Revista "Familia creștină" - 07/2004 

CĂRȚI PE CARE LE RECOMANDĂM & CONCURS
Familia creștină

Din premierele lunii decembrieCuprinsPoveste scolareasca

 

Concurs

Editura Sapientia, a Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași, a apărut în anul 2000, oferind de atunci numeroase titluri bune. Trei dintre lucrările apărute la această editură în 2004 sunt prezentate mai jos. Dacă ne trimiteți impresiile voastre despre revistă, pe adresele redacției, intrați în concurs: trei câștigători vor primi cartea pe care o aleg ei din cele de mai jos. Așteptăm deci scrisorile sau emailurile Dvs până la 20.01.2005. Nu uitați să indicați adresa Dvs, și un număr de telefon.

Bernard Sesé
Edith Stein
14x24 cm, 136 p., 50.000 lei
Această carte este biografia sfintei Edith Stein (Tereza Benedicta a Crucii), moartă în lagărul de concentrare de la Auschwitz, ridicată la cinstea altarelor de către Papa Ioan Paul al II-lea în 1998 și proclamată co-patroană a Europei, alături de sfânta Brigitta din Suedia și sfânta Ecaterina de Siena, de același Papă, în 1999.

Drumul cu Isus spre
prima sfântă Împărtășanie

17x24 cm, 88 p., 90.000 lei
Această carte, elaborată de surorile lauretane, se adresează copiilor care se pregătesc la prima sfântă Împărtășanie. Tematica acestui manual se axează pe prezentarea principalelor adevăruri de credință, exprimate în Simbolul apostolic, precum și a noțiunilor fundamentale referitoare la sacramentul Spovezii și al Euharistiei.

Întâlnire cu viitorul tău.
De la Mir la maturitatea creștină

17x24 cm, 116 p., 100.000 lei
Este un manual de pregătire catehetică pentru sfântul Mir, care îl continuă pe cel de la prima Împărtășanie. Sunt prezentate un scurt rezumat al adevărurilor fundamentale ale doctrinei creștine; importanța primirii și trăirii sacramentului Confirmațiunii; apoi, tinerii sunt învățați să știe cine sunt și cum trebuie să se comporte în viață.

CÂȘTIGĂTORII CONCURSULUI
"CARTEA DE LA CURTEA VECHE"


Cele trei cărți oferite prin concurs de Editura Curtea Veche (www.curteaveche.ro) au fost câștigate de următorii:

Ovidiu Bișog, Iași
Mia Hodiș, Târgu-Lăpuș
Diana Poruțiu, Brașov

În primele zile ale lunii decembrie vor primi pe adresa personală cartea pe care au indicat-o.

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire