Revista "Familia creştină" - 02/2006

Există atâtea greutăţi, dar cu ajutorul lui Dumnezeu trebuie să mergem mereu fără teamă astfel încât, dacă în lupta pentru vocaţia noastră ar fi să murim, aceea ar fi cea mai frumoasă zi a vieţii noastre.

Autoarea acestor rânduri, Gianna Beretta Molla, a ştiut să urmeze ea însăşi acest îndemn, când, ca o mamă adevărată, a pus viaţa fetiţei ei nenăscute în faţa propriei sale vieţi, refuzând un avort care i-ar fi salvat viaţa pământească, dar i-ar fi pierdut-o pe cea cerească. Recunoscând în acest sacrificiu suprem cea mai înaltă culme a iubirii, care constă în a-ţi da viaţa pentru cei dragi (v. Ioan 15,13), Papa Ioan Paul al II-lea a canonizat-o pe Gianna Molla în 16 mai 2004 (pentru mai multe date, inclusiv un extraordinar interviu cu Pietro Molla, soţul sfintei, a se vedea articolul Soţul, despre fericita sa soţie de Oana Capan, din Familia creştină, 1/2004).

Când ne întâlnim cu o personalitate, adesea dorim să aflăm cum a crescut, cum s-a format, ce cărţi a citit, pentru a găsi inspiraţie pentru propriile noastre vieţi. Din fericire, Sfânta Gianna nu ne este cunoscută doar prin gestul ei eroic, ci şi prin scrierile ei. Gianna Emanuela, fiica pentru care sfânta şi-a dat viaţa în 1962, conduce Fundaţia Santa Gianna Beretta Molla, care scoate revista trimestrială Gianna, sorriso di Dio (Gianna, surâs al lui Dumnezeu), unde se publică diferite scrieri ale sfintei, din care spicuim.

Iată ce le împărtăşea viitoarea sfântă tinerelor din asociaţia Acţiunea catolică despre iubire: A iubi înseamnă dorinţa de a te perfecţiona pe tine însăţi, persoana iubită, de a-ţi depăşi propriul egoism, de a te dărui... Iubirea trebuie să fie totală, plină, completă, călăuzită de legea lui Dumnezeu şi să se continue veşnic în Cer...

Oare câte din numeroasele căsătorii distruse de azi nu ar fi rezistat valurilor tot mai dese şi mai mari care lovesc familia dacă s-ar fi ancorat în stânca acestor precepte sănătoase?

Gianna continuă: Dacă nu se începe de mici, ajungem bătrâne, dar rămânem mereu cum am fost. Taie - distruge - arde ceea ce e de înlăturat. Nu trebuie să spunem "aşa e caracterul meu", trebuie să ne îndreptăm. Cum să ajungem să ascultăm dacă suntem mereu obişnuite să facem ceea ce vrem. Ce surprize ne aşteaptă intrând pe orice cale ar fi fără să ne fi străduit să ne corectăm caracterul.

Impresionează radicalismul tinerei formatoare, obişnuită cu înălţimile munţilor, un radicalism binefăcător, care căleşte, care emană aerul tare al culmilor. Din păcate, cultura publică a societăţii de azi nu încurajează acest model, ci contrariul lui: efortul minim, îngăduirea tuturor capriciilor, revolta faţă de orice formă de autoritate. Cum aşteaptă tinerii de azi, slăbiţi de lâncezeală, cu muşchi atrofiaţi înainte de a-i fi încordat, care nu ştiu să asculte de părinţi, astfel de modele de caractere tari şi sănătoase!

Gianna a avut parte de o şcoală extraordinară, şcoala vieţii de familie: a zecea din treisprezece fraţi, cu părinţi jertfelnici care mergeau în fiecare zi la Sfânta Liturghie, amândoi terţiari franciscani, viitoarea sfântă a învăţat să se încreadă deplin în Providenţa dumnezeiască şi să se roage. Tatăl ei, Alberto, a făcut eforturi foarte mari ca toţi copiii să termine facultatea, renunţând la orice cheltuieli inutile, inclusiv la trabuc. Mama, Maria, i-a fost Giannei model de dăruire maternă, învăţând chiar latină şi greacă pentru a-şi putea ajuta mai bine copiii la studii.

Nu o dată Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea a spus că una din soluţiile crizei de vocaţii la viaţa de călugărie şi preoţie este o viaţă de familie sănătoasă. În familia Giannei, un frate, Alberto, a devenit misionar capucin în Brazilia, altul, Giuseppe, preot în dieceza de Bergamo, iar una dintre surori, Virginia, a intrat în rândul călugăriţelor canossiene, misionară în India.

Gianna s-a întâlnit adesea cu durerea: cinci dintre fraţii ei au murit la vârste fragede, iar în 1937, când viitoarea sfântă avea cinsprezece ani, i-a murit o soră mai mare, Amalia. Acestor grele lovituri li se va adăuga, în 1942, moartea ambilor părinţi, la scurtă distanţă unul de celălalt, pe când Gianna încă nu împlinise douăzeci de ani. Cât de greu trebuie să-i fi fost tinerei fete şi cât de uşor s-ar fi putut pierde, revoltându-se împotriva lui Dumnezeu pentru atâta suferinţă!

Dar Gianna ştia că Providenţa dumnezeiască nu face nimic la întâmplare, că Dumnezeu îi încearcă şi-i purifică pe cei pe care-i iubeşte, şi, înarmată cu Sfânta Împărtăşanie zilnică, cu vizite la Preasfântul Sacrament, cu meditaţii, cu recitarea Rozariului, şi-a adâncit relaţia personală cu Dumnezeu şi, pe lângă studiile de medicină, s-a implicat activ în apostolatul cu tinerele din Acţiunea catolică şi în fapte de milostenie faţă de bătrâni şi nevoiaşi în cadrul Conferinţelor Sf. Vincent de Paul.

Devenită medic pediatru, Gianna este şi activ implicată în viaţa parohială. În 8 decembrie 1954, de sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri, invitată de parohul din Mesero, unde Gianna deschisese un ambulatoriu medical, se întâlneşte cu inginerul Pietro Molla, cel care-i va deveni soţ în 24 septembrie 1955.

Revelatorii sunt scrisorile schimbate de cei doi între 1955 şi 1961, din care iată câteva fragmente. În 21 februarie 1955, logodnica îi scrie logodnicului: Aş vrea într-adevăr să te fac fericit şi să fiu cea pe care o doreşti: bună, înţelegătoare şi gata la sacrificiile pe care viaţa ni le va cere. Gianna se arată consecventă cu propriile principii, printre care dăruirea de sine în iubire şi sacrificiul sunt capitale.

În aprilie 1957, d-na Molla, însărcinată a doua oară, îi scrie soţului, plecat în interes de serviciu: Cât eşti de drăguţ când îl ţii în braţe pe omuleţ şi-l faci să râdă! Şi când dimineaţa îşi întinde brăţucele să te mângâie! [...] Iar acum, Pietro, îţi cer o mare favoare. Să mă ierţi dacă uneori mă vei găsi bosumflată, melancolică: încerc să lupt, dar adesea nu reuşesc; sper să fie o indispoziţie legată de aceste prime luni. Marea ta iubire mă va ajuta să fiu tare şi să mă înving. Te aştept, Pietro, cu toată dragostea. Te sărut şi te îmbrăţişez împreună cu îngeraşul nostru. Cu foarte mult drag, Gianna.

Cum poate fi rezumată în câteva pagini o viaţă atât de intens trăită? Cum se poate străbate drumul sfinţeniei, mai ales în viaţa de familie? Să o rugăm pe Sfânta Gianna, care a fost mereu gata să-şi cizeleze caracterul în încercările zilnice, să ne înveţe pe fiecare să descoperim bucuria dăruirii cotidiene, la serviciu şi pregătitul mâncării, la rugăciune şi schimbatul scutecelor!