Revista "Familia creştină" - 02/2003

"Familia este o mică Biserică" (Sf. Ioan Gură de Aur)

Primii fulgi de nea au căzut deja de mult timp deasupra locuinţelor noastre... Fără să ne dăm seama timpul se scurge printre propriile preocupări şi astfel riscăm să ne trezim cu unii colindători la uşă. Atunci, vrând-nevrând, exclamăm: "Cum? Este deja Crăciunul! Când a trecut aşa de repede timpul? Am dormit sau ce s-a întâmplat?!" Aceste cuvinte şi le adresează aceia care nu ştiu că sărbătoarea Crăciunului este anticipată de un timp special de pregătire numit "Advent", care a început la 15 noiembrie pentru credincioşii greco-catolici şi la 30 noiembrie pentru cei romano-catolici.

Întrucât scriu prezentele rânduri într-o ţara occidentală, remarc cu durere că, din nefericire, pentru multe familii sărbătoarea Crăciunului înseamnă doar "aspectele consumiste" care acoperă realitatea religioasă. Adevărata semnificaţie a Adventului şi Crăciunului este ascunsă sub zăpezile artificiale, sub bomboanele şi luminile care împodobesc străzile şi majoritatea locurilor publice. Foarte rar se poate citi sau auzi că sărbătoarea Crăciunului este o explozie de iubire şi bucurie care ni-l aduce pe Dumnezeu întrupat şi care ni-l dăruieşte pentru a ne răscumpăra. Experienţele triste pe care mi le-au povestit atâţia vienezi mă fac să vă îndemn să nu vă lăsaţi antrenaţi de lăcomiile peisajului efemer al acestor sărbători, să nu înăbuşiţi iubirea divină în nişte inimi egoiste, să îndepărtaţi ideile pesimiste şi păcătoase şi să vă deschideţi total inimile pentru a primi comoara pe care ne-o dăruieşte Dumnezeu în aceste zile.

Postul Crăciunului: timp de aşteptare şi bucurie

Familiile care vor trăi conştient acest timp de pregătire a sărbătorii Naşterii Mântuitorului ştiu foarte bine că perioada acestui post nu a este un timp de pocăinţă şi durere, ca Postul Paştelui, dar un timp de aşteptare şi pregătire spirituală, care se face, însă, tot prin rugăciune, mortificare şi aşteptare. Comemorarea misterului venirii lui Cristos pe pământ trebuie să ne angajeze plenar în trăirea şi mărturisirea credinţei în care am fost botezaţi. Indiferent de considerentele noastre practice în trăirea simţămintelor religioase, avem aceeaşi credinţă: Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu venit pe pământ pentru a ne împăca cu Tatăl ceresc. El este "Emanuel, Dumnezeu cu noi".

Din nefericire, sunt mulţi creştini care nu reuşesc să înţeleagă apelul la bucurie adresat de Biserică în aceste zile. Ei nu pot înţelege această realitate esenţială din viaţa creştinului şi mesajul transmis în perioada Postului Crăciunului de cuvântul lui Dumnezeu, care ne îndeamnă să veghem şi să ne rugăm neîncetat. Asta nu înseamnă că trebuie să stăm numai în biserici, ci avem datoria de a oferi întreaga noastră viaţă, cu bucuriile şi necazurile ei, bunului Dumnezeu ca pe o ofrandă bine plăcută, ca pe o rugăciune făcută cu multă credinţă în aşteptarea darurilor sale: sănătate, fericire sufletească, bunăstare etc. Bucuria pe care trebuie să ne-o însuşim în aceste zile este una caracteristică copiilor care se simt în siguranţă, pentru că cineva este aproape de ei şi le veghează orice mişcare şi conversaţie. Aşa cum o mamă care aşteaptă cu multă nerăbdare copilul pe care îl va naşte, chiar dacă trebuie să se preocupe de multe şi chiar să sufere, se bucură de evenimentul care se va petrece peste puţin timp, la fel trebuie să procedăm şi noi în acest timp în care aşteptăm venirea Pruncului Isus în familiile noastre. În această aşteptare caracteristică Adventului trebuie să fim atenţi unul faţă de celălalt, trebuie să fim mereu gata de a ne susţine reciproc şi de a ne ierta unii altora slăbiciunile şi greşelile.

Mulţi oameni se gândesc la poruncile lui Dumnezeu şi ale Bisericii, la imperativele apăsătoare ale moralei creştine, crezând că ele reprezintă nişte obstacole puse în calea bucuriei şi fericirii lor. Acest mod de a gând este total eronat, iar acela care înţelege ce este bucuria adevărată nu va gândi niciodată aşa. De exemplu, când un tânăr care are o carieră în spate, avere mare şi un viitor asigurat intră într-o mănăstire, prietenii săi vor spune: "Sărmanul de el! A întors spatele unui viitor fericit...". Din nefericire, nimănui nu-i vine în minte că acel tânăr a făcut cea mai bună şi fericită alegere.

La fel de eronat interpretează unii creştini cuvintele lui Isus: "Aveţi grijă! Vegheaţi şi fiţi gata...". Ei consideră că acesta este un mesaj greu de urmat, de aceea eu l-aş parafraza: Urmaţi cu fidelitate misiunea care v-a fost încredinţată prin sfânta taină a Căsătoriei şi fiţi gata să daţi mărturie în viaţa de fiecare zi că sunteţi creştini, adică urmaşi ai lui Cristos. Fie că suntem copii, tineri sau adulţi, oameni simpli sau intelectuali, bogaţi sau săraci, în acest timp de aşteptare şi pregătire trebuie să ne deschidem larg inimile la îndemnurile pe care Isus şi slujitorii Bisericii ni le adresează cu insistenţă. Nu putem să ne închistăm în noi înşine, indiferent de problemele familiare, financiare, economice sau de planurile pe care le avem. Nu trebuie să închidem ochii pentru a sta liniştiţi şi a nu vedea ceea ce se întâmplă în jurul nostru, ci avem datoria de a comunica cu cei care ne înconjoară, străduindu-ne să făurim un climat de pace şi iubire reciprocă în familiile noastre. Tocmai aceasta este bucuria Adventului: creştinul trebuie să se lepede de sine însuşi, de toate aplecările lui rele, pentru a-şi încredinţa întreaga viaţă numai lui Dumnezeu şi slujirii semenilor.

Acele familii care vor parcurge cu atenţie mesajul lecturilor sfinte din această perioadă a Adventului vor descoperi câteva motivaţii foarte importante care le vor ajuta să înţeleagă mai bine rolul şi valoarea zilelor pregătitoare ale solemnităţii Crăciunului.

Motivaţii pentru a pregăti sărbătoarea Crăciunului

Pregătirea sărbătorii Crăciunului este caracterizată de o dublă aşteptare: a naşterii "în trup" a Mântuitorului şi a venirii "în slavă" a aceluiaşi Fiu al lui Dumnezeu, când se va realiza şi judecata finala a tuturor oamenilor. Aceste evenimente trebuie trăite în virtutea speranţei creştine. Această speranţă şi aşteptarea caracteristică timpului sacru al Adventului sunt unite în una şi aceeaşi persoană: Cristos. Ambele veniri ale Mântuitorului (prima în neputinţă, iar a doua în slavă) sunt în favoarea tuturor oamenilor: pentru răscumpărarea lor. În acest sens, fiecare familie creştină este datoare să-şi evalueze modul concret în care aşteaptă şi pregăteşte Crăciunul, atât în dimensiunea lui imediată - eveniment pe care îl vom comemora peste câteva zile, cât şi în dimensiunea lui escatologică - judecata universală şi viaţa veşnică.

Ţinând cont de această dublă aşteptare, familiile creştine nu trebuie să se încreadă în lucruri, în oameni, în calcule, în compromisuri, în prietenii sau valori inconsistente. Speranţa creştină trebuie să elimine tentaţiile meschine ale societăţii actuale şi necesită o orientare constantă spre Cristos şi învăţătura lui. În ultimele luni am asistat la o goană orbească după câştigul cel mare de la Loto 6 din 49. Milioane de oameni au sperat să câştige "lozul cel mare", dar el a fost adjudecat numai de o persoană. Au sperat toţi, dar numai unul a câştigat. Speranţa noastră creştină nu se poate asemăna cu aşa ceva, ci este una foarte îndrăzneaţă şi bine conturată, ce are ca obiect precis nu un "loz câştigător", ci un dar sigur pe care ni-l face Dumnezeu: mântuirea veşnică.

În duminicile din Advent, Biserica ne propune spre meditare şi câteva fragmente apocaliptice, luate atât din Vechiul cât şi din Noul Testament, care ne vorbesc despre sfârşitul vremurilor şi al istoriei. Evenimentele spectaculoase şi îngrozitoare prezentate de profeţi şi evanghelişti nu reprezintă decât premisele venirii glorioase a lui Cristos. Centrul atenţiei noastre trebuie îndreptat spre Fiul omului, care se apropie: "Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, prindeţi curaj şi ridicaţi-vă capetele pentru că răscumpărarea voastră se apropie" (Lc 21,28). Prin urmare, noi suntem încurajaţi ca să nu ne pierdem cu firea şi să ne ridicăm privirea spre ceruri, de unde ne vine eliberarea.

Această atitudine de încredere, care neutralizează teama, nu poate fi improvizată. Pentru ca ziua aceea să nu ne ia pe nepregatite şi să ne surprindă ca un hoţ, noi trebuie să trăim mereu într-o aşteptare trează, lucidă şi conştientă, având în vedere obiectivul final. Chiar dacă suntem înrolaţi în diferite proiecte trecătoare (cum ne este dat să trăim în această viaţă pământească), avem datoria de a ne orienta mereu spre ţinta finală a vieţii. Viaţa pământească nu este decât o etapă a vieţii noastre globale, care, deşi a avut un început, nu va avea sfârşit. Gândul la judecata de apoi nu trebuie să fie un obstacol în viaţa noastră pământească şi nu trebuie să dăuneze bucuriei acestei vieţii, ci trebuie să fie un imbold ca să o trăim demn şi cu frică de Dumnezeu.

Cum am amintit mai sus, Isus i-a îndemnat pe oameni să fie vigilenţi şi pregătiţi: "Aveţi grijă! Vegheaţi şi fiţi gata...", iar apostolilor le-a spus în Grădina Măslinilor: "Vegheaţi şi rugaţi-vă necontenit ca să nu cădeţi în ispită". Viaţa pământească poate deveni una din cele mai mari ispite, în sensul că omul poate rătăci de la calea care i-a fost indicată de Creator şi se poate abate spre calea care duce spre pieire. Vegherea şi rugăciunea reprezintă orientarea noastră spre calea cea dreaptă. Adventul este un timp propice de orientare şi evaluare. Această perioadă de timp reprezintă un nou început, o terasă de pe care putem să vedem cât am urcat şi cât mai avem de urcat până ajungem la finalul călătoriei noastre.

Analiza situaţiei vieţii noastre trebuie făcută cu un barometru special, care se numeşte dragoste, în cele două valenţe ale sale: iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de aproapele. Pentru creştini sfinţenia constă în actualizarea şi trăirea unui program de milostivire şi de dragoste. Iubindu-l pe aproapele, noi nu numai că ne pregătim de a apărea în faţa Fiului Omului, ci îl slujim în persoana semenilor care ne înconjoară. Această realitate trebuie trăită cu atât mai mult în cadrul familiei, în care dragostea reprezintă valoarea cea mai sublimă şi edificatoare.

Bucuria familiilor care au pregătit creştineşte Crăciunul

Familiile care vor trăi în acest spirit zilele Adventului se pot bucura la 25 decembrie că în mijlocul lor vine Pruncul Isus, atât cu daruri materiale cât şi spirituale. Sărbătoarea Crăciunului constituie pentru ele o întâlnire personală cu Cristos, un moment în care vor fi comeseni cu Isus atât la masa euharistică cât şi la cea festivă din propriile familii. Prezenţa Mântuitorului în mijlocul familiei îi va face pe membrii ei mai umili şi mai conştienţi de micimea lor în faţa lui Dumnezeu, mai simpli, asemenea magilor care au venit la Betleem. În ieslea săracă, ei îl văd pe Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup, care a venit să locuiască între oameni, şi fiecare îi va oferi, în semn de preţuire şi închinare, propriul său dar: aurul faptelor bune, tămâia rugăciunilor şi jertfelor făcute pentru ceilalţi membrii ai familiei, precum şi smirna cererilor de iertare şi a suferinţelor îndurate din spirit de jertfă.

Pentru toate familiile creştine, sărbătoarea Crăciunului trebuie să fie caracterizată numai de un singur cuvânt: bucurie. Naşterea Domnului este sărbătoarea bucuriei, căci aşa cum spunea sfântul Leon cel Mare: "În ziua în care se naşte viaţa, tristeţea nu-şi mai află locul între noi". Aceasta este ziua în care omul recunoaşte în persoana Pruncului Isus prezenţa Cuvântului lui Dumnezeu, întrupat din dragoste pentru noi. Dar Crăciunul este şi sărbătoarea speranţei, întrucât Cel nou născut îl face pe om liber şi îi dă putere să înainteze spre ţelul său: viaţa veşnică. Pruncul Isus este acela care dă semnificaţie încrederii noastre că după viaţa de pe acest pământ va urma o alta, care este veşnică.

Indiferent de situaţiile grele şi problemele unor familii, toţi trebuie să aibă speranţa într-o viaţă viitoare fericită, alături de îngerii şi sfinţii din cer. Sigur, pentru a crea un climat de bucurie şi speranţă în familie nu sunt suficiente numai vorbele, ci se cere o traire plină de entuziasm şi sinceritate. Familia creştină trebuie să se constituie într-o comunitate de credinţă, speranţă şi iubire, în care toţi membrii ei să trăiască în supunere reciprocă. Ea trebuie să fie, aşa cum spunea pentru prima dată sfântul Ioan Gură de Aur, "o mică Biserică", o imagine a comuniunii dintre Tatăl şi Fiul în Duhul Sfânt. Pentru a realiza această comuniune, familia creştină este chemată să împărtăşească ruga şi jertfa lui Cristos, întrucât rugăciunea zilnică şi citirea Cuvântului lui Dumnezeu o întăresc în dragoste. Numai în acest mod ea poate fi evanghelizatoare şi misionară pentru celelalte familii, care să o privească ca un cămin demn de imitat.

Pruncul Isus este întruchipat de fiecare copil

Un subiect destul de delicat care ar putea fi aprofundat în această perioadă de pregătire a solemnităţii Crăciunului este cel legat de modul în care familiile primesc copiii, rod al iubirii dintre soţii şi al grijii părinteşti a Tatălui ceresc. Contextul actual ne relevă faptul că multe familii nu vor să conlucreze cu planul Domnului privind transmiterea vieţii şi nu acceptă copiii ca pe un dar al lui Dumnezeu. Meditarea misterului Crăciunului poate aduce lumină spirituală în sufletele multor mame şi taţi, ceea ce va duce cu siguranţă la conştientizarea aspectului enunţat mai sus. În acest fel vor fi diminuate multe păcate săvârşite împotriva transmiterii vieţii şi se vor evita multe crime săvârşite împotriva unor făpturi neputincioase.

Sărbătoarea Naşterii Domnului ne arată faptul că fiecare copil este "purtătorul" unui mister, este o vocaţie personală, unică, irepetabilă, care nu poate fi sacrificată planurilor noastre egoiste, ambiţiilor confortabile ale părinţilor. Fiecare membru al familiei reprezintă o realitate sacră, care trebuie respectată încă din momentul conceperii şi până la moarte. Nimic din ceea ce ar fi contrar libertăţii şi demnităţii nu trebuie să profaneze acea sacralitate pe care o posedă fiecare persoană. Asemenea lui Isus, orice copil trebuie oferit Domnului şi nicidecum sechestrat în orizonturile noastre înguste şi limitate, pentru că numai în libertate şi dăruire totală Dumnezeu îşi poate duce planul său la înfăptuire.

Este demonstrat faptul că atunci când cineva oferă ceva Domnului, darul aceasta devine un act necesar. Familia creştină trebuie să renunţe la orice pretenţie de proprietate şi de stăpânire asupra copiilor şi la orice fel de condiţionări, pentru a-şi regăsi propriile odrasle trăind în libertate şi urmând itinerarul trasat de Creator. Dumnezeu restituie darul (care este de fapt al lui), dar într-un mod transfigurat, părinţii având obligaţia de a-l primi aşa cum este el modelat de Dumnezeu, nu cum ar dori ei. Aşa s-a întâmplat şi în Sfânta Familie de la Nazaret.

Modelul familiilor creştine: Sfânta Familie de la Nazaret

Pentru toate familiile creştine, şi nu numai, Sfânta Familie de la Nazaret reprezintă un exemplu demn de urmat în toate. Raporturile familiale care au existat între Iosif, Maria şi Isus s-au bazat întotdeauna numai pe supunerea la voinţa Domnului şi pe o iubire dusă până la sacrificiu.

Armonia existentă în Sfânta Familie a fost dată de pacea şi iubirea care prezidau treburile cotidiene ale membrilor ei. Totuşi, Isus nu era un copil la fel ca şi ceilalţi. El avea o dependenţă faţă de Tatăl ceresc, dar în acelaşi timp îl iubea şi stima şi pe tatăl său purtător de grijă: sfântul Iosif. Condusă de acesta, Sfânta Familie din Nazaret s-a distins prin cea mai autentică trăire spirituală şi simplitate materială. Sfântul Iosif nu a fost un om bogat, ci un mic meseriaş ce trăia din munca mâinilor sale. Sfânta Fecioară era o femeie simplă din popor, care pentru dragostea ce o nutrea pentru Dumnezeul şi-a oferit în totalitate viaţa slujirii: "Iată slujitoarea Domnului!". Cel de-a treilea membru al Sfintei Familii, copilul Isus, s-a născut şi a trăit în sărăcie şi a fost supus în toate părinţilor săi.

Fiecare dintre membrii unei familii care doreşte să imite Sfânta Familie are datoria de a rupe legătura cu păcatul şi a se îndrepta către Dumnezeu. Ea nu trebuie să procedeze ca acei marinari beţi, care au luat într-o seară o barcă pentru a se reîntoarce la vaporul lor, ancorat departe de malul mării. Ei au vâslit toată noaptea, dar nu au ajuns la ţintă întrucât barca lor era legată de ţărm. La fel se întâmplă cu multe familii: întrucât fiecare membru vâsleşte într-o altă direcţie sau barca vieţuirii lor împreună este legată de păcat, în ele nu se va crea niciodată armonia care să permită orientarea spre Dumnezeu. El, creându-i pe oameni după chipul şi asemănarea sa, doreşte ca soţii să se constituie ca adevărate persoane unite prin afecţiune reciprocă, în asemănare de gânduri şi în sfinţenie comună, astfel încât, urmându-l pe Cristos, izvorul vieţii, în bucuria şi jertfele vocaţiei lor, să devină prin iubirea lor fidelă martori ai bucuriei Crăciunului.

Concluzii

Cu siguranţă, reflecţiile noastre privind conexiunea dintre pregătirea sărbătorii Crăciunului şi familiile creştine pot fi extinse mult mai mult. Eu sunt convins de faptul că fiecare membru al unei familii care se pretinde a fi creştină, în aceste zile atât de frumoase şi pline de har, va avea ocazia şi nevoia să dăruiască ceva, dar pentru noi toate aceste bucurii obişnuite sunt cu mult depăşite de bucuria Crăciunului. Oricât ar fi de săracă financiar, fiecare familie vrea să simtă şi material că este sărbătoare. Ea se îngrijeşte ca în zilele acelea să aibă mâncăruri cât mai gustoase şi băuturi cât mai bune, dar cu siguranţă are nevoie şi de un aliment spiritual care să menţină viu cât mai mult timp "ecoul" acestor zile de aşteptare şi sărbătoare. De aceea, în final, aş dori să parafrazez câteva din fericirile familiei creştine:

• Fericită este familia în care se pregăteşte creştineşte sărbătoarea Crăciunului, pentru că toţi membrii ei se vor bucura de sărbătoarea cerului.

• Fericită este familia în care nu se vor căuta fericiri şi sărbători păcătoase, pentru că în ea va domni bucuria creştină.

• Fericită este familia în care părinţii vor fi mângâiaţi cu fii iubitori şi ascultători, iar copiii vor găsi exemplul bun şi frica de Dumnezeu, pentru că aceasta va fi chivot al mântuirii şi bucuriei.

Cu speranţa că fiecare familie va înţelege că numai alături de Pruncul Isus este plăcută lui Dumnezeu în toate circumstanţele vieţii, vă doresc din inimă să beneficiaţi de un ADVENT BINECUVÂNTAT, un CRĂCIUN FERICIT şi un AN NOU 2004 plin de bucurii şi speranţe de mai bine.