Revista "Familia creştină" - 02/2005

Viaţa este o formă a iubirii în acţiune. Dumnezeu, pentru a arăta iubirea Sa faţă de om, pentru a continua "Creaţia Sa", şi-a ales familia. Când cei doi s-au hotărât să îşi unească destinele, ei s-au angajat pentru o iubire, adică s-au angajat pentru viaţă. Viaţa umană este sacră chiar de la originea sa, fiindcă angajează acţiunea creatoare a lui Dumnezeu.

Isus, venit în lume, spune că oricine primeşte un prunc în numele său, pe El însuşi, pe Fiul Tatălui îl primeşte, ba chiar mai mult, îl primeşte pe însuşi Tatăl care L-a trimis (cf Marcu 9,37). Familia trebuie să fie aşadar un adevărat sanctuar al vieţii.

Conciliul Vatican II spune: "În îndatorirea lor de a transmite viaţa şi de a educa, îndatorire ce trebuie considerată ca o misiune a lor proprie, soţii ştiu că sunt colaboratori ai iubirii lui Dumnezeu Creatorul şi într-un fel interpreţii ei" [1].

Dacă vom spune şi noi ca şi fericita Tereza de Calcutta că fiecare familie este "un creion în mâna lui Dumnezeu" care se lasă condus de legea Lui pe care ne-o învaţă Biserica, vom accepta că suntem colaboratori ai iubirii Lui creatoare şi vom vedea în viaţa copilului un bun uman, spiritual, supranatural şi etern.

Misterul cel mai profund al rodniciei cuplului este exprimat în noul Catehism al Bisericii Catolice: "Chemaţi să dăruiască viaţa, soţii se împărtăşesc din puterea creatoare şi din paternitatea lui Dumnezeu" [2].

Prezenţa discretă, tainică a lui Dumnezeu în miezul unirii conjugale a soţilor este accentuată de Papa Ioan Paul al II-lea cu referire la cooperarea între aceştia şi Creator: "Întrebând: 'sunteţi hotărâţi?', Biserica aminteşte noilor soţi că se află în faţa puterii creatoare a lui Dumnezeu. Ei sunt chemaţi să devină părinţi, adică să coopereze cu Creatorul pentru a da viaţă. A coopera cu Dumnezeu pentru a chema noi fiinţe umane la viaţă înseamnă a contribui la transmiterea chipului şi asemănării dumnezeieşti pe care le reflectă oricine este 'născut din femeie'." [3]

Episcopul de pioasă amintire Ioan Suciu spunea soţilor la vremea sa: "Prin esenţa sa, căsătoria este un act prin care soţii se depăşesc, se întrec pe sine, creează o lume nouă din tainele vieţii; este cea mai religioasă din toate acţiunile vieţii personale, cea mai biologică din manifestările sufleteşti, după ce Dumnezeu i-a binecuvântat pe Adam şi Eva. De atunci şi-au început misiunea lor: să copieze faptele lui Dumnezeu după cum ei însăşi erau o copie a firii dumnezeieşti; aveau să înalţe viaţa dăruită şi să sporească viaţa omenească. Ei deveneau creatori după chipul şi asemănarea Creatorului, legaţi cu legătura sufletească şi trupească şi consacraţi misiunii de a înălţa şi de a înmulţi viaţa" [4].

Mai sunt valabile oare şi astăzi aceste sfaturi? Soţii creştini mai înţeleg oare mesajul real al acestui sfat care cuprinde totalitatea misterului Căsătoriei? Se face oare astăzi ceva concret în sânul familiei pentru ca ea să îşi realizeze misiunea pe care i-a încredinţat-o Creatorul, aceea de a fi continuatoare a Creaţiei Sale?

Putem afirma aşadar că: "rolul fundamental al familiei este slujirea vieţii, de a realiza de-a lungul istoriei binecuvântarea de la început a Creatorului, transmiţând prin naştere de la om la om chipul lui Dumnezeu" [5].

A sluji viaţa nu înseamnă însă a sluji numai viaţa fizică ci şi pe cea morală şi spirituală. Este nevoie mai mult ca oricând de o slujire spirituală a vieţii. Pentru a realiza însă o slujire autentică a vieţii trebuie mai întâi să o iubim, iar pentru a o iubi trebuie să o privim ca pe darul cel mai preţios al lui Dumnezeu. Omul nu poate fi niciodată arbitrul vieţii unei alte fiinţe umane chiar dacă aceasta abia şi-a făcut intrarea în existenţă.

Biserica învaţă valoarea paternităţii şi maternităţii responsabile şi totodată arată tragedia neacceptării, refuzului acestei valori asupra propriei persoane, asupra familiei şi a societăţii. Doctrina Bisericii despre paternitate şi maternitate responsabilă nu e o cedare a creştinismului, ea este o lege de convieţuire umană care datează de la începutul existenţei omenirii. Însă atât timp cât se alimentează discriminarea dintre oameni prin avort, contracepţie sau sterilizare nu putem vorbi de o creştere a calităţilor noastre morale, ci de o iresponsabilitate tragică, de un egoism ameninţător, de o lipsă de respect în faţa vieţii, de o lipsă a educaţiei în favoarea unei culturi autentice a vieţii. Este nevoie mai mult ca oricând, nu neapărat de o educaţie împotriva avortului, ci mai bine de o educaţie în favoarea respectării vieţii de la concepere până la moarte.

De aceea să ne însuşim şi noi acest "Imn al vieţii" care se află pe peretele vorbitorului pentru părinţi, în toate casele Surorilor Fericitei Tereza de Calcutta şi poate aşa vom reuşi să vedem mai clar valoarea şi frumuseţea vieţii:

"Viaţa e o oportunitate: profită de ea!
Viaţa e frumuseţe: admir-o!
Viaţa e un vis: fă să devină realitate!
Viaţa e o îndatorire: împlineşte-o!
Viaţa e un joc: joacă-l!
Viaţa e un mister: cunoaşte-l!
Viaţa e o promisiune: păstreaz-o!
Viaţa e durere: depăşeşte-o!
Viaţa e un cântec: cântă-l!
Viaţa e o luptă: du-o!
Viaţa e o aventură: înfrunt-o!
Viaţa e viaţă: salveaz-o!" [6]

Note:

[1] Gaudium et spes, nr. 50

[2] Catehismul Bisericii Catolice, art. 2367

[3] Papa Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea către familii, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucureşti, 1994, p. 22, art. 84

[4] Pr. Anton Dancă, Consideraţii despre Căsătorie, Editura Presa Bună, Iaşi, 2004, p. 131, art. 53

[5] FC, nr. 28

[6] Franca Zambonini, Tereza de Calcutta - Creionul lui Dumnezeu, Ed. Pauline, Bucureşti, 2003, p. 71-72