Revista "Familia creştină" - 04/2005

"Intrând în casă, au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui" (Mt 2,11).

Poate fi o scenă obişnuită de familie. Este scena bogată în mister şi revelaţie, celebrată, în fiecare an, în sărbătoarea Crăciunului. Această sărbătoare actualizează puterea credinţei şi a speranţei că viitorul aparţine familiei, în ciuda tuturor dificultăţilor şi semnelor de împotrivire pe care familia tradiţională le întâmpină în zilele noastre.

Se mai poate crede astăzi în familia tradiţională?

Majoritatea răspunsurilor la întrebare, adresată unui amplu grup de tineri aflaţi la vârsta căsătoriei, au evidenţiat că mentalitatea actuală consideră învechit să crezi că în zilele noastre căsătoria tradiţională este o cale de iubire, de fericire sau cu atât mai mult, de sfinţenie.

Pe de altă parte, se arată în aceste răspunsuri, există oare cineva care, în adâncul inimii sale să nu caute o iubire unică, adevărată, durabilă?

Un psiholog francez remarca faptul că a ocoli calea angajamentului pe viaţă dintre soţi este o opţiune care provine din lipsa de încredere în puterea personală de a învinge greutăţile. În plus, puţini îşi imaginează cu adevărat cât de mare este forţa sacramentului căsătoriei, că acel da iniţial pe care şi-l spun cu atâta emoţie mirii în faţa altarului capătă atunci puterea de a învinge orice greutate, datorită faptului că din acel moment Dumnezeu este prezent în fiecare clipă a noului drum pe care pornesc cei doi. Asta înseamnă că pentru orice dificultate, oricât de imposibil de depăşit ar părea, există o soluţie, care transcende imediatul, o soluţie care se află în mâinile lui Dumnezeu dar pe care uneori limitele umane nu o pot întrezări.

Se vorbeşte mult despre faptul că viaţa de căsătorie este o cale de sfinţire personală, avem atâtea exemple, iar ca o noutate a timpului nostru, Biserica a beatificat doi soţi (Luigi şi Maria Beltrame Quattrocchi), arătându-ne astfel că sfinţirea prin căsătorie este la îndemâna tuturor soţilor care cred cu adevărat în sacramentul pe care îl celebrează.

În sărbătoarea Crăciunului avem o mare dispoziţie spre poveste, privim nostalgic spre copilăria noastră, dar trăim bucuria curajului de a recunoaşte realitatea miracolului. Ne topim în timp, în clipa ce dăinuie de atunci, în bucuria păstorilor din Bethleem, în cântecul îngerilor: Mărire în cer lui Dumnezeu şi pace pe pământ oamenilor de bunăvoire... Privim la cei doi părinţi caşti, Maria şi Iosif şi înţelegem că viaţa de căsătorie şi fecioria, înrădăcinate în iubirea pentru Domnul (pe care-L vedem în chip de prunc), sunt legate între ele şi se iluminează reciproc.

Bucuria fecundităţii - umane şi spirituale - pe care o viaţă de căsătorie exemplar împărtăşită o celebrează clipă de clipă, este prezentă în adâncul inimii fiecărei persoane umane. În faţa Ieslei sfinte avem ocazia, în fiecare an, să ne privim inima, de unde ne surâde cu lumină reînnoită speranţa din noi, pe care poate cu greu o mai putem desluşi în iureşul zilelor, dar care îşi aşteaptă timpul împlinirii.

Privind deci cu ochi de copil sărbătoarea "copilului din noi" care exultă la Naşterea Domnului, să ne dorim pentru noi înşine, pentru familiile noastre, pentru prietenii noştri, pentru societatea noastră, o cât de mică schimbare a felului de a vedea lumea, cu o mai mare dorinţă de iertare şi cu mai multă generozitate...

Dacă nu e cu putinţă altfel, chiar şi o infimă schimbare sufletească în bine poate fi un germene care să ducă la o explozie binefăcătoare de umanitate.

Cu aceste sentimente vă colindăm, dragi prieteni, sperând într-un timp de bucurie şi de pace, un timp al veştilor bune.