Revista "Familia creştină" - 04/2006

Trăim într-o societate plină de contraste, în care, pe de o parte, divorţul, avortul sau relaţiile extraconjugale tind să intre în banalitatea faptului divers, iar pe de altă parte un număr tot mai însemnat de cupluri îşi doresc o viaţă cu adevărat creştină. Astăzi însă, pe fondul desacralizării societăţii civile, devine tot mai dificil pentru un cuplu izolat să trăiască întreaga dimensiune a vocaţiei căsătoriei. Viaţa creştină înseamnă trăirea credinţei, iar pentru aceasta este nevoie de studiu şi meditaţie. În practică însă, acestea sunt abandonate de către majoritatea cuplurilor, uneori pur şi simplu deoarece nu se recunoaşte importanţa lor, dar adesea şi din lipsă de timp, de îndrumare şi pregătire. Rezultatul este o credinţă care rămâne la un nivel superficial, care nu pătrunde în intimitatea vieţii de familie şi este astfel vulnerabilă în faţa agresiunii lumii păgâne în care trăim.

Sprijinul pe care un cuplu îl poate primi din partea altor familii care împărtăşesc aceleaşi valori creştine devine de aceea esenţial pentru dezvoltarea sa spirituală. În acest context, doresc să fac în acest articol o scurtă prezentare unei mişcări, Equipes Notre Dame, care îşi propune să răspundă nevoilor spirituale ale familiei, mişcare cu care am avut ocazia de a veni în contact în cursul acestui an.

Mişcarea s-a născut simplu în 1939, în Paris, din iniţiativa unui grup de patru cupluri care, în dorinţa de a creşte spiritual împreună în viaţa de cuplu, s-au adresat unui tânăr preot, Henri Caffarel şi au hotărât să se întâlnească regulat pentru a medita asupra căsătoriei creştine. După război, odată cu apariţia unui număr tot mai mare de grupuri şi răspândirea mişcării, o structură organizatorică s-a dezvoltat treptat pentru a coordona şi a menţine comuniunea spirituală a acestor grupuri. Equipes Notre Dame nu îşi propune să impună o anumită spiritualitate membrilor săi, ci doar să-i ajute în angajamentul lor de a urma calea pe care le-o arată Cristos.

Viaţa cuplului, prin căsătoria creştină, este marcată de un sacrament datorită angajamentului profund al soţilor şi este deci un semn al harului lui Dumnezeu. Iubirea conjugală îşi află sursa în iubirea lui Dumnezeu. Spiritualitatea căsătoriei îşi are originea tocmai în această relaţie: iubirea divină îşi găseşte expresia în iubirea umană atunci când viaţa zilnică este pătrunsă de grijă şi de atenţie pentru celălalt, de sprijin şi fidelitate absolută, de înţelegere şi respect reciproc. Trăirea acestei realităţi în viaţa de fiecare zi este însă adeseori o luptă în care fiecare dintre soţi trebuie să-şi înfrunte propriile defecte şi slăbiciuni, să găsească înţelegerea necesară pentru cele ale partenerului, dar şi să înfrunte adeseori reticenţa unui mediu social ostil valorilor creştine.

Cunoscând aceste dificultăţi şi fiind conştienţi de propriile slăbiciuni, membrii mişcării Equipes Notre Dame se bazează nu doar pe puterile proprii ci şi pe sprijinul celor care împărtăşesc acelaşi ideal şi care se angajează să formeze o echipă. Aceste echipe nu constituie un scop în sine. Ele sunt în serviciul membrilor lor. Alcătuite din patru până la şapte cupluri şi un preot care asigură consilierea spirituală, echipele au scopul de a permite membrilor lor să petreacă un timp de rugăciune comună dar şi să-şi ofere sprijin reciproc în trăirea şi mărturisirea credinţei.

Aceste echipe se întâlnesc o dată pe lună în casa câte unei familii, adeseori în cadrul unei cine comune, în cadrul căreia îşi împărtăşesc experienţele personale şi problemele cu care se confruntă în viaţa de fiecare zi, în viaţa spirituală, dar nu numai. Un element esenţial în viaţa fiecărei echipe rămâne însă rugăciunea. În cadrul fiecărei întâlniri rugăciunea cuprinde o meditaţie asupra unui text biblic, urmată de un moment de rugăciune în comun pentru intenţiile personale ale fiecărui membru, încheindu-se apoi cu o rugăciune liturgică.

Aceste întâlniri însă, oricât de utile ar fi ele, nu satisfac nevoile spirituale ale familiei. Membrii Equipes Notre Dame sunt invitaţi să se angajeze la stabilirea unui program spiritual care să cuprindă pe cât posibil ascultarea frecventă a Cuvântului lui Dumnezeu, rugăciune zilnică, atât rugăciune personală, cât şi rugăciune comună, ca şi cuplu sau ca şi familie, sau alte eventuale angajamente personale, asupra cărora cuplul decide să-şi concentreze eforturile.

Aceste angajamente sunt asumate voluntar de către membri, ele nu reprezintă sarcini pe care aceştia trebuie să le îndeplinească, ci atitudini interioare care trebuie trezite şi asumate în vederea realizării unei reînnoiri spirituale. Ele reprezintă o disciplină care urmăreşte să schimbe treptat cuplul şi să dezvolte o spiritualitate a căsătoriei, ajutându-i pe soţi în aplicarea Evangheliei în viaţa lor zilnică.

Citirea regulată a Cuvântului permite membrilor nu doar să-l cunoască pe Dumnezeu, dar, printr-o mai profundă pătrundere în Spiritul Evangheliei, să intre într-un contact direct cu persoana lui Cristos, acest contact constituind baza oricărei vieţi spirituale. Membrii mişcării sunt invitaţi să citească zilnic Scriptura, în special Evanghelia şi, meditând în tăcere asupra celor citite, să încerce să înţeleagă mai bine ceea ce Dumnezeu le transmite prin intermediul Bibliei.

Alături de citirea Cuvântului lui Dumnezeu, un loc important trebuie să-l deţină în viaţa oricărui creştin rugăciunea. În cadrul mişcării, se pune un accent deosebit nu doar pe rugăciunea personală contemplativă zilnică, dar şi pe rugăciunea comună în cuplu sau în familie. Cristos este prezent în mijlocul familiei mai ales atunci când membrii ei se roagă împreună. Prin aceasta soţii nu doar reînnoiesc "da"-ul rostit în faţa lui Dumnezeu, dar ating un nivel al unităţii care izvorăşte din sacramentul căsătoriei. Această rugăciune devine expresia comună a două rugăciuni individuale şi trebuie să provină dintr-o viaţă împărtăşită reciproc. Este important ca soţii să încerce, chiar dacă stilurile proprii de rugăciune sunt diferite, să-şi dezvolte un mod comun de rugăciune, iar acesta va fi mai autentic şi mai profund când ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu şi rugăciunea contemplativă sunt practicate cu regularitate de ambii soţi.

Pe lângă acestea, fiecare cuplu este încurajat să rezerve câteva zile de reculegere, cel puţin o dată de an. Zilele de reculegere sunt un timp special pentru a te opri, a asculta şi a te ruga, o ocazie de a te reîncărca spiritual, dar şi pentru o mai profundă şi sinceră autoexaminare.

Un alt punct important în dezvoltarea vieţii de familie îl reprezintă discuţia între soţi. Cel puţin o dată pe lună, cei doi soţi îşi fac timp pentru o discuţie liniştită, în care să-şi exprime sentimentele şi gândurile. Este pentru soţi o ocazie de a analiza trecutul, de a vorbi despre planurile de viitor şi despre idealurile proprii de viaţă. Pare surprinzător să-ţi impui o discuţie pe lună într-o familie, dar analizându-ne mai atent, câţi dintre noi purtăm o discuţie adevărată cu partenerul de viaţă în fiecare lună, în care să ascultăm şi să împărtăşim dificultăţile personale, dincolo de orizontul imediat şi dincolo de problemele curente? Din acest motiv, membrii mişcării sunt invitaţi să nu lase astfel de discuţii la voia întâmplării, ci să menţină o oarecare regularitate a acestora. Este de dorit totodată ca aceste discuţii să înceapă cu un moment de rugăciune sau de tăcere, în scopul de a-i face pe soţi conştienţi de prezenţa lui Dumnezeu şi de a crea o atmosferă potrivită împărtăşirii dintre ei.

Fiecare cuplu este de asemenea încurajat să-şi stabilească o aşa numită regulă de viaţă, constând în unul sau mai multe puncte asupra cărora să-şi concentreze eforturile. Este vorba de decizii practice luate de soţi în scopul de a creşte în viaţa spirituală şi de cuplu. Desigur, viaţa nu este un drum întotdeauna neted; de aceea această regulă de viaţă trebuie revizuită în mod regulat, pentru a descoperi ceea ce stă în calea progresului nostru spiritual.

Într-o societate în care instituţia căsătoriei este greu încercată şi în care numărul căsătoriilor care eşuează este în creştere, cuplurile au nevoie de mărturii de trăinicie a iubirii care să le dea speranţă şi încredere. Cuplurile din Equipes Notre Dame vor să dea mărturie despre sursa de iubire, fericire, sfinţenie, dar şi de împlinire umană care este căsătoria. Trăind în lume potrivit valorilor evangheliei, ei sunt un semn al legământului, al comuniunii lui Dumnezeu cu persoana umană şi al unirii dintre Cristos şi Biserică.

Aş dori să închei cu cuvintele adresate de Papa Ioan Paul al II-lea mişcării Equipes Notre Dame: "Părintele Caffarel a învăţat măreţia şi frumuseţea vocaţiei la căsătorie şi... a prezentat chemarea la sfinţenie ca fiind o parte integrantă a vieţii de căsătorie şi familie. ... Spiritul Domnului dă soţilor o nouă inimă şi îi face capabili de a se iubi unul pe altul aşa cum Cristos i-a iubit pe ei şi de a sluji viaţa trăind misterul creştin, căci în unirea lor se împlineşte misterul Pascal al Morţii şi Învierii".