Revista "Familia creştină" - 01/2006

Figura aureolată a Monseniorului Ghika (1873-1954), cunoscut de majoritatea publicului român doar prin relatările orale ale celor care l-au cunoscut, se conturează tot mai mult în ultimii ani prin traducerea unora din cărţile sale. Astfel, au apărut Gânduri pentru zilele ce vin / Convorbiri spirituale (Dacia: Cluj, 1995), Ultimele mărturii (Dacia: Cluj, 1997) şi Fragmente postume (Dacia: Cluj, 2003), toate în traducerea Doinei Cornea.

Aş dori să mă opresc asupra ultimului din aceste volume, prefaţat de către Pierre Hayet, co-fondator şi secretar general al Institutului "Vladimir Ghika"; el a selectat din arhiva Institutului (peste două mii de dosare) textele inedite care alcătuiesc cartea. Domnul Hayet citează o însemnare a prinţului Ghika din 21 mai 1902:

Nu ştiu ce-mi rezervă viitorul. Dar dacă Dumnezeu îmi acordă o viaţă de om, fie că voi deveni preot sau călugăr (ceea ce-mi doresc atât de mult), fie rămânând şi numai un simplu laic (în jurul meu existând atâtea obligaţii şi afecţiuni care mă reţin), ceea ce ştiu şi pot spune de pe acum e că, orice aş deveni, voi fi un APOSTOL. Un apostol, adică un om al lui Dumnezeu. Ceea ce înseamnă că-mi voi dedica întreaga activitate, cu sprijinul lui Dumnezeu, acestui scop mărturisit, şi o voi face cu o dăruire totală.

Impresionant program, mai ales citit postum, îndeplinit întru totul de către autorul său, fie că era vorba de misiuni ca laic ori mai târziu ca preot în Africa, în Italia, în Franţa, Japonia ori România, unde va da măsura deplină a apostolatului său ca martir în închisoarea comunistă de la Jilava. Impresionează în acest text disponibilitatea, expresie a libertăţii, cu care tânărul prinţ se dedică unei vieţi de slujire, semn al adevăratei aristocraţii, cea spirituală, ilustrată de Isus, Împărat al universului şi slujitor al oamenilor. O altă notă care se desprinde din text este hotărârea fermă a lui Vladimir Ghika de a fi un apostol, exprimată printr-un indicativ viitor decis - "voi fi" -, şi nu printr-un mai slab condiţional-optativ - "aş dori să fiu".

Volumul se constituie din reflecţii numerotate, mai lapidare ori mai elaborate, grupate pe capitole. Cele o sută şaizeci şi una de pagini ale cărţii se pot parcurge în câteva ore, dar gândurile Monseniorului sunt mici geme spirituale, care nu pot fi înghiţite cu pumnul, ci care îşi arată fecunditatea când sunt meditate individual.

Adesea ne întrebăm cum se împacă în Dumnezeu mila cu dreptatea Lui. Monseniorul scrie: La Dumnezeu, mila are mereu dreptate, iar dreptăţii îi este mereu milă (348).

Pentru a pricepe relaţia dintre om şi Dumnezeu, Vladimir Ghika ne îndeamnă: Priveşte-L pe Dumnezeu şi te vei înţelege mai bine. Priveşte-te pe tine întru Dumnezeu şi Îl vei înţelege mai bine (773).

Cele două direcţii opuse în care se poate manifesta iubirea omului sunt surprinse astfel: Iubirea e deopotrivă bogăţia eului care se depăşeşte atunci când vrea să se depăşească, dar şi sărăcia eului care nu ajunge atunci când nu vrea altceva decât să-şi ajungă sieşi (245).

Iată care este secretul de a fi stăpâni pe noi înşine: Nu suntem stăpâni pe noi înşine decât dacă suntem simpli sau dacă am reuşit să ne simplificăm. Dar omul se vădeşte a fi atât de complex încât puţini sunt cei ce ştiu să se reducă la simplitate (243).

În lumea de azi, îmbâcsită şi prostită de darwinism, Monseniorul ne surprinde cu o altă origine a omului decât cea simiască: Ne tragem în linie directă din Bucuria lui Dumnezeu. Să învăţăm a o cunoaşte şi a o recunoaşte (727).

Uneori ne speriem, precum tânărul bogat, că Dumnezeu vrea să ne lipsească de ce avem deja. Vladimir Ghika ne arată că lucrurile stau altfel: În ceea ce-L priveşte, Dumnezeu nu ne cere decât acele lucruri de care noi avem nevoie sau de pe urma cărora am putea realiza merite, mântuire şi slavă (763).

Iată cum aprofundează Monseniorul adevărul că Dumnezeu este întotdeauna nu doar bun, ci Bunătatea Însăşi: Dumnezeu dăruieşte mereu, chiar şi atunci când pare că retrage ceva. Noi trebuie să ştim să descoperim acel dar sau să credem cu tot sufletul în prezenţa acelui dar fără să-l vedem; iar când va veni un nou dar, pe acesta îl vom lua drept recompensă pentru credinţa dovedită (358).

Celor apăsaţi de lungi aşteptări şi care se întreabă dacă Dumnezeu nu cumva i-a uitat, Monseniorul le răspunde că Dumnezeu nu întârzie niciodată, ba uneori Îi place s-o ia înainte (368).

Misterul libertăţii omului este descris lapidar în următoarea formulă: Cu cât depindem mai mult de Dumnezeu şi numai de Dumnezeu, cu atât suntem mai independenţi (660).

Umorul fin al lui Vladimir Ghika se arată în această reflecţie: Răul înseamnă lipsă; el te lipseşte mereu de ceva. Răspunde-i lipsindu-te de el şi Plenitudinea te va pătrunde (956).

În speranţa că am trezit interesul asupra acestei cărţi deosebite de spiritualitate, închei această succintă selecţie din reflecţiile Monseniorului cu următoarele îndemnuri: Iubeşte efortul - Cinsteşte obstacolul - Respectă curajul - Primeşte Harul - Binecuvântează Izbânda - şi mulţumeşte-I lui Dumnezeu (594).