Revista "Familia creştină" - 03/2006

Interviu cu specialista în biologie moleculară Anna Giuli

Anna Giuli, profesor de bioetică la Facultatea de Medicină a Universităţii Catolice Sacro Cuore din Roma, a publicat recent o carte intitulată "Inizio della vita umana individuale. Basi biologiche e implicazioni bioetiche" (Edizioni ARACNE). Volumul se referă la dezbaterile actuale asupra începutului vieţii umane şi aprofundează din punct de vedere biologic primele faze ale dezvoltării acesteia, privind mai ales aspectele biologice ale unei noi individualităţi umane. Reproducem în continuare interviul acordat de autoare, pe această temă, agenţiei ZENIT.

- Pentru ce se vorbeşte atât de mult despre "problema" vieţii umane prenatale?

- Viaţa umană în stadiul prenatal continuă să fie astăzi o temă crucială pentru societatea noastră, chemată să se confrunte cu noi provocări la adresa ştiinţei şi progresului biotehnologic. Posibilitatea de a se efectua intervenţii terapeutice şi diagnoze asupra embrionului şi asupra fătului, producerea de embrioni in vitro pentru a se depăşi sterilitatea sau riscurile genetice, întrebuinţarea embrionilor pentru a se obţine celule-mamă care să fie utilizate în medicina regenerativă, experimentarea pe embrioni în scopul cercetării sau clonării, sunt câteva dintre cele mai răspândite filoane biomedicale care au ca protagonist individul uman în fazele precoce ale dezvoltării sale.

Cine este embrionul uman? Este un subiect sau un obiect - simplă masă de celule? Ce valoare are viaţa umană în stadiu precoce? Este licit să fie manipulată, cel puţin în primele stadii ale dezvoltării sale? Ce fel de tutelă se cuvine să i se acorde? Acestea sunt întrebările aflate în centrul dezbaterii actuale asupra începutului vieţii umane. Un răspuns acceptat de cei mai mulţi este fundamental necesar nu numai pe plan sanitar ci şi pentru întreaga societate şi chiar pentru viitorul omului.

Întrebările acestea nu-l interpelează doar pe biolog, pe bioetician sau pe legislator, ci pe fiecare dintre noi, simpli cetăţeni aflaţi în faţa unor practici precum fecundarea artificială, sau pilula avortivă Ru486. Amplele dezbateri în jurul acestor teme, în Italia, au revelat faptul că este nevoie de o informare din ce în ce mai clară şi obiectivă, pentru a înfrunta în cunoştinţă de cauză şi cu o conştiinţă critică noile provocări de natură etică şi socială datorate progresului biotehnologic.

Iată de ce este importantă în primul rând o clarificare asupra naturii biologice a fiinţei umane şi a originilor sale, clarificare ce poate fi făcută datorită numeroaselor studii de embriologie, genetică, biologie moleculară, care au permis în ultimii ani să fie descoperite mecanismele cele mai intime ale dezvoltării iniţiale a individului uman.

- Ce se înţelege prin început al vieţii umane "individuale"?

- Unele curente de gândire afirmă că existenţa unui individ uman "adevărat şi propriu", căruia să i se poată da "un nume şi un prenume", ar începe într-un moment succesiv conceperii şi că până la acel moment, "viaţă umană" nu ar putea avea demnitatea, adică valoarea (deci şi tutela) cuvenită oricărei persoane.

În biologie, orice individ este identificat prin organismul a cărui existenţă coincide cu ciclul său vital, adică "extinderea în spaţiul şi timpul de viaţă a unei individualităţi biologice". Începutul unui organism biologic coincide aşadar cu începutul ciclului său vital: o nouă existenţă biologică individuală apare odată cu începutul ciclului său vital, care se va dezvolta în timp, parcurgând diferite etape până la atingerea maturităţii şi apoi încheierea arcului său vital, prin moarte. Deci, pe baza datelor ştiinţifice disponibile astăzi, este important să identificăm acel eveniment care marchează începutul unui ciclu vital uman.

- Când începe deci viaţa?

- Un nou individ biologic uman, diferit, original faţă de toate exemplarele speciei sale, îşi începe ciclul vital în momentul pătrunderii spermatozoidului în ovocit. Fuziunea gameţilor masculin şi feminin (numită şi singamie) marchează graniţa "generaţională", adică tranziţia dintre gameţi - care pot fi consideraţi drept "o punte" între generaţii - şi organismul uman nou format. Fuziunea gameţilor reprezintă un eveniment de discontinuitate, pentru că marchează constituirea unei noi individualităţi biologice, diferită calitativ de gameţii care au generat-o.

Intrarea spermatozoidului în ovocit inaugurează o serie de evenimente, care pot fi evaluate din punct de vedere biochimic, molecular şi morfologic. Aceste evenimente duc la activarea unei noi celule - embrionul unicelular - şi stimulează prima cascadă de semnale ale dezvoltării embrionare; printre multiplele activităţi ale acestei noi celule, cele mai importante sunt organizarea şi activarea noului genom, care se realizează datorită activităţii coordonate a elementelor moleculare de origine maternă şi paternă (faza pronucleală).

Noul genom este, deci, deja activ în stadiul pronucleal, asumând dintr-o dată controlul dezvoltării embrionare; deja în stadiul unei singure celule (zigot) începe să se stabilească dezvoltarea succesivă a embrionului şi prima diviziune a zigotului influenţează destinul fiecăreia dintre cele două celule care se vor forma; o celulă va iniţia masa celulară internă, sau embrioblastul (din care vor deriva ţesuturile embrionului) şi cealaltă trofoblastul (din care vor deriva ţesuturile antrenate în nutriţia embrionului şi a fătului). Prima divizare a zigotului influenţează, deci, destinul fiecărei celule, şi până la urmă, destinul tuturor ţesuturilor corpului. Aceste evidenţe ne arată că nu e cu putinţă nici măcar să ne imaginăm că embrionii precoci ar fi un "cumul nediferenţiat de celule".

Unele fenomene, precum posibilitatea formării de gemeni monozigoţi în timpul primelor faze ale dezvoltării embrionare, nu contrastează cu evidenţa biologică a individualităţii stabilite la fuziunea gameţilor, ci dezvăluie capacitatea de a compensa eventuale daune sau erori din programul evoluţiei embrionare. Embrionul uman precoce este un sistem armonios, ale cărui părţi potenţial independente funcţionează împreună pentru a forma un organism unic.

În concluzie, din datele biologiei disponibile până azi este evident că zigotul sau embrionul unicelular se constituie ca o nouă individualitate biologică încă din momentul fuziunii celor doi gameţi, moment de ruptură între existenţa gameţilor şi formarea noului individ uman. Începând din momentul formării zigotului, asistăm la o dezvoltare constantă şi graduală a noului organism uman, care va evolua în spaţiu şi timp, conform unei orientări precise, sub controlul noului genom deja activ în stadiul pronucleal (stadiu foarte precoce al embrionului unicelular).

- Progresul biotehnologic a influenţat atât de mult modul nostru de a gândi şi stilurile noastre de viaţă, încât se vorbeşte adesea despre o "terţă cultură". Despre ce este vorba?

- Unii sociologi au definit cultura contemporană ca "terţă cultură", o cultură în care predomină tehnologia; printre principiile acestei noi culturi fundamentale se află ideea că nu există nimic în afara universului tangibil, că omul ar fi un organism nediferenţiat din punct de vedere calitativ de orice alt animal - şi deci redus doar la realitatea corporală.

În unele medii ştiinţifice, se afirmă că ştiinţa şi tehnologia sunt neutre: esenţa ştiinţei fiind obiectivitatea, orice obstacol în faţa progresului ştiinţific este o limitare a acestei obiectivităţi; în consecinţă, nu trebuie puse restricţii activităţii ştiinţifice şi progresului tehnologic. Se vorbeşte despre "ştiinţa posibilului", care consideră că este drept şi bun tot ceea ce este posibil din punct de vedere tehnic şi care nu acceptă mesaje (orientative sau stimulatoare) din partea sistemelor de gândire de natură antropologică sau etică.

Dacă omul şi întreaga realitate biologică sunt rodul unei evoluţii oarbe, nu există criterii în baza cărora să se desfăşoare acţiunea; şi orice realitate naturală este doar materie la dispoziţia omului. În consecinţă, tot ceea ce este posibil devine licit şi orice limitare este un obstacol de depăşit. De aici rezultă impulsul puternic de a face orice, excluzând principiile etice, cu alte cuvinte, excluzând spiritul responsabilităţii. O atitudine care poate fi foarte periculoasă.

Crescând posibilităţile de auto-manipulare ale omului, ar trebui să existe în mod corespunzător o dezvoltare egală a "forţei noastre morale", care să ne permită să protejăm şi să tutelăm libertatea şi demnitatea noastră şi a altuia.

- Pentru ce se spune că embrionul uman are propria sa demnitate?

- În cultura noastră se petrece o schimbare a percepţiei comune în privinţa fiinţei umane, mai ales în momentele cele mai emblematice şi vulnerabile ale existenţei sale. Se induce tendinţa unei treptate deprecieri a valorii vieţii, tendinţă din ce în ce mai înrădăcinată în ţesutul social şi legislativ propriu culturii occidentale, cultură care din punct de vedere istoric este leagănul drepturilor umane.

Conform acestei tradiţii culturale, cum de altfel se afirmă în Preambulul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, din 1948, fiinţa umană este valoarea din care izvorăsc şi spre care converg toate drepturile fundamentale; orice alt criteriu de ordin cultural, politic, geografic sau ideologic ar fi deci reductiv şi arbitrar. Apartenenţa la specia umană este elementul suficient pentru a i se atribui fiecăruia demnitatea cuvenită.

Tradiţia culturală a drepturilor umane a avut, de altfel, o profundă incidenţă asupra reflecţiei bioetice, contribuind la afirmarea mai viguroasă a drepturilor omului şi în medicină, prin elaborarea codurilor deontologice medico-profesionale şi dezvoltarea drepturilor bolnavului, pentru a i se asigura acestuia autonomia şi pentru a evita foloase necuvenite de pe urma lui. Este deci necesar ca această tradiţie să nu rămână necunoscută şi consecinţele ei logice în privinţa începutului vieţii umane să fie valorificate în mediul biomedical.

Embrionul uman precoce este un individ în act, cu identitatea proprie speciei umane (căreia îi aparţine) şi în consecinţă trebuie să-i fie recunoscute drepturile ca subiect uman, iar viaţa sa trebuie să fie pe deplin respectată şi ocrotită.