Revista "Familia creștină" - 06/2004 

ÎNAINTE DE ALEGERI, O ALEGERE ESENȚIALĂ
Maria Goția

Politica si civilizatia valorilor moraleCuprinsSi politicienii merg in paradis?

 

Complicitatea

Apropierea alegerilor redeschide și în acest an problema atitudinii fiecăruia față de angajarea în viața politică, fie măcar și numai pentru a se întreba dacă să meargă sau nu la vot. "Ce am eu cu ăștia? Sunt toți din același aluat!" ridică mulți din umeri cu dezgust și cu o notă de superioritate față de controversele politice din Parlament sau din presă, față de zvonurile de corupție. "Timp pierdut, și așa nu se schimbă nimic!" spun blazații. "Ce putem face, când ei au pâinea și cuțitul?! Ei fac legea și o fac pentru ei!" se plâng a neputință alții. "Creștinii n-au ce să caute în politică, e prea murdară!", "Sunt apolitic, nu mă interesează!", se aud glasuri pioase.

E de înțeles, până la un punct, căci am ieșit din comunism cu tendința de a avea cât mai puțin de a face cu "regimul", de a cultiva intimitatea ca ultimă cetate unde să ne apărăm de agresiunea dezlănțuită împotriva omului, iar puterea represivă, care ne-a modelat gândirea și atitudinile, ne-a obișnuit să socotim că alții sunt chemați să ia hotărârile care ne privesc; apoi, trăsăturile de cele mai multe ori sumbre sau scandaloase ale vieții politice post-comuniste ne sugerează insistent aceeași retragere în intimitate.

"Perfect!" se bucură cei pe care îi detestăm fără să-i contestăm: "Voi, cei care stați deoparte, sunteți butoanele necesare de care avem neapărată nevoie pentru operațiunile prin care ne putem servi interesele! Voi, cei care v-ați socotit fără nici o șansă, învinși dinainte, nu doar ne-ați lăsat cale liberă, dar ne-ați și netezit-o bine, să nu întâmpinăm vreun obstacol! Voi, cetățenii fără idei, fără cuvânt, fără coloană vertebrală, voi sunteți preferații noștri!"

Mai mult încă. "'Plecăciunea' (închinarea, cedarea, capitularea imediată)... mărește pretențiile adversarului, îi dă acestuia un surplus de energie, de nerușinare, de tupeu. (...) Neluptătorului i se va cere mereu altceva, va fi exploatat cu predilecție, departe de a-și fi asigurat liniștea va ajunge, ca și consumatorul de stupefiante, la o stare de totală dependență și-și va sfârși mizerabila viață ca un sclav al unui gangster obraznic și nesățios, la consolidarea puterii căruia va fi contribuit și el, victima", spunea limpede N. Steinhardt.

 

Concret

Imediat după revoluție s-a decretat că avortul este legal. Așa au votat cei care ne reprezentau în adunarea legislativă de atunci. Putem deplânge acum holocaustul inocenților uciși cu chiureta an de an, putem acuza doctorii, educatorii, dar noi suntem primii vinovați; noi, care, deși condamnăm avortul, le-am delegat puterea de a hotărî într-o problemă de viață și de moarte unor oameni fără scrupule! Noi? Da, fiindcă am preferat să nu ne băgăm sau pur și simplu nu ne-am gândit. Și vina noastră va crește odată cu pervertirea conștiinței fiecărei generații care va socoti că dacă e permis, dacă e legal, dacă se practică frecvent, este acceptabil, iar apoi, că este bine așa.

Au trecut câțiva ani și iată că în școli, tocmai la Educație pentru sănătate, copiii și adolescenții află despre perversiunile sexuale ca despre comportamente acceptabile și alternative normale la heterosexualitate. S-ar fi ajuns aici fără suportul legal? Putem să ne ascundem iarăși de răspunderea ce ne revine că le-am dat girul celor care au votat în numele nostru? Politica fără principii morale este într-adevăr abjectă și avem de ce să ne învinuim!

 

Se poate și altfel?

Prin legi și instituții, o politică demnă de om, de adevărata sa natură,

1. îi permite fiecăruia să-și găsească împlinirea în propriul mediu și după propria chemare;

2. armonizează contribuțiile specifice ale tuturor și le pune în valoare pe fiecare dintre ele, în spirit de solidaritate;

3. este orientată spre binele comun.

E prea frumos să fie adevărat?

 

Se poate totuși!

Ce politician este în stare de așa ceva? Acela care deschide bine ochii și socotește că tot ceea ce există îl privește; care pune înainte binele comun și se investește cu generozitate în slujirea celorlalți; care face efortul de a se pregăti temeinic și constant pentru a deveni competent în vederea acestei serviri a semenilor săi; care este gata să se angajeze alături de persoane cu același ideal și-i cooptează pe cât mai mulți oameni cinstiți alături de el.

... și nu acela care se pretinde creștin, dar trăiește și acționează necreștinește; nu cel care nu are principii sau renunță la ele, pretinzându-se pragmatic; nu acela care apelează la minciună, amăgire și manipulare; nu cel care își măgulește concetățenii sau le stârnește în suflete ura și intoleranța pentru a le atrage votul și pentru a guverna; nu acela care le folosește slăbiciunile... Doar un creștin adevărat susținut de creștini adevărați poate aspira să facă o astfel de politică! Și atunci?

Pentru a alege bine, avem nevoie mai întâi să facem noi înșine, în forul nostru interior, o alegere morală; să discernem ce este esențial pentru noi personal și pentru concetățenii noștri și ce suntem dispuși să facem pentru acele lucruri esențiale. Să ne gândim bine și în perspectivă, și nu doar la binele material, ci mai cu seamă la binele sufletesc, fără de care se duc toate de râpă. Să recunoaștem că va însemna o purificare, o lepădare de sumedenie de lucruri false sau chiar rele. Aceasta este prima alegere, alegerea personală a lui Dumnezeu.

Purtându-I în minte și în inimă pecetea, vom fi în stare să-i recunoaștem pe aceia cu care, împreună, putem spera să schimbăm lumea, căci alegerea pe care o vom face va purta în lume aceeași amprentă dumnezeiască. Ce șansă și ce onoare!
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire