Revista "Familia creştină" - 02/2005

Iniţial aş fi dorit să îi spun acestui articol "Lungul drum spre relaţiile sexuale"... dar mi-am dat seama că ar fi fost un titlu care ar fi smuls zâmbete: astăzi drumul spre pat (sau toaleta şcolii, bancheta din spate a maşinii...) numai lung nu este. Cream şi CRBL atestă aceasta într-un recent hit de-al lor, în al cărui refren se spune: "Băieţii vor aşa, deodată, / Părem o pradă prea uşoară, / Fetelor, nu cedaţi din prima seară". Dar nu numai băieţii se grăbesc, "aşa, deodată". Într-un alt hit, al fetelor de la Trident - le ştiţi cu siguranţă, cel puţin după croiul blugilor -, acestea le spun băieţilor: "Ai să te îndrăgosteşti / După o noapte de iubire". Am rămas confuz după ce am auzit prima oară piesa: mai nou te culci cu cineva şi apoi te îndrăgosteşti de acea persoană? Hmmm... Am putea face lungi analize pe marginea versurilor hiturilor pe care le auzim de zeci de ori pe zi: multe nu spun nimic, dar unele oglindesc cu fidelitate mentalitatea de astăzi. Prefer să revin însă la drumul despre care am vorbit la început, pentru a sublinia că el este necesar să fie lung. Pe acest parcurs există o serie de "staţii", în care trebuie să te opreşti şi să stai o vreme, staţii a căror ignorare la modă astăzi este cauza unor serioase probleme. Aşa cum drumul spre facultate începe cu clasa I şi trece prin clasele a II-a, a III-a, ş.a.m.d., la fel şi drumul spre unirea conjugală presupune o succesiune.

Doisprezece paşi, patru stadii

Acum câteva decenii, Desmond Morris publica lucrarea "Intimate behavior", în care oferea perspectiva sa asupra intimităţii umane. În acea lucrare, el a descris procesul gradual de dezvoltare a relaţiei dintre un bărbat şi o femeie, un proces constând din 12 paşi şi 4 stadii. Merită amintit faptul că Morris îşi formulează concluziile după studierea a peste 500 de culturi, cei 12 paşi fiind regăsiţi în peste 80% din cazurile analizate.

Primul stadiu este cel "Fără atingeri". În pasul 1 are loc contactul ochi către trup, când el de exemplu o descoperă pe ea într-o mulţime, şi o măsoară cu privirea. Este etapa acumulării unor informaţii de bază: vârstă, înălţime, fizionomie, ş.a. În acest pas se stabileşte dacă persoana prezintă interes sau nu. Dacă da, se trece la pasul 2, în care se caută contactul ochi către ochi. Acum se caută privirea persoanei, iar când are loc contactul, bătăile inimii se accelerează şi poate apărea îmbujorarea. Dacă răspunsul din ochi al celuilalt nu este afirmativ, relaţia poate muri în acest punct. Dacă însă privirea celuilalt indică interes, acest contact se va repeta, adăugându-se noi elemente: un zâmbet, un tras cu ochiul... Oricum, acest contact este de scurtă durată. Dacă pasul 2 a înregistrat succes, se poate trece la al 3-lea, voce către voce. Între cei doi are loc un prim dialog în care se prezintă. Acest pas poate continua luni întregi, cei doi discutând despre o varietate de subiecte, multe de suprafaţă, dar şi unele despre propria persoană, despre hobby-uri, gusturi, proiecte de viitor, speranţe... Specialiştii recomandă un minim de o mie de ore de astfel de discuţii, de acumulare de informaţii despre celălalt, de experienţă de dialog.

Al doilea stadiu este cel al "Primelor atingeri". Pasul 4 este de regulă mersul de mână, o atingere nevinovată şi fără conotaţie sexuală. El este precedat de atingeri "întâmplătoare" ale mâinilor, urmate de alegerea voluntară a împreunării mâinilor, a strângerii pumnilor ei în căuşul palmelor lui. Mersul de mână dă mărturie că nu mai sunt persoane singure, ci au pe cineva. Următorul pas, al 5-lea, este braţul după umeri, un gest care denotă mai multă intimitate, dar tot non-sexuală. Contactul vizual este tot redus, dar contactul fizic creşte. Ajungerea în acest pas dă speranţe că relaţia conduce undeva, are viitor. Pasul 6 duce mâna pe talie, un gest care, când este făcut de amândoi, creează parcă un trunchi comun din cele două trupuri. Ochii privesc înainte, parcă preocupaţi de pietrele de pe jos, în timp ce trupurile stau lipite, absorbite de dialogul care devine tot mai veritabil, ajungându-se la confesiuni, la deschideri ale sufletului. Specialiştii spun că acesta este punctul în care trebuie luată o hotărâre serioasă - desigur, nu finală - despre viitorul relaţiei. Până în acest punct relaţia se poate desface fără mari traume.

Cel de-al treilea stadiu este cel al "Contactului intim". În pasul 7 cei doi nu mai stau umăr lângă umăr, ci faţă în faţă. În această etapă apar îmbrăţişările, săruturile pe buze. Este pasul începând cu care comunicarea verbală se reduce. Cei doi se privesc mai mult timp ochi în ochi, studiindu-se, citindu-se. Săruturile şi îmbrăţişările pornesc motorul dorinţei sexuale, iar cei doi trebuie să dea dovadă de stăpânire. Pasul 8, mâna pe cap, denotă un gest deosebit de tandru, pe care nu îl permitem oricui. Pasul 9, mâna pe trup, aduce primele explorări pe braţe, picioare, gât, talie. Contactul fizic poate desigur întări relaţia dintre cei doi, atâta timp cât rămâne o exprimare a tandreţei, şi nu un răspuns la hormoni. Relaţia se află într-un punct de echilibru instabil, în care se poate aluneca foarte uşor spre cel de-al patrulea stadiu.

Acesta este numit generic "Un singur trup". Paşii identificaţi de Desmond Morris sunt: 10. gura pe sân; 11. mâna pe organe genitale; 12. contactul sexual direct. Aceştia sunt paşi deosebit de frumoşi, de expresivi, de ziditori ai relaţiei... dacă sunt în cadrul căsătoriei. Din păcate adesea se sare foarte rapid la acest stadiu, o grabă nocivă pentru parteneri şi pentru relaţia lor.

Graba strică treaba

Într-o societate care pune accentul pe viteză, răbdarea este o virtute tot mai rară. Şi totuşi, cum ar fi dacă brutarul nu ar lăsa pâinea să se coacă bine, atât timp cât este nevoie? Şi dacă în cazul brutarului vorbim de un aluat irosit sau de bani pierduţi pe un produs de calitate inferioară, în cazul relaţiei dintre două persoane vorbim despre vieţi... Răbdarea în construirea relaţiei este un factor determinant pentru calitatea şi temeinicia ei. Nu poţi avea pâine bine coaptă în cinci minute, nici relaţie pe viaţă în câteva săptămâni sau luni.

Morris vorbeşte în lucrarea sa despre consecinţele negative ale parcurgerii în grabă sau săririi unor paşi. Astăzi tot mai mulţi tineri decolează într-o relaţie cu pătimaşe săruturi şi strângeri în braţe fără a avea la bord nici măcar o zecime din timpul obligatoriu de investit în comunicarea verbală. Motorul sexual este pornit adesea odată cu primii paşi ai relaţiei, şi este menţinut aşa după puteri. Dacă primilor şase paşi nu li se acordă timp suficient, legătura dintre cei doi va fi inevitabil slabă. Gradul de pasiune din relaţie nu are nici o legătură cu stabilitatea ei. Doi tineri care trec rapid la mângâieri senzuale, la explorarea trupurilor, vor rămâne cu deficitul de comunicare, ce va fi resimţit mai rapid sau mai târziu. Cursa în care au pornit are toate şansele să se termine rapid şi, mai grav, prost, cu răni pentru amândoi.

A doua observaţie a lui Morris atrage atenţia asupra faptului că atunci când un cuplu se desparte, tendinţa fiecăruia dintre cei doi este să accelereze itinerarul celor 12 paşi cu viitorul partener. Dacă el a ajuns de exemplu în relaţia anterioară la sărutul pe buze, va căuta să aducă noua relaţie cât mai rapid în acest punct, fără a mai aştepta trecerea naturală prin "staţiile" anterioare. Iar dacă ea porneşte de la pasul 1, se va simţi inevitabil trasă cu o viteză pe care nu o doreşte. Desigur, cele mai triste cazuri apar când partenerii au ajuns în stadiul al patrulea, al relaţiilor sexuale, după care s-au despărţit. În acest caz, fiecare, odată angajat într-o nouă relaţie, nu se va simţi iubit decât dacă partenerul se manifestă prin gesturile stadiului patru. Fără să mai aibă răbdarea angajării din nou pe drumul lung spre unirea intimă, partenerii cu "experienţă" vor căuta să împingă relaţia rapid spre punctul maxim, găsind plictisitoare discuţiile lungi, plimbările prin parc, gesturile delicate, romantice.

* * *

Îmi amintesc că atunci când am cunoscut-o pe cea care acum îmi este soţie, eram amândoi implicaţi în nişte proiecte în Biserică. Ne întâlneam foarte des, şi discutam ore în şir. După ce relaţia noastră a devenit una de prietenie serioasă, discuţiile au continuat, nu de puţine ori spre exasperarea părinţilor noştri, care exclamau: "Nu ştiu ce aveţi atâta de povestit!" Mai apoi ne-am logodit, şi am rămas aşa pentru mai bine de un an. "Logodnă lungă, moarte sigură!", ne-au spus unii şi alţii. Nu a fost aşa. Investiţia în acei ani o simţim astăzi ca un valoros capital aflat la baza căsniciei noastre. Desigur, nu a fost uşor. Să aştepţi, să ai răbdare, nu este deloc uşor, mai ales în contextul presiunilor la care eşti expus în societatea de astăzi. Dar merită!