Revista "Familia creştină" - 02/2006

Iubirea se învaţă în familie. Acest adevăr trăit de atâtea generaţii, întâmpină în zilele noastre - după cum vedem cu toţii - un zid de contradicţii, de răsturnări şi de provocări aduse de stiluri de viaţă care, trebuie să recunoaştem, se impun cu forţă mediatică, economică, de mentalitate, în mod arbitrar, îngropându-se apoi unele pe altele. Dacă, de exemplu, "revoluţia sexuală" din a doua parte a secolului trecut, provoca bărbatul şi femeia la o relaţie de tip concurenţial, conflictual, şi transforma interioritatea căminului într-un "bun public" , declina responsabilitatea părinţilor pentru educarea copiilor, încredinţându-i pe aceştia instituţiilor şi absolutizând conflictul între generaţii etc - în zilele noastre, se încearcă o "pacificare", prin ştergerea deosebirilor dintre sexe, banalizarea relaţiilor de iubire până la eliminarea conjugalităţii...

Faptul că iubirea se învaţă în familie a căpătat, în acest nou context, dimensiunea nostalgiei...

Şi totuşi, nu putem nega o realitate: că acele familii care acordă atenţia cuvenită căsătoriei ca taină de iubire, ca sacrament, pregătindu-se cum se cuvine pentru noul drum, al căsniciei, acele familii care celebrează iubirea conjugală în totalitatea ei unitivă: trupească şi spirituală, acele familii care primesc cu bucurie copiii ca pe un dar de la Dumnezeu şi care privesc cu toată responsabilitatea educarea lor, se bucură de respect şi de admiraţie...

La fel cum sfinţii există pentru ca noi să vedem că sfinţenia este posibilă, tot astfel familiile care trăiesc exemplar în fidelitate şi iubire devin o lumină, în mijlocul societăţii; am spune, cu alte cuvinte, că sunt purtătoarele veştii bune: a faptului că este posibilă o astfel de fericire, a iubirii împărtăşite, a darului vieţii, a fecundităţii ca binecuvântare. Spunea Sfântul Ioan Gură de Aur: "căsătoria este imaginea cerescului".

În mod cert, dincolo de stilurile de viaţă care "vând" iubirea la tarabe din ce în ce mai ieftine - şi din ce în ce mai kitsch -, care încearcă să şteargă fascinaţia alterităţii fecunde, în relaţia bărbat-femeie, care neagă tradiţia, dincolo de toate acestea supravieţuieşte nostalgia unităţii familiei, a căminului ca loc în care eşti iubit doar pentru că exişti!

Într-o lume dispusă la permanentă şi frenetică dezbinare... unitatea familiei, construită din iubirea ce se dăruie, supravieţuind ca o flacără spiritualizată, luminează mai puternic...

Cu aceste orizonturi se deschide ediţia de faţă a revistei noastre... Şi este atât de confortant pentru familie şi pentru cel ce crede în adevărul şi misiunea sfântă a familiei să-şi aducă mereu aminte că în fiecare zi poate celebra - în fapte de dăruire şi de iubire - bucuria mirilor, din Cântarea Cântărilor:

"Ca pecete pe inima ta mă poartă, ca pecete pe braţul tău; căci iubirea este mai tare decât moartea... flăcările ei sunt flăcările focului devorator al lui Dumnezeu" (Cânt 8,6).