Revista "Familia creştină" - 07/2004

Prefaţăm suplimentul de Crăciun al revistei noastre cu câteva gânduri de bucurie.

Mai întâi, bucuria pe care o împărtăşim cu Dumneavoastră, dragi cititori, observând că sărbătoarea aşteptată în sufletele şi în casele noastre rămâne în conştiinţa generală în adevărul ei: Naşterea Mântuitorului. Chiar dacă obiceiuri şi imagini publicitare ce ne decorează viaţa zilnică încarcă spaţiul public cu simboluri tot mai străine esenţei evenimentului.

Apoi, gândul că fiecăruia dintre noi, dar mai ales fiecărei familii, îi este încredinţată această taină, acest mister atât de mare: Dumnezeu a ales o familie pentru a veni, pentru a sălăşlui printre noi, în chip de copil.

Şi imediat, un gând privitor la răspunsul nostru, şi anume bucuria de a-L descoperi mereu pe Dumnezeu în familiile noastre, în gesturile zilnice de iubire, pace, muncă, împărtăşire a fericirii sau împărţire împreună a suferinţei.

Bucuria cea mai mare pe care o celebrăm în sărbătoarea înstelată a Naşterii Domnului este miracolul vieţii încredinţat familiei; uimirea cu care descoperim că demnitatea familiei este deosebit de înaltă, prin faptul că, urmându-şi vocaţia, devine "Sanctuar al vieţii".

Pe adresa sitului nostru, www.ProFamilia.ro, au sosit ecouri ecumenice la primul număr al revistei, însoţite de urări de Crăciun. Această bucurie o ducem mai departe, împărtăşind-o cu fiecare dintre Dumneavoastră, dragi cititori, dragi familii. Prime ecouri-daruri! Le aşezăm în faţa "ieslei" pe care am pregătit-o din gândurile, căutările, promisiunile înmănuncheate în paginile prezente şi viitoare ale revistei.

Gândindu-ne la un obicei vechi în unele familii, şi anume acela ca înainte de a primi daruri, copiii să-i aducă ei înşişi daruri lui Isus, fapte bune, pregătindu-i astfel ieslea în care se va naşte, să visăm - noi, familiile creştine -, în sărbătoarea predilectă a viselor, că devenim constelaţia unei noi mentalităţi, care preţuieşte mai mult civilizaţia iubirii decât pe aceea a obiectelor.

Şi cum iubirea naşte speranţa, poate că într-o noapte de Crăciun, lumina cântată de îngeri va fi dorită atât de mult, încât ieslea copilului dumnezeiesc născut în suflete va rămâne permanent pentru ca această lumină să strălucească mereu pe chipurile şi în gesturile oamenilor cu negrăita ei frumuseţe...

Acest gând sună a colind... Dar ce altceva este colindul decât o mereu nouă anunţare a speranţei?

În această speranţă, vă dorim, dragi cititori, un Crăciun binecuvântat!