Revista "Familia creştină" - 03/2006

În 1938, actorul Spencer Tracy (ni-l amintim poate în primul rând din "Bătrânul şi marea", după romanul lui Ernest Hemingway) lua Oscarul pentru filmul intitulat "Boys Town" ("Oraşul Băieţilor"). În film, actorul interpreta rolul unui preot, părintele Flanagan, pe atunci încă în viaţă şi încă foarte activ. Nu se întâmplă prea des să se toarne un film care să prezinte activitatea şi personalitatea unui om care nu a murit. Iar faptul că nu numai actorul principal a primit premiul Oscar în acel an, ci şi scenariul, ne dă de înţeles că nu doar interpretarea lui Spencer Tracy a fost una excepţională, ci şi povestea vieţii personajului său. Cine a fost deci pr. Flanagan?

De la păstor de oi la păstor de suflete

Edward Joseph Flanagan s-a născut la 13 iulie 1886 în Leabeg, districtul Roscommon, Irlanda. A fost al optulea din cei unsprezece copii ai părinţilor săi, fermieri credincioşi. Foarte plăpând la naştere, el a supravieţuit mulţumită braţelor bunicului său, ce l-au protejat mult timp şi l-au ţinut lângă căldura focului. Mult mai târziu, Flanagan îşi amintea despre căminul părintesc: "Casa cu şemineul ei, devoţiunea familiei mele şi legăturile strânse dintre membri - aceasta este imaginea mea despre cum trebuie să arate o casă. Tata mi-a spus multe poveşti fascinante pentru copii, poveşti cu aventuri sau despre lupta poporului meu pentru independenţă. De la el am învăţat marea ştiinţă a vieţii şi am aflat despre vieţile exemplare ale sfinţilor, învăţaţilor şi patrioţilor. Viaţa lui a fost cea care mi-a imprimat regula vieţii marelui Sfânt Benedict: Ora et Labora, Roagă-te şi munceşte."

Crescând, Edward a primit sarcina să păzească oile şi vacile ca să nu intre în mlaştinile de la marginea proprietăţii familiei. Această activitate de păstor i-a oferit timp să reflecteze, să studieze, să citească şi să se roage. Văzând că tatăl său se roagă Rozariul când munceşte, a început să îl imite. A urmat şcoala într-un oraş din apropiere, iar la 18 ani s-a îmbarcat pe un vapor cu destinaţia Statele Unite ale Americii. A urmat cursurile Colegiului din Maryland, apoi a intrat la Seminarul Sf. Iosif din Dunwoodie. După abia un an a trebuit să îşi întrerupă studiile datorită sănătăţii precare. S-a întors la familia sa, stabilită între timp în Omaha, Nebraska, după care a încercat să îşi continue studiile la Universitatea Gregoriană din Roma. Din nou le-a întrerupt pe motive de sănătate. În 1909 a fost acceptat la Universitatea Imperială din Innsbruck, Austria. Altitudinea i-a fost favorabilă sănătăţii, aşa că şi-a încheiat aici studiile şi a fost hirotonit în 1912. "Cred că ceea ce m-a împins să devin preot", scria el în 1947, "a fost dorinţa să ajut oamenii - spiritual. Am dorit să educ oamenii şi această dorinţă m-a impulsionat toată viaţa, fără să îmi mai doresc altceva vreodată."

Întors în America, a fost încadrat în Dieceza de Omaha, păstorită de Episcopul Harty, care l-a numit vicar în diferite parohii. Atenţia pr. Flanagan s-a oprit însă asupra fermierilor rămaşi pe drumuri în urma secetei teribile din vara anului 1913. "Am fost mereu preocupat de oameni şi de cum trăiesc ei, şi am dorit mereu să îi ajut pe cei ce nu trăiesc bine, să ducă o viaţă mai bună. Când solicitările s-au înmulţit datorită marii calamităţi din 1913, am intrat de îndată în domeniul asistenţei sociale, înfiinţând o casă pentru oameni năpăstuiţi." În noiembrie acel an pr. Flanagan a deschis astfel, la periferia oraşului, un hotel pentru muncitori, unde oamenii puteau găsi un acoperiş deasupra capului, un pat peste noapte şi ceva mâncare.

"Prea târziu. De-aş fi fost ajutat când eram băiat..."

Interesat de soarta lor, pr. Flanagan îi ajuta pe oameni şi să îşi găsească o slujbă. Dar adesea se lovea de pesimismul acestora: "Este prea târziu pentru mine acum, părinte. De-aş fi fost ajutat când eram băiat..." Părintele avea să povestească mai apoi: "Din acel moment am început treptat să mă ocup de băieţi, conştientizând că băieţii neglijaţi deveneau în timp bărbaţi care o sfârşeau rău în viaţă." Pe străzi băieţii nu lipseau. În contextul primului război mondial, multe familii rămăseseră fără taţi şi se destrămaseră sau treceau printr-o sărăcie cruntă, unii copii devenind hoţi de buzunare pentru un minim de hrană. Acelaşi război mondial a adus însă şi ceva bun şi nesperat: o familie germană, ce locuia într-o casă mare din oraş, s-a întors în ţara natală, lăsând casa părăsită. Pr. Flanagan a transformat-o în casă pentru băieţi.

"M-am hotărât să îmi dedic viaţa salvării băieţilor de la a fi recrutaţi de infractori. Am urmărit tribunalele ce judecau cazurile de minori şi am constatat că tot ce făceau era să crească numărul băieţilor trimişi în şcoli de reeducare, crescând cheltuielile contribuabililor", scria pr. Flanagan, făcând apoi o observaţie esenţială: "Atunci, ca şi acum, 90% din infractorii adulţi şi-au început cariera în copilărie. Am ştiut că ceva este complet greşit în sistemul care produce de fapt tot mai mulţi infractori. Pierderea economică şi socială era teribilă. Am simţit că trebuie să fie o altă cale - o cale a iubirii şi a bunăvoinţei. Eram sigur că băieţii neglijaţi puteau fi educaţi şi într-un alt context decât în spatele gratiilor, în şcoli de reeducare, astfel încât să devină cetăţeni demni. Nu aveam atunci nici sprijin financiar, nici măcar interes nu exista pentru ceea ce făceam, deoarece soldaţii noştri erau încă pe front, în tranşeele din Franţa."

Casa de băieţi a început cu cinci oaspeţi, doi din tribunale pentru minori şi trei luaţi de pe stradă. Numărul a crescut rapid la 50, apoi la 150. Episcopul i-a aprobat iniţiativa şi l-a eliberat de datoriile de vicar parohial, pentru a se putea dedica exclusiv băieţilor. Mai mult, a primit şi câteva surori să îl ajute. Între timp, în 1919, părintele a primit cetăţenia americană. Casa devenea însă tot mai neîncăpătoare, iar vecinii nemulţumiţi. A căutat atunci o fermă la 16 km vest de Omaha, unde s-a mutat cu băieţii în 22 octombrie 1921. Ferma a devenit o mică localitate, botezată de băieţi în 1926 Boys Town (Oraşul Băieţilor). Suprafaţa i-a crescut constant, oraşul dotându-se în timp cu o şcoală, o capelă, o infirmerie... În 1930, Oraşul Băieţilor avea 280 de locuitori. În 1936 era recunoscut în mod oficial ca oraş al statului Nebraska.

Faima oraşului s-a răspândit datorită poveştii sale neobişnuite, dar şi datorită emisiunii radio pe care o conducea pr. Flanagan, precum şi concertelor susţinute în diverse localităţi de corul de băieţi al oraşului. Filmul din 1938, cu Spencer Tracy în rolul pr. Flanagan, a făcut cunoscută lumii întregi povestea din Omaha. În 1941 a existat şi o continuare, "Men of Boys Town" (Bărbaţii din Oraşul Băieţilor), cu acelaşi actor în rolul preotului de origine irlandeză. Reclama extraordinară făcută de aceste filme i-a permis pr. Flanagan să strângă fondurile de care avea nevoie pentru a-şi pune în practică ideile. După cel de-al doilea război mondial, a călătorit în Asia şi în Europa prezentând experienţa sa în educarea tinerilor. Pe când se afla într-un astfel de tur, în Berlin, Germania, a suferit un atac de cord, trecând la Domnul la 15 mai 1948.

Cu puţin timp înainte de a muri, cineva l-a întrebat dacă este îngrijorat de viitorul operei sale. Pr. Flanagan a răspuns: "Dumnezeu va trimite pe cineva. Munca va continua, vei vedea, fie că eu sunt aici sau nu, deoarece nu este opera mea, ci a lui Dumnezeu."

Oraşul îşi continuă slujirea

Cu adevărat, Domnul a găsit oameni să îi continue lucrarea. Oraşul Băieţilor a avut până acum patru directori, actualmente fiind condus de pr. Valentine Peter. Din 1979, în Oraşul Băieţilor au fost admise şi fete, devenind astfel Oraşul Băieţilor şi al Fetelor. Aici sunt primiţi copii care au trecut prin probleme personale sau familiale. Mulţi suferă în urma unor abuzuri emoţionale, fizice sau sexuale. O altă categorie de copii admişi aici sunt delicvenţii.

Oraşul se auto-guvernează în continuare. Fiecare locuitor are un cuvânt de spus în soarta oraşului. Există un birou poştal, departament de pompieri, de poliţie, şcoli, biserici, magazine. Hrana locuitorilor este asigurată de o fermă a oraşului, unde copiii ajută muncind pământul şi îngrijind culturile. În oraş s-a deschis şi o facultate, purtând numele pr. Flanagan. Astăzi proiectul s-a extins dincolo de statul Nebraska, cu "filiale" în 19 localităţi din 15 state americane. Foştii elevi i-au deschis fondatorului un proces de canonizare.

* * *

Deşi prin faţa sa au trecut - şi nu în treacăt - mii de copii, şi nu orice copii, ci cei mai răi şi mai dificili, pr. Flanagan obişnuia să spună: "Tot nu am găsit băiatul care să vrea să fie rău". Încrederea lui în sufletul copilului, al oricărui copil, oferă o lecţie importantă părinţilor. "Nu cred că un copil poate fi educat dacă este ţinut după gratii, închis cu lacăt, sau că frica poate să ajute la dezvoltarea caracterului său", afirma tot el, susţinând primatul iubirii în procesul educativ. În fine, aş mai aminti o vorbă de-a sa: "Nimic de pe pământul acesta nu poate să umple golul din inima omului". Pr. Flanagan a ştiut ce poate să umple acel gol: o Persoană anume, căreia i-a slujit cu fidelitate, şi spre care a condus turma sa juvenilă. Fie ca Domnul Isus Cristos şi Mama Biserică să ne dea cât mai repede prin el un mijlocitor ridicat la cinstea altarelor, la care să apelăm când vrem să ne rugăm pentru copiii noştri, sau când trecem prin momente dificile în relaţia cu ei.