Revista "Familia creştină" - 03/2006

Sarah F. Peterson predă de cinci ani cursuri despre Planificarea Naturală a Familiei (PNF), una dintre observaţiile ei fiind că oriunde a mers, oricui a vorbit, se regăsesc unele întrebări comune. Uneori întrebările denotă tensiuni trăite de cei care le pun, altădată sunt simple curiozităţi, justificate mai ales de poziţia aproape unică în lume a Bisericii Catolice de a susţine că atât contracepţia cât şi sterilizarea sunt păcate grave.

"Învăţăturile Bisericii Catolice cu privire la planificarea familială sunt logice, consecvente şi extraordinar de eliberatoare atunci când sunt bine înţelese, şi totuşi ele sunt respinse de către majoritatea copleşitoare a catolicilor", scrie Peterson într-un articol pe care îl dedică tocmai celor mai comune întrebări. Constatând că sunt probleme care nu sunt atinse nici în predici, nici în cursurile de pregătire la căsătorie, nici în alte contexte, autoarea trage concluzia că întrebările există pentru simplu fapt că credincioşii nu au auzit vreodată un răspuns. În următoarele numere din "Familia creştină" vom continua cu celelalte trei întrebări, pentru acest număr oprindu-ne la:

Întrebare: Din motive medicale trebuie să folosesc contracepţia. Ar putea fi ceva greşit?

Răspuns: Poate că nu există alt aspect al învăţăturii Bisericii privind imoralitatea contracepţiei pe care preoţii şi laicii deopotrivă să îl înţeleagă mai greşit sau să obiecteze mai mult faţă de el decât acela care tratează cazul unui cuplu care are grave motive medicale pentru a nu avea un copil.

Este adevărat că medicamentele şi procedurile care, ca efect secundar pe lângă tratarea unei boli, fac un cuplu incapabil să conceapă, sunt permise din punct de vedere moral, pentru că scopul unor astfel de medicamente şi proceduri este acela de a controla răul făcut trupului de boală - şi nu de a suprima fertilitatea normală, sănătoasă, dăruită de Dumnezeu, a cuplului. Papa Paul al VI-lea a declarat astfel: "Biserica nu consideră câtuşi de puţin nepermisă folosirea mijloacelor terapeutice cu adevărat necesare pentru a îngriji bolile organismului, chiar dacă se prevede că din aceasta va rezulta o piedică pentru procreaţie, cu condiţia ca această piedică să nu fie, indiferent din ce motiv, direct voită" (Humanae Vitae, 15).

Un exemplu destul de clar al folosirii unor "mijloace terapeutice" care se dovedesc a fi un obstacol pentru procreare este tratarea unei femei cu cancer la uter. Într-un astfel de caz, este categoric permis din punct de vedere moral ca un chirurg să trateze cancerul îndepărtând uterul femeii, chiar dacă ea va fi sterilă după această operaţie. Scopul operaţiei este acela de a scăpa trupul femeii de boală, şi faptul că ea nu va mai putea să conceapă este un efect secundar neintenţionat.

Sterilitatea care rezultă din tratarea unei boli este, totuşi, diferită din punct de vedere moral de folosirea contracepţiei sau a sterilizării atunci când sarcina în sine ar fi periculoasă sau chiar ar ameninţa viaţa unei femei sau a oricărui copil pe care ea l-ar concepe. Femeilor pentru care sarcina ar constitui un grav risc pentru sănătate li se spune de obicei - de către medicii, rudele, prietenii şi, din păcate, chiar de către preoţii lor - că deoarece au o 'motivaţie medicală' pentru a nu rămâne însărcinate este permis ca ele să folosească contracepţia sau să fie sterilizate chirurgical. Însă acest lucru nu este adevărat.

O femeie căreia sănătatea sau viaţa i-ar fi puse în pericol de o sarcină cu siguranţă are motive foarte grave pentru a evita conceperea, dar, ca întotdeauna, atât scopul (în acest caz evitarea sarcinii) cât şi mijloacele prin care este atins acest scop trebuie să fie bune din punct de vedere moral, şi Biserica spune în mod absolut clar că medicamentele, dispozitivele şi procedurile al căror singur scop este acela de a face un cuplu incapabil să conceapă nu sunt niciodată permise din punct de vedere moral: "se exclude în mod absolut, ca mijloc licit de reglementare a naşterilor întreruperea directă a procesului de naştere deja început, mai ales avortul direct, chiar şi cel făcut pentru motive terapeutice... Este exclusă de asemenea orice acţiune, care - fie în pregătirea actului sexual, fie în desfăşurarea lui, fie în dezvoltarea consecinţelor lui naturale - şi-ar propune drept scop sau mijloc să împiedice procrearea (Humanae Vitae, 14).

"Reglementarea naşterilor reprezintă un aspect al paternităţii şi maternităţii responsabile. Legitimitatea intenţiilor soţilor nu justifică recurgerea la mijloace moralmente inacceptabile (de exemplu, sterilizarea directă sau contracepţia)" (Catehismul Bisericii Catolice, nr. 2399). "Contracepţia trebuie să fie considerată atât de profund ilicită încât să nu fie niciodată, sub nici un motiv, justificată. A gândi sau a spune contrariul este acelaşi lucru cu a susţine că în viaţa umană pot apărea situaţii în care este permis a nu-l recunoaşte pe Dumnezeu ca Dumnezeu" (Papa Ioan Paul al II-lea, L'Osservatore Romano, 10 octombrie 1983, 7).

E de înţeles că acest lucru poate fi greu de acceptat, deoarece puţini dintre noi suntem convinşi că uneori trebuie să îi încredinţăm lui Dumnezeu chiar vieţile noastre. Să ne amintim, totuşi, că Cristos ne-a spus că "cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla" (Matei 16,25), şi că fiecare dintre noi este chemat la virtutea eroică a sfinţeniei. A refuza sterilizarea sau contracepţia atunci când un cuplu are cu adevărat o motivaţie de viaţă sau de moarte pentru a evita sarcina este fără îndoială un act de virtute eroică în aceste zile şi aceste vremuri, şi astfel nu trebuie să ne surprindă faptul că tentaţia de a face ceea ce ne spune lumea că este 'raţional' poate fi foarte puternică în această situaţie.

Dacă privim însă cu onestitate la situaţia unui astfel de cuplu, începem să vedem că, asemenea oricărui act imoral, 'raţionalitatea' contracepţiei se bazează pe o minciună.

Există doar două moduri în care un cuplu poate fi complet sigur că nu va concepe. Unul este abstinenţa totală (celibatul) până când femeia a ajuns în mod definitiv la menopauză. Celălalt este castrarea - îndepărtarea completă fie a ovarelor femeii fie a testiculelor bărbatului.

Nici o formă de contracepţie, nici chiar sterilizarea chirurgicală, nu poate garanta că un cuplu nu va concepe. Şansele pot fi foarte, foarte mici, dar există cu adevărat persoane care au conceput în ciuda faptului că au fost sterilizate. Se întâmplă. Atenţie, folosirea consecventă a PNF este la fel de eficientă ca sterilizarea în evitarea sarcinii, însă a crede că altceva decât abstinenţa totală sau castrarea va duce la eliminarea 'riscului' sarcinii înseamnă auto-amăgire.

Adevărata decizie, aşadar, pe care cuplurile cu grave motivaţii pentru a evita sarcina o au de luat este dacă ei vor siguranţa absolută că nu vor concepe - în acest caz abstinenţa totală fiind singura opţiune reală - sau dacă acel mic grad de incertitudine care rămâne, indiferent ce ar face, continuând să fie activi din punct de vedere sexual, este ceva ce poate fi încredinţat lui Dumnezeu.