Revista "Familia creştină" - 01/2006

Când s-a născut Ioan Botezătorul, vecinii s-au întrebat: "Ce va fi, oare, acest copil?" (Luca 1,66). Aceasta este o întrebare comună, care, spusă sau nespusă, pluteşte deasupra leagănului fiecărui copil. În timp ce Dumnezeu din eternitate cunoaşte calea şi ţelul fiecărui copil al Său, noi suntem lăsaţi într-o ceaţă privind viitorul. Din fericire, mulţi oameni nu cugetă prea profund la astfel de întrebări, altfel i-ar măcina în continuu. Pentru că este cu adevărat o întrebare importantă.

Stelele

Acum câteva secole, stelele erau cele folosite pentru a găsi răspunsul la întrebarea noastră. Se cerea un horoscop, pe baza căruia, după poziţia aştrilor, se citea viitorul. Şi astăzi această superstiţie îşi are "credincioşii" ei. Este încă o practică curentă în Senegal sau în nordul Indiei, unde la naşterea unui copil, tatăl cheamă un astrolog şi îi cere să-i spună ce viitor va avea copilul. Sf. Augustin numea acest lucru ca fiind o superstiţie prostească. Cum pot stelele să ghicească ce va deveni sau ce va face în viitor copilul, când acestea depind de liberul său arbitru, pe care îl are orice om? Alţi oameni cred că viitorul copilului poate fi judecat după semne de pe trupul său. Dacă are părul cârlionţat, se crede că va fi înţelept; dacă îl are drept, că va fi bolnăvicios. Atunci când îi apar dinţii, dacă are strungăreaţă mare copilul îşi va croi uşor drum în viaţă. Şi ziua de naştere este motiv de ghicit viitorul copilului.

Pe vremea lui Rousseau, astrologii şi ghicitorii aveau opinia unanimă că la naştere copiii au un suflet pur, de înger, care ar continua să fie angelic dacă ar fi ferit de societatea umană. Cu toţii ne naştem îngeri, spuneau ei, dar ne pierdem această trăsătură prin trăirea alături de semeni.

Într-un discurs al său, Episcopul lmre Szabo dădea răspunsul corect: "Inima copilului este asemenea unui copac care a fost lovit cu un topor când era tânăr; rănile rămân vizibile pe scoarţă chiar şi când copacul a ajuns la maturitate. Mai mult, astfel de mutilări pot duce la creşteri nesănătoase ale copacului. În mod similar, un copil poate să se transforme în viaţă într-un înger, dar şi într-un diavol." Va ajunge înger sau diavol? Aceasta este întrebarea care pluteşte deasupra fiecărui om, încă din leagăn. Pentru că, încă din leagăn, pe lângă om, îngerul şi diavolul se războiesc pentru a prelua controlul. Părinţii trebuie să crească ce este nobil în copil, şi să îl ajute să îşi învingă tentaţiile rele, înainte să ajungă la maturitate.

Scriptura înregistrează o singură profeţie privind viitorul unui copil, profeţie rostită de un înger cu privire la viaţa lui Isus Cristos: "Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său [...] şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit" (Luca 1,32). Îngerul i-a spus acestea Preasfintei Fecioare Maria. Ea este steaua strălucitoare a dimineţii în mijlocul unei lumi întunecate de păcat. Numele ei este pentru noi bucurie şi fericire. Şi o rază din bucuria ei luminează zilele fiecărui copil aflat în leagăn.

Dezvăluirea viitorului

Dumnezeu a dezvăluit, se pare, viitorul unor sfinţi pe când erau în leagăn. Sf. Paulin spune că un roi de albine s-au aşezat în gura Sf. Ambrozie, pe când era copil, prevestind astfel că va fi un mare predicator. Din alte surse aflăm că în gura Sf. Efrem a crescut odată, pe când era copil, o viţă de vie, sugerând de asemenea viaţa de sfinţenie de mai apoi. Există apoi multe vise sau viziuni ale unor mame. Mama Sf. Columban, când era însărcinată, se simţea de parcă purta în pântece un soare. Mama Sf. Dominic a avut o viziune înainte de naştere, în care a văzut un câine cu o torţă, dând foc lumii. Şi presentimentele mamei Sf. Camil s-au adeverit. Ea s-a văzut dând naştere unui copil cu o cruce în braţe, care conducea o mulţime de copii. Un bătrân iezuit, stând lângă leagănul Sf. Alfons Maria de Liguori, a profeţit că acesta va trăi nouăzeci de ani şi că va face lucruri mari pentru împărăţia lui Dumnezeu.

Nu ştim dacă dezvăluirile de mai sus sunt reale sau sunt doar legende, dar rămâne cert că viitorul unui copil arareori, dacă nu niciodată, este dezvăluit de pe când este în leagăn. Viitorul rămâne ascuns, ştiut doar de Dumnezeu.

În arborele familiei noastre, va fi copilul meu o ramură înflorită sau una ofilită? Va fi o rază de lumină ce caută cerul sau o umbră înghiţită la final de întuneric? Steaua lui se va stinge de mic sau îi va străluci până la bătrâneţi? Va rămâne copilul meu inocent sau va deveni un criminal ca Irod?

Care va fi alegerea ei?

Inima mamei este plină zi şi noapte de astfel de întrebări. Stând lângă leagăn, îi trec prin minte fel de fel de scenarii posibile. Vede împăraţi cu imperii, regi cu coroane, generali cu săbii, înţelepţi cu cărţi... Dar nimic nu o satisface pentru copilul ei. Ce să aleagă? Cum să aleagă? Să aibă curajul să aleagă? Are ea de fapt dreptul să aleagă viitorul copilului ei? Fantomele celor care au trecut prin faţa ei, prin mintea ei, trebuie că râd: "Ai auzit ce non-sens? Ea să aleagă! Ce a fost atât de bun în vieţile noastre ca să o mulţumească pentru copilul ei?"

Să nu uităm că sub coroane, platoşe, săbii, cărţi, există răni şi durere. Nici una dintre miile de închipuiri ce trec prin mintea mamei nu va fi bună, cea mai bună pentru copil. Şi atunci mama se macină ce să aleagă... Ce fericire într-adevăr că noi, fiinţele umane, nu putem alege! Căutăm în lung şi în lat printre numeroase cruci, şi nici una nu ni se pare potrivită pentru umerii noştri. Şi când într-un final găsim una care ni se pare acceptabilă, o ridicăm cu un strigăt de bucurie. În scurt timp însă, spre dezamăgirea noastră, ne dăm seama că este chiar crucea pe care am lăsat-o jos de pe umeri mai înainte. Dumnezeu ştie ce este mai bine pentru noi. El a măsurat crucea pentru umerii noştri.

Ştiinţa poate să îţi dea un oarecare răspuns, dar nesatisfăcător, la întrebarea despre viitorul copilului, mergând pe vechea zicală că aşchia nu sare departe de trunchi. Dar proverbul are limitele lui. Se întâmplă uneori ca aşchia să sară departe de trunchi, ca mărul sălbatic să aibă poame dulci, şi ca dintre ciulini să se ridice trandafiri.

O povară prea mare

Este mult mai bine că nu cunoaştem viitorul, că nu avem puterea să îl alegem. Povara ar fi prea mare pentru umerii unui om. Aşa că Dumnezeu a luat povara asupra Sa. Leagănul rămâne o mare enigmă, aşezată la zorii vieţii omului. Cei care îşi imaginează că cunosc viitorul copilului lor sunt adesea dezamăgiţi. Eva credea că primul ei fiu va fi cel care va zdrobi capul şarpelui şi va câştiga înapoi Paradisul. Însă Cain l-a ucis pe fratele său, Abel.

Deşi nu putem să citim viitorul, ştim cu siguranţă că destinul mamei şi al copilului sunt strâns împletite. Nu ne miră de aceea faptul că mamele simt oarecum viitorul copiilor lor. De fapt, mama are într-o anumită măsură viitorul copilului chiar în mâinile ei. Ea poate să îl călăuzească spre preoţie, pentru ca să îşi ia crucea şi să ducă o luptă sfântă; sau poate să îl pregătească să îşi ia sabia pentru o viaţă de soldat. Din fericire însă, doar o mică parte din viitorul copilului este pusă în mâinile ei; cea mai mare parte rămâne la Dumnezeu.

De aceea, ea îşi ridică mâinile către Dumnezeu Atotputernicul, cerându-i să o ia de mână şi să o conducă în sarcina pe care o are de a-şi călăuzi fiul, de a-l conduce spre fericire. Se roagă ca pruncul ei, din leagăn şi până la mormânt, să meargă pe drumul ce conduce la Dumnezeu, să nu rătăcească niciodată. Cuvintele lui Isus au o valoare specială în acest sens pentru mame: "Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide" (Matei 7,7).

Sufletul copilului este o fortăreaţă închisă. Cheia acestei fortăreţe a fost însă pusă de Dumnezeu în mâinile mamei.

(Materialul de faţă reprezintă capitolul XI din cartea "Mama". Pentru traducere s-a folosit ediţia în limba engleză din 1949. Joseph Mindszenty s-a născut în Ungaria în 1892, fiind creat Cardinal de Papa Pius al XII-lea în 1946. Venirea regimului comunist a însemnat suferinţă îndelungată pentru prelatul catolic, care în 1971, la cererea Papei Paul al VI-lea şi-a părăsit ţara natală, retrăgându-se în Austria. Aici a murit patru ani mai târziu, în 1975.)