Revista "Familia creştină" - 01/2005

- Posturile tv au difuzat şi difuzează două spoturi ale CNA care îndeamnă la respectarea marcajelor ce însoţesc emisiunile. Această iniţiativă a fost motivată de studii efectuate în România privind efectele nocive ale mass-media asupra copiilor, sau doar de o aliniere la un standard internaţional?

Cristina Trepcea: În condiţiile în care imaginile au puterea pe care o au asupra adulţilor, cu atât mai considerabilă este forţa acestora de întipărire în universul mental al copiilor. Nu cred că e nevoie de studii aprofundate de psihologie pentru a fi de acord că impactul imaginii - şi în primul rând al celei televizate - asupra unei personalităţi în formare este copleşitor.

O cercetare care să demonstreze că lucrurile nu stau aşa - că un minor poate fi expus oricăror producţii audiovizuale fără ca aceasta să-i influenţeze personalitatea - ar fi cu adevărat "revoluţionară". În privinţa "efectelor nocive ale mass-media asupra copiilor" este vorba, desigur, de efectele pe care le poate avea o expunere nefiltrată, lipsită de discernământ, a copiilor la anumite produse media, şi nu de o incriminare globală a mijloacelor de comunicare.

Decizia CNA privind protecţia copiilor în cadrul serviciilor de programe corespunde unor standarde internaţionale - în speţă, celor ale Uniunii Europene - standarde care se bazează pe o experienţă îndelungată în materie, inclusiv pe o expertiză ştiinţifică solidă. Desigur, Consiliul s-a sprijinit şi se sprijină pe cercetări efectuate în România pe această temă. Aş aminti aici două cercetări comandate chiar de CNA: "Expunerea copiilor la programe radio şi tv", realizată de Gallup România şi Metro Media Transilvania, şi "Evaluarea reprezentării violenţei în programele audiovizuale", studiu realizat, în două etape, de Centrul de Studii Media şi Noi Tehnologii de Comunicare de la Facultatea de Sociologie a Universităţii din Bucureşti, în cursul anului trecut. Aceste studii şi cercetări se găsesc pe site-ul Consiliului, www.cna.ro.

- Care este rolul concret al părinţilor în respectarea marcajelor de către copii?

- Cele două spoturi din campania iniţiată de CNA îşi propun să crească gradul de conştientizare a ceea ce a stat la baza reglementărilor adoptate de CNA în domeniul protecţiei minorilor: faptul că relaţia dintre copil şi televizor nu poate fi lăsată la voia întâmplării, ci se cuvine tratată cu atenţie şi cu responsabilitate. Orice demers din sfera reglementării, oricât de bine gândit, este van dacă nu se bucură de concursul părinţilor.

În privinţa modului de "negociere", în relaţia complexă dintre părinţi, copii şi programele tv, este greu de trasat linii stricte de conduită: fiecare părinte este, în principiu, în măsură să aprecieze abordarea cea mai adecvată, în funcţie de personalitatea copilului. Nu trebuie ignorat nici riscul unui efect al "fructului interzis"; idealul ar fi, probabil, ca minora sau minorul să fie feriţi de expunerea la programe nepotrivite fără să ajungă să aibă sentimentul că li se interzice accesul la ceva. În condiţiile domestice concrete - cu copii care învaţă uneori să mânuiască telecomanda înainte de a termina de învăţat să vorbească - un asemenea lucru este, desigur, greu de realizat. Dar marcajele se adresează, să nu uităm, înainte de toate părinţilor: e greu de imaginat că mulţi copii de 15 ani vor pleca din proprie voinţă din faţa televizorului când vor vedea marcajul "16".

- Ce trebuie să facă un părinte în faţa marcajului AP (acord parental)? Ce îl poate ghida în a-şi da sau nu acordul?

- Conform definiţiei din Decizia CNA privind protecţia copiilor în cadrul serviciilor de programe, marcajul AP însoţeşte producţii audiovizuale care conţin violenţă fizică, psihică sau de limbaj minimă ca durată, intensitate şi număr de scene, sau nuditate fără conotaţii sexuale - şi care pot fi vizionate de copii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul sau împreună cu părinţii ori familia. Acord sau dezacord înseamnă, aşa cum sugeram deja în răspunsul anterior, o decizie în funcţie de cunoaşterea pe care părintele o are asupra personalităţii minorului în cauză şi în funcţie de opţiunile educaţionale pe care şi le-a asumat.

Este locul să amintim că sistemul de marcaje stabilit de CNA are un rol informativ. În mod obiectiv, el nu poate impune: evident că dacă un părinte va considera că tot ce se transmite la televizor, la orice oră, este potrivit şi poate fi urmărit de copilul său la orice vârstă, nu va intra nimeni peste el în casă să-l amendeze sau să-l oblige să schimbe canalul. CNA are competenţa şi îndatorirea legală de a impune obligaţii legate de protecţia minorilor radiodifuzorilor, şi nu părinţilor. Felul în care aceştia din urmă înţeleg să-şi îndeplinească responsabilităţile este "monitorizat" de alte instituţii.

Ceea ce ne dorim, însă - în virtutea statutului de garant al interesului public în domeniul audiovizual conferit CNA - este ca părinţii să decidă cu privire la programele urmărite de copii în cunoştinţă de cauză, bine informaţi şi conştienţi de importanţa pe care o are această decizie.

- Marcajele la filme şi emisiuni sunt puse de posturile tv pe baza regulilor furnizate de CNA? Sau direct de CNA?

- Criteriile de stabilire a marcajelor care însoţesc filmele şi emisiunile difuzate de posturile din România sunt cele din Decizia CNA nr. 249/2004 privind protecţia copiilor în cadrul serviciilor de programe, iar responsabilitatea stabilirii lor le revine radiodifuzorilor. În cadrul televiziunii publice există, din câte ştim, o comisie formată din specialişti în domeniu, care vizionează şi încadrează producţiile difuzate conform standardelor europene. Majoritatea producţiilor din spaţiul european şi american vin chiar de la producător cu indicaţii privind conţinutul şi vârsta de la care pot fi urmărite. Există, desigur, şi site-uri specializate care prezintă încadrările, operate de diverse asociaţii şi organisme recunoscute - surse pe care Direcţia de Monitorizare a CNA le consultă atunci când apar dubii în legătură cu adecvarea marcajelor şi a orei de difuzare a unor filme.

În funcţie de contextul cultural specific, apar uneori diferenţe de la o ţară la alta. Astfel, de pildă, în Franţa pare să se manifeste o toleranţă mai mare decât în S.U.A. în legătură cu expunerea adolescenţilor la imagini cu un anumit conţinut. Sperăm că formula aleasă de CNA - aceea de a lăsa posturilor responsabilitatea alegerii marcajelor - se va dovedi în continuare viabilă.

- Care sunt modalităţile de comunicare între CNA şi public?

- Asemenea oricărei instituţii aflate în slujba contribuabilului, şi CNA are un serviciu de comunicare şi relaţii publice care "procesează" solicitările de informaţii şi sesizările primite din partea cetăţenilor, a mass-media şi a diverşilor parteneri instituţionali. Această comunicare de zi cu zi se desfăşoară în litera şi spiritul prevederilor legale privitoare la transparenţă. În plus, Consiliul a inaugurat în 2003 un Centru de Informare şi Documentare unde, într-o ambianţă prietenoasă, oricine este interesat de fenomenul audiovizual are acces la o bibliografie la zi - lucrări de referinţă, documente europene, reglementări naţionale şi internaţionale.

Pe site-ul CNA funcţionează un forum destinat schimburilor de opinii şi de idei între cei preocupaţi de problemele audiovizualului. Vizitatorii acestui forum pot intra adesea într-un dialog informal chiar cu preşedintele CNA, Ralu Filip. Dincolo de acestea, există, desigur, anumite mesaje pe care Consiliul doreşte să le transmită către public - cum ar fi şi acela de "sensibilizare" a părinţilor la marcajele care însoţesc filmele şi, în general, la ideea că relaţiei dintre minori şi televizor trebuie să i se acorde atenţia cuvenită. În acest scop, Consiliul organizează campanii, apelând, când este cazul, la companii de publicitate cu experienţă. Se cuvine amintită aici şi publicaţia CNA - Forum audiovizual - destinată în primul rând, dar nu exclusiv, unui public de specialitate.

* * *

86% din gospodării au în dotare un televizor color şi aproape 70% recepţionează programe de televiziune prin cablu sau satelit. 33% dintre copii au în camera lor un televizor în stare de funcţionare, majoritatea color. În urban sunt mai multe televizoare color, mai multe gospodării ce deţin cel puţin două televizoare, mai multe gospodării conectate la televiziunea prin cablu (85% versus 36% în rural) şi mai mulţi copii care au televizor în camera lor.

Vizionarea programelor de televiziune reprezintă cel mai frecvent comportament de petrecere a timpului liber. Aproape 90% dintre copii se uită la televizor cel puţin 4-5 zile pe săptămână (79% zilnic sau aproape zilnic). Consumul de televiziune ca şi principal comportament de petrecere a timpului liber este asociat cu o frecvenţă scăzută a lecturii. Copiii care se uită des la televizor, citesc puţin, iar cei care citesc frecvent se uită mai rar la televizor.

Aproape 30% dintre copii menţionează televizorul ca opţiune preferată de petrecere a timpului liber. Joaca şi televizorul reprezintă totodată şi cele mai accesibile mijloace pentru a scăpa de plictiseală. Lectura de orice fel (carte, reviste, ziare) şi activităţile culturale (cântatul la un instrument, mersul la cinematograf, concerte, teatru) sunt preferate de cel mult 3% dintre copii ca modalitate de distracţie. Lectura cărţilor (54%) şi vizionarea programelor de televiziune (29%) sunt considerate modalităţile preferate de învăţare.

În timpul săptămânii copiii se uită la televizor în medie 151 de minute zilnic. În week-end durata medie de vizionare creşte la 214 minute. Intervalul principal de vizionare este între ora 17 şi 22 (75% dintre copii). După ora 22, peste 20% dintre copii se uită la televizor în medie aproape o oră. Sâmbăta şi duminica, ponderea acestora creşte la aproape 30%, iar durata medie de vizionare depăşeşte o oră.

(din raportul Gallup România &
Metro Media Transilvania)

* * *

Un altfel de Ştiaţi că...?

Caseta din pagina 16, precum şi această pagină, conţin informaţii preluate din raportul "Expunerea copiilor la programe radio şi TV", menţionat de dna Cristina Trepcea în interviul anterior şi realizat de Gallup România şi Metro Media Transilvania. Să vedem în continuare câteva lucruri "interesante", pe care poate nu le ştim, luate din răspunsurile copiilor (6-14 ani) la întrebările ce au stat la baza studiului din anul 2004.

• Care dintre următoarele lucruri ţi-ar lipsi cel mai mult dacă nu ar mai exista?
  Televizorul - 53%; Calculatorul - 18%; Cărţile - 14%; Combina muzicală - 5%

• La ce vârstă ai văzut prima oară un film porno/erotic?
  Sub 9 ani - 17%; 9-11 ani - 42%; 12-14 ani - 40%

• La ce vârstă ai văzut prima oară un film de groază?
  Sub 9 ani - 29%; 9-11 ani - 49%; 12-14 ani - 19%

• Cum îţi place cel mai mult să te uiţi la televizor?
  Singur - 48%; cu mama - 14%; cu fratele - 11%; cu sora - 9%; cu prietenii - 6%; cu tata - 5%

• Care sunt emisiunile tale preferate, pe care vrei să nu le pierzi niciodată?
  Ciao Darwin - 20%; Surprize-surprize - 20%; Vacanţa Mare - 12%; La bloc - 11%; Desene animate - 10%; Secrete de familie - 9%; Teo - 8%; Din dragoste - 8%; Iartă-mă - 8%

• De obicei cu cine te uiţi la aceste emisiuni preferate?
  Cu mama - 67%; cu tata - 51%; cu fratele - 37%; cu sora - 33%; cu bunicii - 13%

• Care sunt personajele tale favorite la televizor?
  Tom şi Jerry - 13%; Andreea Marin - 11%; Van Damme - 7%; Vacanţa Mare - 7%

• Dacă vrei să înveţi ceva, la ce apelezi?
  La carte - 40%; la televizor - 15%; la teme - 11%

• Dintre vedetele pe care le vezi la televizor, de care îţi place atât de mult încât ai vrea să fii ca el/ea când vei fi mare? (top 5)

  Băieţi Dan Negru Mircea Radu Van Damme Andreea Marin Adrian Mutu

  Fete Andreea Marin Andreea Bălan Thalia Teo Mihaela Rădulescu

• Din dotarea camerelor copiilor
  Cărţi (altele decât manualele) - 37%; Televizor color - 28%; Radio - 19%; Computer personal - 14%; Combină cu CD - 12%; Combină fără CD - 10%; Televizor alb-negru - 5%