Revista "Familia creştină" - 04/2006

În rugăciunea Tatăl nostru spunem: "Şi nu ne duce pe noi în ispită". Sună puţin cam ciudat, căci cum ar putea Dumnezeu să ne ducă pe noi în ispită?

La o primă ascultare, această cerere către Tatăl nostru sună ca şi cum i-am cere lui Dumnezeu să nu ne ducă în ispită (rugăciunea Tatăl nostru se găseşte la Matei 6,9-13 şi Luca 11,2-4). Oare Dumnezeu ne conduce intenţionat la ispită? Ne întinde curse pentru ca să păcătuim? Traducerea literală a textului grec spune într-adevăr aşa după cum şi recităm: "Şi nu ne duce pe noi în ispită". Şi atunci?

Trebuie desigur să înţelegem această cerere în contextul ei. Cererea anterioară invocă de la Tatăl nostru ceresc să ne ierte nouă păcatele, precum iertăm şi noi celorlalţi - o cerere pozitivă, ce imploră harul vindecător al lui Dumnezeu. Şi cererea despre care vorbim noi trebuie văzută pozitiv: ea îi cere Tatălui să nu ne ducă în ispită, dar nu în sensul că Dumnezeu ne-ar ispiti. Sf. Iacob ne aminteşte: "Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni" (Iacob 1,13). Dumnezeu nu ne-ar atrage niciodată spre păcat.

Mai degrabă, după cum spune Catehismul Bisericii Catolice, cererea înseamnă "nu îngădui să intrăm în ispită" sau "nu ne lăsa să cădem în ispită" (nr. 2846). Jean Carmignac, care a studiat manuscrisele de la Qumran, după un foarte aprofundat studiu sugera că cererea ar fi cel mai bine formulată astfel: "Tată... veghează ca noi să nu cădem în ispită" sau "ca noi să nu cedăm ispitei". De aceea înţelegem cererea către Dumnezeu ca o cerere a harului prin care să recunoaştem ispita şi să ne împotrivim ei. Trebuie să înţelegem că eforturile noastre umane nu sunt suficiente pentru a face faţă tuturor ispitelor ce ne înconjoară în viaţa de zi cu zi. Avem nevoie de asistenţa divină pentru a duce o viaţă sfântă.

Mai mult, cererea invocă harul de a persevera pe drumul spre sfinţenie. Sf. Paul recunoştea faptul că avem mereu nevoie de harul lui Dumnezeu. El scria: "Cel care crede că se ţine pe picioare să aibă grijă să nu cadă. Încă nu v-a încercat vreo ispită care să depăşească măsura omenească. Dumnezeu este credincios: El nu va permite să fiţi ispitiţi peste ceea ce puteţi, însă o dată cu ispita vă va da şi o ieşire ca să o puteţi îndura" (1Corinteni 10,12-13). Reflectând la propriul său drum de credinţă, la sfârşitul vieţii, Sf. Paul scria în a doua scrisoare către Sf. Timotei: "Am luptat lupta cea bună, am ajuns la capătul alergării, mi-am păstrat credinţa" (2Timotei 4,7). Sf. Paul a înţeles încercarea vieţii sale, dar şi harul lui Dumnezeu care i-a permis să îi facă faţă.

Similar, Sf. Ioan de Avila (+1569), într-o predică din prima duminică a Postului Mare, amintea credincioşilor că "Dumnezeu este suficient de puternic să vă elibereze de orice şi poate să vă facă mai mult bine decât tot răul pe care vi l-ar putea face duhurile necurate. Tot ce vă cere Dumnezeu este să aveţi încredere în El, să vă apropiaţi de El, să credeţi în El şi nu în voi, şi astfel veţi fi ajutaţi; cu acest ajutor veţi putea învinge orice se pune împotriva voastră. Nu pierdeţi niciodată această speranţă fermă... chiar şi atunci când demonii sunt legiuni întregi şi când cele mai negre ispite vă încearcă. Rezemaţi-vă de El, deoarece dacă Domnul nu vă sprijină şi nu vă întăreşte, atunci veţi cădea."

Subliniind acest sens al cererii despre care vorbim în acest articol, Catehismul roman al Conciliului din Trento, la capitolul despre rugăciunea Tatăl nostru afirmă: "Nu cerem să fim scutiţi de tot de ispită, pentru că viaţa umană este o ispită continuă (cf. Iov 7,1). Atunci de ce cerem aceasta? Ne rugăm ca asistenţa divină să nu ne părăsească, pentru ca nu cumva să fim înşelaţi sau, mai rău, să cădem în ispită; şi ca harul lui Dumnezeu să ne fie aproape să ne ajute când puterile noastre scad, să ne dea puteri în încercările prin care trecem".

Ideea perseverenţei ne face de asemenea să reflectăm la timpul de pe urmă. Unii specialişti în Sfânta Scriptură sugerează că această cerere nu se referă neapărat la ispitele zilnice, ci probabil la marele test escatologic când vom putea fi ispitiţi să ne îndepărtăm de Domnul. Vom avea de înfruntat atunci încercarea cea mare, cu un atac sălbatic din partea celui rău (cf. 2Tesaloniceni 2,1-8). Varianta evanghelistului Matei a rugăciunii Tatăl nostru adaugă "ci ne mântuieşte de Cel Rău" - răul nefiind vreo forţă amorfă ci un rău personificat, diavolul. Diavolul este ispititorul, Satana, care încearcă să împiedice planul de mântuire al Domnului şi să ne abată de la calea sfinţeniei. Să ne amintim că, la Ultima Cină, Isus s-a rugat Tatălui Său: "Nu te rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti de Cel Rău" (Ioan 17,15). Cu toate acestea, nu trebuie să trăim în teamă deoarece, prin harul lui Dumnezeu, vom rămâne statornici.

De aceea, continuând pregătirea noastră pentru Paşti, trebuie să ne facem o atentă auto-examinare, să ne recunoaştem ispitele şi slăbiciunile, să ne căim de păcate şi să primim iertarea sacramentală. Trebuie să îl implorăm pe Domnul să îşi reverse harul pentru a ne da o hotărâre fermă a inimii de a-l urma, pentru a ne face vigilenţi împotriva ispitelor şi a răului, şi pentru a rămâne statornici până la sfârşit.