Revista "Familia creştină" - 04/2005

Când Lucy Pevensie afirmă că a trecut printr-un şifonier şi a descoperit o lume nouă, Narnia, fratele şi sora mai mare nu o cred. Dar mica Lucy insistă. În al cincilea capitol al romanului "Şifonierul, Leul şi Vrăjitoarea", lucrare clasică a lui C.S. Lewis, cei doi se îngrijorează, crezând că micuţa şi-a pierdut minţile. Profesorul Kirke, cel care are grijă de ei, le spune: "Există doar trei posibilităţi. Fie sora voastră spune minciuni, fie este nebună, fie spune adevărul. Ştiţi că ea nu obişnuieşte să spună minciuni şi evident nu este nebună. Pentru moment deci, până când nu vor apărea noi elemente, care să răstoarne raţionamentul, trebuie să pornim de la premisa că spune adevărul."

În final se dovedeşte că Lucy spune adevărul şi copiii se trezesc implicaţi într-o minunată aventură în Narnia. Milioane de copii şi nu numai au urmărit aventurile copiilor Pevensie, şi alte milioane de copii o vor face după ce în 9 decembrie filmul "Şifonierul, Leul şi Vrăjitoarea" va fi lansat în cinematografe (în România data estimată este 6 ianuarie 2006). Potenţialul comercial al filmului este uriaş. "Şifonierul, Leul şi Vrăjitoarea" vine dinspre Hollywood ca o intersecţie între "Stăpânul Inelelor" şi "Patima lui Cristos", fiind atât o fantastică poveste de aventuri, cât şi o profundă expresie a credinţei creştine. Din acest motiv, celebra lucrare a lui C.S. Lewis nu este doar în pragul unui imens succes comercial, dar are şi potenţialul de a deveni următorul câmp de luptă în războiul cu ideile creştine.

* * *

Narnia are desigur duşmanii ei. Una este Vrăjitoarea Albă, o creatură diabolică ce menţine în ţinut o iarnă perpetuă. Altul vine din lumea noastră, reală: autorul a numeroase best-seller-uri pentru copii, Philip Pullman, care descria Narnia ca "una dintre cele mai urâte şi otrăvitoare lucrări pe care le-am citit vreodată". Înţelegem declaraţia lui dacă ne amintim misiunea sa declarată în scrierea poveştilor: "Caut să subminez bazele credinţei creştine." Narnia nu merită să genereze controverse, dar va face aşa, fără îndoială, inclusiv din partea celor care au criticat producţia lui Mel Gibson despre ultimele ore ale vieţii lui Isus. Atacurile vor urma, să fim siguri. Când guvernatorul Floridei, Jeb Bush, a ales "Şifonierul, Leul şi Vrăjitoarea" ca piesa centrală a unui program de lectură în acest stat american, un ziarist a reacţionat cu duritate acuzând că "se deschid în şcolile publice uşi laterale pentru lecţii de cateheză". Criticile vor exploda după premiera filmului şi aproape sigur că ni se va aminti de relaţia lungă a lui Lewis cu mama unui prieten de-al său. Va fi - vom vedea! - acuzat de rasism (pentru unele cuvinte folosite în cărţi), sexism (pentru preferinţa sa pentru personaje masculine) ori chiar de homosexualitate (doar şi-a petrecut atâta parte din viaţă într-un club de bărbaţi).

Aceste atacuri previzibile vor veni pentru simplul fapt că poveştile Narniei sunt mai mult decât literatură pentru copii. Unii au spus că aceste cărţi sunt în fapt alegorii creştine, adică repovestiri ale unor evenimente biblice. Lewis a negat aceasta, dar a invitat la următorul exerciţiu de imaginaţie: "Să presupunem că ar exista un tărâm ca Narnia şi că Fiul lui Dumnezeu, aşa după cum a devenit Om în lumea noastră, ar deveni Leu în acea lume... şi apoi să ne închipuim ce s-ar întâmpla." De aici Aslan care vine în Narnia ca un leu, suferă şi moare pentru greşelile unui copil şi apoi învie. Majoritatea adulţilor îşi vor da seama ce este la mijloc cu aceste romane, în timp ce cei mici probabil nu vor avea nici cea mai mică idee: pentru ei vor fi poveşti de ascultat înainte de culcare.

* * *

Clive Staples Lewis a fost unul dintre cei mai mari apologeţi creştini ai secolului XX. S-a născut lângă Belfast, în 1898; a murit la 64 de ani, în aceeaşi zi în care a fost asasinat preşedintele american John Fitzgerald Kennedy. Cu greu poate cineva să concureze cu inteligenţa, spiritul ori influenţa sa. Şi-a petrecut o mare parte a vieţii ca profesor la Oxford şi Cambridge, iar în anii 1930 îşi câştigase deja reputaţia necesară pentru a primi onorabila sarcină de a scrie al treilea volum al "Istoriei literaturii engleze", lucrare considerată de mulţi ca cea mai elevată lucrare a sa. Lewis a fost însă şi unul dintre adepţii popularizării credinţei creştine. A avut vocaţie pentru aşa ceva, în parte şi datorită convertirii sale din tinereţe. Aşa după cum unii dintre cei mai puternici critici ai comunismului au fost înainte comunişti, şi Lewis a avut perioada sa necreştină, care s-a întors în bine, el dezvoltându-şi capacitatea de a explica şi apăra cu uşurinţă principiile creştine. Convertirea lui nu a fost bruscă, ci, după cum o descria fratele său, Warren, "o lungă convalescenţă după o boală spirituală profundă" - boala necredinţei. Pentru drumul vieţii sale importantă a fost şi prietenia cu colegul profesor şi catolicul J.R.R. Tolkien. Acesta a mărturisit că nu ar fi terminat niciodată "Stăpânul inelelor" dacă nu ar fi fost încurajat constant de Lewis.

Scrierile lui G.K. Chesterton de asemenea l-au ajutat mult pe Lewis, în special observaţia acestuia că, atunci când Isus a afirmat că este Fiul lui Dumnezeu, El a lăsat trei variante de interpretare: fie spune baliverne, fie nu este întreg la minte, fie chiar este Fiul lui Dumnezeu. Această idee avea să se regăsească nu numai în "Cronicile din Narnia", ci şi în discursurile sale despre credinţă. În timpul celui de-al doilea război mondial, Lewis a realizat o serie de transmisiuni radiofonice la BBC, reunite ulterior într-o carte sub titlul "Creştinism, pur şi simplu" (în limba română apărută la Editura Humanitas), rămasă una dintre cele mai celebre cărţi ale sale. Într-unul dintre scurtele eseuri, Lewis nota faptul că mulţi sceptici sunt gata să recunoască în Isus "un mare învăţător moral", dar nu pot accepta divinitatea sa. Lewis răspunde: "Un om care ar fi doar un om şi ar spune genul de lucruri pe care le spunea Isus nu ar putea fi un mare propovăduitor al moralei. Ar fi fie un nebun - pe aceeaşi treaptă cu omul care spune că este un ou fiert - fie, dimpotrivă, ar fi diavolul iadului. Trebuie să alegeţi. Sau omul acela a fost, şi este, Fiul lui Dumnezeu, sau a fost un nebun sau ceva mai rău. Poţi să îl izolezi ca pe un nebun, poţi să îl scuipi şi să îl ucizi ca pe un demon; sau poţi să îi cazi la picioare şi să-l numeşti Domn şi Dumnezeu. Dar nu să îl priveşti de sus fără nici un temei, ca fiind doar un propovăduitor între oameni. Nu ne-a lăsat deschis acest drum. Nu a avut această intenţie" (pg. 76 în ediţia Humanitas 2004).

Este un pasaj care obligă la o gândire clară. Protestantul Josh McDowell numea acest set de opţiuni - Isus mincinos, nebun sau Domn - ca fiind o "trilemă". În "Şifonierul, Leul şi Vrăjitoarea", profesorul Kirke le prezintă copiilor propria trilemă în legătură de Lucy. Este "mincinoasă, lunatică sau logică". Nu după mult timp copiii intră în Narnia, iar fratele şi sora mai mare îşi cer iertare faţă de cea mică, pentru că nu au crezut-o. Copiii se întreabă ce să facă acum. Un sturz zboară în faţa lor, părând a se oferi drept călăuză. Unul dintre copii întreabă ce ar trebui să facă: să urmeze pasărea, sau nu? Dacă îi atrage într-o capcană? "Ce idee eronată", spune Peter, cel mai mare dintre copii. "Acestea sunt păsări bune în toate poveştile pe care le-am citit." Aşa după cum Jonathan Rogers subliniază în "Lumea conform Narnia", "aceasta este prima menţionare a unei teme ce va reveni de-a lungul Cronicilor: copiii ştiu ce să facă deoarece au citit poveşti de ficţiune bune."

Lewis era însă îngrijorat că poveştile de ficţiune bune sunt pe cale de dispariţie. "Există prea puţin din ceea ce ne place cu adevărat în poveşti", îi spunea odată Lewis lui Tolkien. "Mi-e teamă că va trebui să încercăm să scriem noi înşine unele." Oferind Narnia, el a dorit să îi salveze pe cei mici de la propria soartă a căderii în copilărie în capcana necredinţei. Lewis credea că educaţia sa religioasă a fost distrusă de un puternic sentiment al constrângerii. "De ce este atât de greu să simţim aşa cum ni se cere să simţim despre Dumnezeu sau despre suferinţele lui Cristos?", se întreba el odată, găsind "motivul principal" în "faptul că ni se cere. Constrângerea poate să paralizeze sentimentele. Să presupunem însă că transpunem toate acestea într-o lume imaginară, în care nu mai există vitralii şi şcoala de duminică; atunci pentru prima oară ele vor apărea cu potenţialul lor real." Dacă războiul este de fapt continuarea politicii cu alte mijloace, atunci Narnia este continuarea şcolilor de duminică, dar cu mijloace diferite.

Fiecare dintre cărţile "Cronicilor din Narnia" conţine elementele unei pregătiri creştine: "Şifonierul, Leul şi Vrăjitoarea" vorbeşte despre provocarea credinţei şi introduce concepte precum moartea ca sacrificiu şi învierea; "Prinţul Caspian" descrie o perioadă de decădere şi de refacere; "Călătorie pe mare cu Zori de Zi" include o scenă baptismală; "Jilţul de argint" aminteşte de coborârea în iad; "Calul şi băiatul" analizează problema necredincioşilor; "Nepotul magicianului" oferă o poveste a creaţiei şi arată originea răului; iar "Ultima bătălie" prezintă sfârşitul lumii. Mulţi dintre copiii care au citit aceste poveşti nu au sesizat analogiile. Aceasta nu este însă o problemă din punctul de vedere al lui Lewis. "Eu urmăresc să fac un fel de pre-botez al imaginaţiei copilului", spunea el cândva. Astfel că atunci când profesorul Kirke explică de ce informaţiile lui Lucy despre Narnia ar putea fi adevărate, Lewis nu speră că prin aceasta copiii se vor fi gândit la Chesterton. El speră însă să creeze condiţiile pentru ca ei să poată ajunge la înţelegerea sofisticată a credinţei atunci când va fi momentul potrivit.

* * *

Miracolul apropiatului film ar putea să fie faptul că producătorii nu au încercat să distorsioneze Narnia dincolo de a mai putea fi recunoscută. Au fost astfel de încercări în trecut. În anii 1990 de exemplu, Paramount a deţinut drepturile pentru "Cronicile din Narnia" şi a început cu "Şifonierul, Leul şi Vrăjitoarea". Dar acţiunea a fost mutată din Marea Britanie din timpul războiului în Los Angeles-ul zilelor noastre. Copiii nu mai intrau în Narnia prin şifonier, ci printr-o piscină. Cel mai grav, Hollywood-ul a dorit ca Aslan să nu mai moară. Este un sacrilegiu literar, sau ca şi cum cineva ar dori să rescrie "Patima lui Cristos" astfel încât la sfârşit Isus să nu moară. De ce aceste modificări? O explicaţie ar fi îngrijorarea că o versiune fidelă ar fi semănat prea mult cu o propagandă creştină. HarperCollins, casa de editură care are drepturile asupra operei lui Lewis, a simţit de asemenea "datoria" de a neutraliza Narnia. Acum patru ani, când se anunţa republicarea "Cronicilor", un raport intern a ajuns pe mâinile presei. "Trebuie să ne asigurăm că nu se va mai putea face vreo corelare între poveşti şi teologia creştină", se spunea în acel raport. Fanii lui Lewis au reacţionat, iar HarperCollins a avut bunul simţ de a renunţa la ideea sinistră a decreştinării poveştilor pentru copii ale lui Lewis.

În 2001, drepturile deţinute de Paramount au expirat. Walden Media, o companie cu sediul în Boston, a preluat drepturile. Compania Walden a fost hotărâtă să transforme cărţile pentru copii în filme. Din fericire, Walden nu a respins tema creştină, iar datorită costurilor mari de producţie, la realizare s-a asociat şi gigantul Disney. Filmul este fidel cărţii aproape în detaliu. De fapt, filmul conţine unele "înflorituri", dar care sunt de folos.

Spre deosebire de operele altor giganţi ai literaturii, care adesea sunt mai mult admiraţi decât citiţi, scrierile lui C.S. Lewis au tot mai mulţi cititori, pe măsura faimei tot mai mari. Lewis nu este însă mare pentru că este popular; el este popular pentru că este mare. Iarna aceasta, Narnia va deveni mai publică probabil ca niciodată, în întreaga lume. Discuţiile despre Lewis se vor înteţi, dar cu siguranţă nu spre pierderea scriitorului britanic. De la cinematograf, probabil spectatorii se vor întoarce la cărţile acoperite de praf. Iar Hollywood-ul va merge înainte, încântat de perspectiva a şase continuări aducătoare de profit. Aşa că toată lumea va fi fericită. Aproape sigur! Sau cu cuvintele profesorului Kirke, atunci când discută cu fratele şi sora mai mare a lui Lucy despre posibilitatea existenţei unor lumi dincolo de a noastră: "Nimic mai probabil."