Revista "Familia creştină" - 03/2004

Era odată un tânăr ce pretindea că are cea mai frumoasă şi mai perfectă inimă din ţară. Mergea din oraş în oraş şi din sat în sat, arătându-le oamenilor inima lui minunată. Oamenii se adunau cu mic cu mare şi se minunau de frumuseţea şi perfecţiunea inimii lui.

Inima tânărului era într-adevăr într-o stare perfectă. Aceasta nu avea nici o greşeală şi nici un semn pe ea. Toţi privitorii erau de acord că inima lui era cea mai frumoasă din câte văzuseră ei până atunci. Tânărul om era foarte mândru de el şi de inima lui şi nu-şi ascundea satisfacţia pentru aprecierile unanime ale privitorilor.

Într-o zi însă, ajungând într-un sat, s-a apropiat de el un bătrân trecut de 70 de ani, cu păr alb şi cu o privire blajină, care i-a spus: "Dragul meu, eu îţi spun că inima ta nu e nici pe departe la fel de frumoasă precum e a mea!" Atât mulţimea din sat cât şi tânărul cu inima perfectă s-au uitat cu uimire la bătrân. "Ce spui tu, bătrâne? Ai inima mai frumoasă ca a mea? Arată-ne-o atunci!"

Bătrânul a început să se dezbrace ca să le arate oamenilor inima lui. Cei de faţă au putut vedea atunci o inimă care bătea puternic, dar care însă era plină de pete negre, de răni şi cicatrici. Inima lui avea foarte multe rupturi şi mai ales găuri. Unele din aceste găuri erau acoperite cu bucăţi de înveliş, dar aceste învelişuri nu se potriveau foarte bine cu inima lui. Avea câteva locuri unde câteva piese ale inimii sale erau descompletate şi întregite cu altele care nu se potriveau foarte bine. De fapt, inima lui avea pe alocuri găuri mari de unde lipseau mai multe bucăţi.

Oamenii se uitau unii la alţii nedumeriţi. "Cum poate bătrânul să spună ca inima lui e mai frumoasă?" - se întrebau aceştia în sinea lor. Tânărul cu inima perfectă s-a uitat atunci la inima bătrânului, şi a început să râdă. "Eu cred că dumneata glumeşti, moşule. Inima dumitale nu poate fi comparată cu a mea. Inima mea e perfectă, pe când a dumitale e plină cu cicatrici şi rupturi."

"Da!" spuse bătrânul, "a ta arată într-adevăr perfectă, dar eu nu mi-aş schimba inima mea cu a ta pentru nimic în lume. Să ştii ca fiecare gol pe care îl vezi acolo reprezintă o persoană căreia eu i-am dat iubire. De fiecare dată când am iubit pe cineva, eu am rupt o bucată din inima mea şi i-am dat-o persoanei respective. Adesea persoanele cărora le-am dat o bucată din inima mea mi-au dat înapoi o bucată din inima lor, pe care eu am pus-o pe locul gol care lipsea din inima mea. Dar fiindcă bucăţile de inimă date şi primite nu sunt exacte, eu m-am ales cu câteva margini dure, de care mă bucur oricum, pentru că ele îmi amintesc de iubirea pe care am împărtăşit-o cu aceste persoane.

Câteodată, eu am dat câteva bucăţi din inima mea unor persoane, iar acestea nu mi-au dat nimic înapoi: sunt locurile goale în inima mea. Nu uita - a da iubire cuiva înseamnă a-ţi asuma un risc. Cu toate că aceste goluri sunt dureroase, ele rămân deschise... îmi reamintesc de iubirea pe care am dat-o acestor oameni. Sper totuşi că într-o bună zi ei se vor întoarce şi vor umple aceste locuri libere pe care eu încă le aştept. Ei, acuma vezi ce înseamnă adevărata frumuseţe?"

Tânărul om rămase tăcut, iar lacrimile începură să-i curgă şiroaie din ochi. El s-a îndreptat atunci către bătrânul om, a rupt o bucată din inima sa perfectă, tânără şi frumoasă, şi i-a oferit-o bătrânului. Avea lacrimi în ochi şi mâinele tremurânde. Bătrânul a luat această ofertă, a pus-o pe inima sa, iar apoi, la rândul său, a luat o bucată din inima sa bătrână şi sfâşiată şi a plasat-o în golul făcut în inima tânărului. Aceasta s-a potrivit, chiar dacă nu chiar perfect, rămânând nişte margini afară.

Tânărul şi-a privit inima, care nu mai era acum perfectă, dar era în schimb mult mai frumoasă decât fusese vreodată, deoarece iubirea din inima bătrânului trecuse acum şi în a lui.