Revista "Familia creştină" - 07/2004

Pare un titlu patetic, dar după o minunată aprofundare a misterului pe care îl trăim noi, soţii, din momentul căsătoriei, permanent în viaţa noastră şi a familiei noastre împreună cu celelalte rude, apoi îmbogăţită de noi înşine prin copiii pe care îi aducem pe lume, este o descoperire făcută cu uimire şi bucurie, în convorbirile cu prietenul spiritual.

Întâlnirea noastră cu un astfel de prieten al familiei şi al familiilor concrete, care vin în afluenţă din ce în ce mai mare în parohia sa din Italia, a fost revelatoare pentru... ceea ce suntem noi ca familie.

Părintele Giorgio Mazzanti, care este şi paroh şi profesor la universităţi din Roma şi Florenţa, ajutându-ne să contemplăm resursele divine ale propriei noastre familii, ai cărei protagonişti suntem noi înşine, a făcut acest lucru printr-o confesiune personală. Invitat la Bucureşti de Pr. Fabian Măriuţ, discipolul său, care conduce aici pastorala familiei, nu ne-a ţinut nişte simple conferinţe. Noi, familiile prezente, am perceput cuvintele lui mai degrabă ca pe o confesiune, ca pe un gest de iubire şi chiar recunoştinţă către familii, pornind de la faptul că unirea dintre bărbat şi femeie în sacramentul căsătoriei oglindeşte relaţia de iubire a lui Cristos cu Biserica Sa. Îndrumându-le şi căutând să le ajute să descopere - parafrazându-l pe Sf. Paul din Scrisoarea către credincioşii din Efes - cât de mare este misterul legăturii lor - preotul italian ne-a arătat cum a putut contempla o nebănuită bogăţie spirituală, căile divine şi ipostazele unui bine care este cu adevărat speranţa umanităţii.

Am înţeles, astfel, cum a devenit şi cum este don Giorgio prieten al familiilor. Din punctul lui de vedere, parohia - acesta fiind spaţiul de întâlnire - este configurată de prietenii. Cuvântul acesta spune totul - defineşte şi parohia, ca loc predilect de întâlnire a familiilor, dar şi sentimentul care se trăieşte aici. Ne-a mărturisit că tocmai familiile l-au făcut să descopere acest lucru, la capătul unei zile grele. Mai multe familii se grăbiseră să vină în ajutorul unui accidentat, l-au dus la spital, au stat acolo mai toată ziua, iar seara, emoţia care le stăpânise era atât de puternică, încât s-au întors împreună la parohie şi nu se îndurau să se despartă, rămânând acolo până târziu. Era un precedent pe care parohul s-a gândit să-l pună în valoare pentru tot ce înseamnă solidaritate, încredere, ajutor adevărat, sfat util şi corect, creştere umană, pe scurt: prietenie.

Dincolo de orice prietenie există o realitate spirituală, văzută sau nevăzută de cei în cauză. Unora poate le place să spună: orice prietenie îşi are îngerul său. Dar această realitate spirituală este - am putut observa din cuvintele lui Giorgio Mazzanti - deloc teoretică, deloc dogmatică, ci mai intensă şi mai puternică, mai frumoasă şi exaltantă decât orice realitate.

* * *

Scurtă meditaţie de Crăciun.
Naşterea noastră

"Când Dumnezeu te pune în viaţă (expresia italiană in vita),
de fapt te in-vită la nuntă"

Pe acest adevăr s-a bazat conferinţa părintelui Mazzanti. Pornind de la faptul că Biblia vorbeşte la început şi la sfârşit de câte un cuplu: Adam şi Eva (în Geneză), Mielul şi Mireasa sa (în Apocalipsă), el ne-a vorbit despre ipostazele permanentei alianţe sponsale pe care Dumnezeu o face cu umanitatea, ultimul orizont al misterului nupţial fiind misterul Sfintei Treimi. Izvorâţi din misterul nupţial - icoană a lui Dumnezeu, bărbatul şi femeia au fost creaţi pentru a se împlini, dăruindu-se unul altuia în circularitatea iubirii. Ei sunt astfel, împreună cu iubirea care îi leagă - dans împreună - icoană a lui Dumnezeu, căci Dumnezeu nu este o realitate solitară, ci Treime de Persoane care ies din sine pentru a se dărui.

Între începuturile evocate de Geneză, din grădina Edenului, şi sfârşitul timpurilor încununat de Nunta Mielului (Cristos cu Mireasa sa, Biserica), se află istoria pe care o trăim, şi felul în care înţelegem să o trăim dă sens vieţii noastre. Familia este un spaţiu şi o stare de viaţă în care noi înşine putem înţelege şi împlini în mod excelent aceste sensuri. A fi familie, a face familie înseamnă mai mult decât se poate imagina, înseamnă a descoperi mereu noi resurse ale acestui mister.

Gândindu-ne, de exemplu, la sărbătoarea Crăciunului, nu putem să nu aprofundăm bucuria naşterii. Şi vorbind despre aducerea pe lume a copiilor, invitatul nostru ne-a întrebat: primul vostru copil este şi prima voastră naştere?

Aceeaşi nedumerire pe care o simţiţi, dragi prieteni cititori, am încercat-o şi noi.

Iată răspunsul:

Tu, dragă soţie, primul copil pe care îl "naşti" este soţul tău... Tu, dragă soţule, primul copil pe care îl "naşti" este soţia ta...