Revista "Familia creştină" - 06/2004

Ştefana, în clasa a treia, se bucură de ziua de miercuri, când şi Daria termină orele mai devreme şi pot pleca acasă împreună: nu doar că au întotdeauna ce să-şi povestească, dar Ştefanei tare îi place să o vadă colegele cu o fată dintr-a opta şi încă una atât de drăguţă ca Daria: cu părul ei blond, ba prins cu agrafe colorate, ba cu un baticel năstruşnic, ba împletit în codiţe, ba strâns la spate cu o fundă, e tare frumuşică! Ştefana se uită de obicei să vadă dacă şi alţii sunt bine-dispuşi la vederea ei.

Astăzi însă nu-şi ridică ochii din pământ. Daria o simte tristă. Şi ea are o piatră pe inimă, dar nu-i spune nimic surioarei, ci aşteaptă să treacă primele oftaturi, să-şi deschidă sufletul şi să o împace.

- Noi suntem săraci? întreabă mezina cu glas puţin nesigur. Aşa a zis Mirela. Când m-a chemat şi pe mine Liana să merg la gheretă, Mirela i-a zis să mă lase cu sandvişul meu, că şi aşa nu am bani de ciocolată şi apoi i-a şoptit la ureche, dar eu am auzit, că suntem săraci, pentru că suntem fraţi mulţi... E adevărat?

Daria simţea un nod mare în gât şi îi venea să plângă de supărare pentru nedreptate şi pentru întristarea celei mici. Tăcu preţ de câteva secunde, apoi zise repede:

- Nici vorbă! Până acasă o să te convingi singură şi vei râde de o idee aşa de caraghioasă! Hai să-ţi spun ce facem: o apucăm astăzi pe aleea cu arţari şi...

- Dar n-o să se supere mama că ocolim?

- Nu, pentru că nu întârziem mult şi îi facem şi o surpriză!

- Ce surpriză? Ştefana era moartă după surprize! Se învioră îndată, iar Daria mulţumi în gând că e mai mare şi ştie să o îmbuneze pe soră-sa.

- Uite, acum e plină aleea de frunze de toamnă. Culegem câte una pentru fiecare lucru frumos şi bun pe care îl avem noi, familia noastră. Să vedem, câte adunăm?

Ştefana o zbughi înainte să culeagă prima:

- Pentru Mama şi Tata!

- Pentru tine, pentru Dănuţ, pentru Ştefan, pentru Andrei şi pentru Ionuţ...

- Şi pentru tine! Şi pentru Bunica, şi pentru că învăţăm bine, şi pentru că Mama ştie să ne deseneze...

- Şi pentru că Tata ne citeşte poveşti... Fetele se porniseră: se întreceau să pomenească pe toţi cei dragi, talentele fiecăruia, reuşitele, necazurile peste care trecuseră cu bine, împăcările după câte o ceartă, mesele de duminică, jocurile, cărţile citite, muzica îndrăgită de unul sau de altul, serbările în familie... Nu mai pridideau! Frunzele de aur şi aramă le scăpau din mâini, atât erau de multe! Şi ar mai fi strâns, de nu ajungeau la intrarea în bloc.

- Ce bogăţie! se bucură mama. Fetele râseră în acelaşi timp.

- Ştii că fiecare e pentru un dar de la Dumnezeu pentru familia noastră? Mai trebuia să strângem multe, dar... Mama se uită lung de la una la alta şi le îmbrăţişă strâns, cu ochii umezi.

Daria începu să lipească frunzele pe geam, una câte una... Lumina de amiază trimitea prin ele un zâmbet larg, auriu, în toată camera. Nu mai era tristă, dar nu uitase afişul de la panoul din holul şcolii: SÂMBĂTĂ SEARA LA 8, LA CLUBUL DIESEL, PETRECEREA DE CONSTITUIRE A GRUPULUI DE 10 MILIOANE. ŢINUTĂ OBLIGATORIE: NU MAI IEFTINĂ DE 10 MILIOANE!

Îi veni o idee straşnică. Scrise ceva pe o coală de bloc de desen şi dădu fuga cu bicicleta la şcoală. După câteva minute, ieşi din hol cu gura până la urechi.

A doua zi, colegii au putut citi la panou un anunţ în culori vii: DUMINICĂ LA 11 SE CONSTITUIE GRUPUL VESEL (AL CELOR CE NU CHELTUIESC PE HAINE MAI MULT DE 2 MILIOANE)! SUNTEŢI AŞTEPTAŢI CU TOŢII LA CAPĂTUL LINIEI 1, PENTRU PICNIC ŞI CULES BRÂNDUŞE ÎN PĂDUREA FĂGET!