10).

Care era planul lui Isus cu această fată, pe care a copleşit-o cu asemenea daruri? În 22 februarie 1931, Sora Faustyna are o viziune: "Seara, pe când eram în chilia mea, L-am văzut pe Domnul Isus îmbrăcat cu o haină albă. O mână era ridicată în gestul binecuvântării, cealaltă atingea haina la piept. De sub haină, puţin lateral de la piept, ieşeau două raze mari, una roşie, alta pală. În tăcere mi-am ţinut privirea aţintită la Domnul; sufletul mi-a fost atins de uimire, dar şi de o mare bucurie. După un timp, Isus mi-a spus: Pictează o imagine după modelul pe care îl vezi, cu înscrisul: Isuse, mă încred în tine. Doresc ca această imagine să fie venerată mai întâi în capela voastră, iar apoi în lumea toată" (Jurnal, I, 18/ 47).

Isus continuă: "Promit că sufletul care va venera această imagine nu va pieri. Îi promit de asemenea victorie asupra duşmanilor lui deja aici pe pământ, mai ales la ceasul morţii. Eu Însumi îl voi apăra ca pe propria Mea mărire" (Jurnal, I, 18/ 48). Pe drept cuvânt ne putem întreba cu psalmistul: "Ce este omul, ca să-Ţi aminteşti de el sau fiul omului, ca să-i porţi de grijă?" (Ps 8,5) Cine va putea vreodată pătrunde acest mister de iubire infinită, care-L face pe Isus Dumnezeu să ne cerşească iubirea, să ne implore să venim la El pentru mântuirea noastră?

Mântuitorul îi dă sfintei indicaţii precise despre imaginea pe care i-a arătat-o: "Doresc să existe o Sărbătoare a Milei. Doresc ca această imagine, pe care o vei picta cu o pensulă, să fie binecuvântată în mod solemn în prima duminică după Paşti; acea duminică urmează să fie Sărbătoarea Milei" (Jurnal, I, 18/ 49). Această dorinţă a lui Isus s-a împlinit în 30 aprilie 2000, când Papa Ioan Paul al II-lea a canonizat-o pe Sora Faustyna şi a instituit ca sărbătoare a întregii Biserici Catolice Duminica Milei Dumnezeieşti, care se celebrează în prima duminică după Paşti.

Legătura dintre Sf. Părinte Ioan Paul al II-lea şi mesagera Milei Dumnezeieşti are încă două faţete care merită să fie evidenţiate: Suveranul Pontif i-a închinat Milei Dumnezeieşti a doua sa enciclică, Dives in misericordia (1980); în sfârşit, să fie oare o coincidenţă că, după cum ne amintim cu toţii, Providenţa a dorit să-L cheme pe Sfântul Părinte la Tatăl chiar în ajunul duminicii Milei Dumnezeieşti (din punct de vedere liturgic, era deja duminica sărbătorii), în 2 aprilie 2005?

Isus are un mesaj deosebit pentru preoţi: "Doresc ca preoţii să proclame această mare milă a Mea faţă de sufletele păcătoşilor. Să nu se teamă păcătosul să vină la Mine. Flăcările milei Mă consumă - strigă să fie stinse; vreau să le vărs asupra acestor suflete" (Jurnal, I, 18/ 50).

Sufletele călduţe sunt cele care-L rănesc pe Isus cel mai mult. După cum i-a arătat Sf. Faustyna (Jurnal, III, 65/ 1228), din cauza lor S-a rugat în grădina Măslinilor: "Tată, ia acest pahar de la mine, dacă e voia Ta" (cf. Mc 14,36). Isus spune: "Neîncrederea din partea sufletelor Îmi sfâşie rărunchii. Neîncrederea unui suflet ales îmi provoacă încă mai mare durere; în ciuda iubirii Mele fără margini pentru ei, nu au încredere în Mine. Nici chiar moartea Mea nu le este de ajuns. Vai de sufletul care abuzează de aceste daruri" (Jurnal, I, 18/ 50).

Cristos i-a dictat în 13-14 septembrie 1935 Sf. Faustyna un Rozar al milei dumnezeieşti: pe lângă rugăciunile introductive pentru rozarul obişnuit (Tatăl nostru, Bucură-Te Marie, Crezul), pe cele cinci bobiţe mari se spune: "Tată veşnic, Îţi ofer Trupul şi Sângele, Sufletul şi Dumnezeirea Fiului Tău preaiubit, Domnul nostru Isus Cristos, ca ispăşire pentru păcatele noastre şi cele ale lumii întregi"; pe cele zece bobiţe mici se spune: "Pentru Pătimirea Lui cumplită, ai milă de noi şi de întreaga lume!" La sfârşit se spune de trei ori: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, ai milă de noi şi de întreaga lume!" (Jurnal, I, 196-197/ 474-476). Acest rozar este o rugăciune de ispăşire şi de înduplecare a mâniei lui Dumnezeu şi este şi el legat de promisiuni extraordinare din partea lui Isus: "Când se recită acest rozar la patul unui muribund, mânia lui Dumnezeu se înduplecă, o milă fără margini învăluie sufletul" (Jurnal, II, 205/ 811). Promisiunea generală spune: "Îmi face plăcere să le acord tot ceea ce cer de la Mine recitând rozarul" (Jurnal, V, 124/ 1541) "... dacă ceea ce ceri este compatibil cu voia Mea" (Jurnal, VI, 93/ 1731). Cu altă ocazie, Isus a spus: "... recitând rozarul aduci omenirea mai aproape de Mine" (Jurnal, II, 281/ 929) şi din nou: "Sufletele care recită acest rozar vor fi îmbrăţişate de mila Mea în timpul vieţii lor şi mai ales în ceasul morţii" (Jurnal, II, 171/ 754).

În octombrie 1937, Mântuitorul i-a recomandat Sf. Faustyna să cinstească ora morţii Lui: "... ori de câte ori auzi că ceasul bate ora trei (după-masă), cufundă-te pe deplin în mila Mea, adorând-o şi mărind-o; invocă-i atotputernicia pentru întreaga lume, şi mai ales pentru bieţii păcătoşi, pentru că în acel moment mila s-a deschis largă pentru fiecare suflet" (Jurnal, V, 144/ 1572). Rugăciunea recomandată de Isus pentru acest moment extraordinar de rugăciune e Calea Crucii, iar dacă nu se poate, atunci cel puţin să ne afundăm în rugăciune acolo unde ne aflăm, chiar şi numai pentru o clipă (Jurnal, V, 145/ 1572). Promisiuni neînchipuite sunt legate de rugăciunea la această oră: "La această oră poţi obţine totul pentru tine şi pentru alţii, doar cerând; a fost ora de har pentru întreaga lume - mila a triumfat asupra dreptăţii" (Jurnal, ibid.). Pentru ca rugăciunile să fie îndeplinite, ele trebuie să-I fie adresate lui Isus, să fie spuse la ora trei după-masa şi să recurgă la valoarea şi meritele Pătimirii lui Cristos.

Domnul nostru ne cheamă pe fiecare să devenim apostoli ai milei Sale dumnezeieşti: "Sufletele care răspândesc cinstirea milei Mele le apăr de-a lungul întregii lor vieţi, ca o mamă tandră cu pruncul ei, iar în ceasul morţii nu le voi fi Judecător, ci Mântuitorul milostiv" (Jurnal, III, 20/ 1075). Să răspundem cu dragoste acestei chemări, repetând cu Sf. Faustyna: Isuse, ne încredem în Tine!

Notă:
[1] Toate citatele sunt traduse din Diary of Saint Maria Faustina Kowalska. Divine Mercy in My Soul (Stockbridge MA: Marian Press, 2004).