Revista "Familia creştină" - 06/2004

Eşti elev sau student? Dacă da, atunci cu siguranţă ţi-ai pus cel puţin o dată întrebări precum: la ce îmi foloseşte să ştiu structura unor substanţe chimice, să rezolv ecuaţii complicate, să cunosc numele conducătorului unei anume revoluţii, să memorez capitalele ţărilor sau tipurile de nori? Ar folosi dacă aţi dori să participaţi la emisiuni gen "Vrei să fii miliardar?" Dar poate nu vă interesează astfel de emisiuni. Şi atunci? Ce sens are toată această acumulare de informaţii? Mai ales că unele studii indică faptul că după doar câteva luni, un mare procent din informaţia învăţată se pierde prin uitare!

Moralul sus, dragi tineri! În nici un caz nu intenţionez să vă demoralizez sau să demonstrez că tot acest învăţat nu are sens. Dimpotrivă, adevărul este că şcoala e un bine (nu un rău) necesar, ce se va păstra până când se va inventa ceva mai bun: poate o metodă de transferare directă în creier a informaţiilor, ? la Johnny Mnemonic. Până când science-fiction-ul va deveni realitate, nu ne rămâne decât să parcurgem drumul grădiniţă - şcoală primară - şcoală generală - liceu - facultate şi mai departe pentru cine vrea. Iar acest proces nu poate să fie decât unul larg, şi nu specializat, pentru simplul fapt că încă nu s-a născut copilul care de la şapte ani să ştie exact ce şi unde va lucra după absolvire. Eu însumi, puteam să jur, chiar şi când eram pe băncile Politehnicii, că voi fi informatician pe viaţă. De ceva ani însă, şi dacă e voia Domnului aşa va fi şi mai departe, unitatea mea de lucru, de zi cu zi, nu sunt biţii, ci cuvintele. Ora de limbă română nu mi-a fost niciodată dragă, iar cele de limbi străine îmi provocau coşmaruri. Iar astăzi cea mai mare parte a timpului mi-o petrec în faţa calculatorului (deci totuşi, nu degeaba am absolvit Secţia de Calculatoare), traducând ştiri uneori din mai multe limbi, scriind articole, precum cel de faţă... Profesoarele mele de limba română şi de limbi străine ar putea fi mândre. Aşa că, încheind paranteza, se confirmă zicala: unde dai, şi unde crapă. Oricât crezi că ştii ce vei face în viaţă, nu poţi fi 100% sigur, şi atunci cel mai bine este să profiţi de dezvoltarea multilaterală asigurată de şcoală.

Şi dacă şcoala generală, după cum îi şi spune numele, se ocupă de o formare generală a elevului, de la facultate începe specializarea, atât de dorită de mulţi. Îmi amintesc de o dispută în facultate; eram împărţiţi în două tabere: una masivă a celor ce susţineau că tot procesul şcolar ar trebui să meargă pe specializare, să înveţi numai ce vrei tu, şi alta a celor ce militau pentru cultura generală. Nu vă dau detalii despre dispută, doar atât vă spun: vai de soţiile foştilor mei colegi din prima categorie! Probabil că dialogul între ei este ca în poanta aceea, prea lungă să o reproduc, dar din care citez o parte: "Soţia: Dă-mi cartea de credit, merg eu la cumpărături... Soţul: Sharing Violation. Access denied! Soţia: Tu vorbeşti serios, glumeşti sau încerci să mă enervezi? Soţul: Too many parameters... Soţia: Cum de m-am măritat eu tocmai cu tine? Soţul: Data type mismatch." Gândind la rece, nu se poate să nu recunoaştem valoarea multispecializării, a cunoştinţelor generale, din mai multe domenii. Şi apoi nu este sigur că soţia ta sau toţi prietenii tăi vor avea aceeaşi specializare cu a ta; în plus vei avea copiii, crede-mă, şi întrebările lor, culmea!, nu vor fi doar din domeniul tău preferat.

Iar pledoaria pentru şcoală poate continua, subliniind de exemplu că ea este un exerciţiu excelent şi necesar pentru creier. Într-adevăr, din ceea ce învăţăm, un anume procent uităm. Cu cât învăţăm mai mult, e drept că uităm mai multe, dar şi că rămânem cu mai mult. Este cert că, pentru a reuşi în viaţă, ai nevoie de materie cenuşie "dotată" cu cât mai multă informaţie. Şi atunci ce opţiune mai bună există decât muncirea creierului cu informaţii variate, ce ne deschid noi perspective, inclusiv asupra viitoarei noastre meserii - altfel cum am şti despre ea? Îmi amintesc de o altă experienţă de-a mea, frustrantă, tot din facultate. Într-un semestru am învăţat mai multe (prea multe) limbaje de programare. La sfârşit de semestru, mie şi colegilor mei creierele ne erau complet năucite, fiindu-ne greu să jonglăm de la examen la examen între limbaje, cu sintaxele lor diferite. Dar am scăpat cu bine şi după multe luni ne-am luminat: uitasem poate mult din fiecare limbaj de programare, dar creierele ne trecuseră la un nou nivel - chiar şi astăzi, dacă am fi puşi în faţa unui limbaj de operare complet nou, ne-ar lua doar câteva săptămâni pentru a-l stăpâni.

Nu vreau să susţin prin aceste rânduri că tot ce se învaţă la şcoală este util, ci că este util a învăţa. Toate au un timp al lor, spune o vorbă din bătrâni. Învăţatul are şi el perioada lui. Cel mai mult acumulăm în primii ani de viaţă, când învăţăm să vorbim, să mâncăm, să umblăm, să cunoaştem mediul. Procesul continuă apoi mai intens la şcoală. După 20 de ani însă, capacitatea omului de acumulare de informaţii scade. Nu vă amăgiţi deci cu ideea că "voi învăţa atunci când voi avea nevoie". Şi uite aşa ajungem să descoperim că de fapt comuniştii nu ne doreau decât binele când ne repetau îndemnul de sus: "Învăţaţi, învăţaţi, şi iarăşi învăţaţi!"

* * *

Deunăzi, la grădiniţa unde merg copiii noştri, educatoarele scriseseră de mână, la afişierul grupei, o poezie în care un vers arăta astfel: "Şi-n gheaţă de frig". La magazine ne minunăm când vedem anunţurile pe vitrine cu excese de "i", cu litere mâncate, ori cu alte teribile "agramaticalităţi", ca să-l citez pe celebrul... ştiţi voi cine. Acestea sunt doar vârful aisbergului ignoranţei şi neaprecierii studiului de către unele generaţii. Filmele, talk-show-urile, video-clipurile (chiar şi cu instigarea la cultură propusă de Paraziţii) nu vor reuşi niciodată să educe cum face şcoala, sau să o înlocuiască. Iar omul inteligent nu o va termina niciodată cu şcoala: va învăţa tot timpul, din toate experienţele, din sursele valide şi benefice, conştient că doar aşa va izbuti să facă faţă examenelor pe care le avem de trecut o viaţă întreagă.