Revista "Familia creştină" - 01/2003

Duminică, 19 octombrie, papa Ioan Paul al II-lea a ridicat-o la cinstea altarelor pe Maica Tereza de Calcutta, la numai 6 ani de la moartea ei, propunând-o, astfel, credincioşilor, ca model de sfinţenie. Pe Maica Tereza mulţi o considerau sfântă încă din timpul vieţii sale, dar cred că ea nu s-a gândit vreodată că va ajunge în calendarul bisericesc. Cu toate că obişnuia să spună: "Sfinţenia nu este un lux destinat câtorva, toţi suntem chemaţi să fim sfinţi".

În timpul vieţii ei, dar şi acum, mulţi au admirat-o, şi chiar au fost fascinaţi de figura acestei călugăriţe cu sânge albanez şi cetăţenie indiană. Despre Maica Tereza s-au scris şi se scriu multe, fotografii şi filmări cu ea au făcut înconjurul lumii, şi poate că unii dintre noi chiar au văzut-o personal atunci când a fost în România. Pe Internet sunt sute de pagini în care navigatorul poate găsi multe dintre gândurile, rugăciunile ori meditaţiile ei. Este femeia cea mai populară din lume. Şi totuşi, câţi dintre noi o cunosc cu adevărat? "Eu sunt un creion în mâinile lui Dumnezeu", spunea ea. Da, un creion cu care Dumnezeu a scris o mare poveste a iubirii sale faţă de oameni.

Franca Zambonini, o jurnalistă italiancă de la revista săptămânală "Famiglia cristiana" a părinţilor paulini, a urmărit-o ani îndelungaţi pe călugăriţa din Calcutta şi s-a hotărât să "transcrie" povestea ei într-o carte pe care a intitulat-o "Tereza de Calcutta. Creionul lui Dumnezeu", şi care a fost publicată în Italia în cinci ediţii. În mod providenţial, aş spune, această carte a apărut în traducere în limba română la editura surorilor Pauline din Bucureşti chiar în preajma beatificării Maicii Tereza de Calcutta. De ce providenţial? Pentru că Maica Tereza a fost beatificată în Duminica Misiunilor, iar cartea lui Franca Zambonini este tocmai o fereastră deschisă spre lumea misionară a Maicii Tereza.

În cartea "Tereza de Calcutta. Creionul lui Dumnezeu" autoarea reconstruieşte povestea Maicii Tereza asemenea unui mozaicar care realizează un portret punând una lângă alta pietricelele preţioase pe care le-a adunat cu răbdare de-a lungul timpului, după căutări îndelungate. Pietricelele lui Franca Zambonini sunt mărturii directe pe care le-a cules de-a lungul anilor în ultima perioadă a vieţii Maicii Tereza. Sunt mărturii proprii, mărturii ale unor persoane apropiate de Maica Tereza şi chiar declaraţii directe ale noii fericite. Ani de-a rândul Franca Zambonini a mers pe urmele Maicii Tereza în încercarea de a dezvălui misterul din jurul acestei călugăriţe a cărei viaţă trăită în simplitate şi radicalitate evanghelică a uimit şi a câştigat respectul oamenilor credincioşi şi necredincioşi, culţi sau ignoranţi, de orice rasă, de orice religie şi de orice statut social.

Povestea relatată de Franca Zambonini nu este strict cronologică, pentru că nu este neapărat o biografie a Maicii Tereza ci mai degrabă un pelerinaj pe urmele ei: Calcutta, San Francisco, Roma, Tirana, Palermo. În timpul acestui pelerinaj autoarea a stat de vorbă cu surori din congregaţia din care a făcut parte iniţial Maica Tereza - Surorile de Loreto; cu surori Misionare ale Carităţii; cu părintele iezuit Celeste van Exem, îndrumătorul spiritual al Maicii; cu Monseniorul Henri D'Souza, arhiepiscop de Calcutta; cu Michael Gomes, laicul care i-a oferit Maicii Tereza primul adăpost când aceasta a început munca cu săracii; cu leproşi îngrijiţi de ea; cu nepoata ei, Age Bojaxhiu Guttadauro Mancinelli; cu familia Glystina şi Tolo Zhupa, care a locuit alături de mama şi sora Maicii Tereza, în Tirana; cu doctorul Vincenzo Giulio Bilotta, cardiologul Maicii; cu familii care au adoptat copii de la surorile Misionare ale Carităţii, etc.

Şi pentru că Maica Tereza "de Calcutta" nu poate fi înţeleasă de cine nu cunoaşte cât de cât Calcutta, Franca Zambonini, umblând pe străzile acestui oraş, a zugrăvit pentru noi o faţă mai puţin cunoscută a lui - muribunzi întinşi pe trotuare, leproşi desfiguraţi şi închişi în colonii, copii înfometaţi şi deshidrataţi, ziduri de piatră sau sociale care-i separă pe bogaţi de săraci, pe cei sănătoşi de cei bolnavi, pe cei de pe trotuar de oamenii "civilizaţi", etc. -, şi care a impresionat-o profund pe tânăra novice albaneză Agnes Ganxhe Bojaxhiu (cu numele religios Maria Tereza a Pruncului Isus), în acel sfârşit al anului 1928, când a sosit aici ca misionară a Surorilor de Loreto. De acum, acest oraş va fi asociat pentru totdeauna cu numele Maicii Tereza, pentru că ea a făcut din el simbolul sărăciei umane, nu doar materiale, ci şi sufleteşti, căci, aşa cum i-a mărturisit autoarei, "poţi găsi Calcutta în toată lumea, dacă ai ochi să vezi. Peste tot există oameni neiubiţi, nedoriţi, neîngrijiţi, respinşi, uitaţi".

Dar, cine a fost Maica Tereza? Cartea lui Franca Zambonini, am putea spune că nu ne oferă un răspuns... ci mai multe. Fiecare dintre cei cu care a stat de vorbă autoarea, şi chiar ea însăşi, a privit-o pe Maica Tereza dintr-o perspectivă proprie, din prisma propriei experienţe. Astfel, Maica Tereza este tânăra albaneză care a lăsat familia şi patria pentru a se dedica lui Dumnezeu în misiuni şi care, din cauza interdicţiilor guvernului comunist de la Tirana, nu şi-a mai revăzut niciodată mama şi sora rămase în Albania; este novicea europeancă, de numai 18 ani, care ajunsă la Calcutta cunoaşte ororile acestui oraş, dar care rămâne timp de 20

		este "Maica surâsului"  aproape toate imaginile  o reprezintă cu  surâsul pe chip

Scrie Franca Zambonini: «Noi preferăm să urmăm curentul, ea a mers împotriva curentului. Noi încercăm să trăim bine, ne umplem casa de obiecte inutile, nu renunţăm la nici o comoditate şi plăcere, la mâncărurile bune şi la hainele frumoase, la vacanţe şi week-end-uri, la căldura din timpul iernii, la răcoarea din timpul verii. Ea a trăit lipsindu-se de tot, obsedată de prezenţa săracilor în lume. Noi evităm să vorbim despre moarte, boli şi dizgraţii, amăgindu-ne că dacă le ignorăm nu mai există. Ea a trăit alături de moarte, cu bolile, cu dizgraţiile zilnice. Noi căutăm siguranţă, stabilitate, protecţie. Ea s-a expus oricărui risc. Noi dispreţuim viaţa care nu este completă, în plinătatea tinereţii, în putere, în sănătate. Ea a învăţat că fiecare viaţă este sacră, dar e mai sacră aceea a copiilor nenăscuţi, a celor lipsiţi de apărare, a bătrânilor abandonaţi, a celor singuri. Noi căutăm să fim raţionali, eficienţi, productivi, ne uităm la rezultate, vrem conturi egale. Ea a spus că nu contează cât se face, ci cum se face: greşeala făcută cu gingăşie are mai multă valoare decât un miracol făcut cu mândrie. Noi trăim în masă, schimbări în masă, banalităţi în masă. Ea şi-a îndreptat atenţia asupra unei singure persoane, acea sigură persoană în acel moment prezent. Nu avea nevoie de numere, de statistici, de cifre, de socoteli».

Care este secretul dumneavoastră, Maică Tereza?, a întrebat-o autoarea. «Rugăciunea care devine acţiune. Rodul rugăciunii este credinţa. Rodul credinţei este iubirea. Rodul iubirii este slujirea. Vedeţi, totul se leagă. Ceea ce noi facem este iubirea lui Dumnezeu în acţiune». Era o contemplativă în acţiune. În fiecare muribund, în fiecare lepros, în fiecare bolnav de SIDA, în fiecare copil abandonat, în fiecare fiinţă umană

De ce faci asta?   Pentru că te iubesc

«Maica Tereza nu a existat din întâmplare», spune autoarea în ultima pagină a cărţii. Şi dacă ne gândim la tot binele pe care l-a făcut de-a lungul vieţii ei, şi la binele pe care continuă să-l facă astăzi în toate colţurile lumii surorile ei, într-adevăr, nu a existat din întâmplare. Dar ce ne poate spune ea nouă azi? Poate că ceea ce ne propune Maica Tereza este tocmai "lecţia creionului": «Sunt un creion în mâinile lui Dumnezeu. El scrie ceea ce vrea», repeta deseori Maica Tereza. «Sunt sigură că e el, nu eu. Este lucrarea lui, nu a mea. Eu sunt doar disponibilă la poruncile sale. Fără el nu pot face nimic. Însă nici Domnul nu ar putea face nimic pentru cineva care ar fi plin de sine». Şi adăuga: «Trebuie să acţionăm ca şi cum totul ar depinde de noi... dar să-i lăsăm restul lui Dumnezeu».

După moartea ei, sora Nirmala, actuala superioară generală a Misionarelor Carităţii, explica: «Isus are multe creioane. Foloseşte unul până se consumă, apoi ia un altul şi un altul... Toţi suntem creioane ale lui Dumnezeu, dar temporar». Toţi suntem creioane ale lui Dumnezeu, şi toţi suntem chemaţi la sfinţenie. Cu alte cuvinte, toţi suntem chemaţi să scriem în viaţa noastră de zi cu zi povestea de iubire a lui Dumnezeu faţă de cei de lângă noi, faţă de cei pe lângă care trecem pe stradă, faţă de cei cu care ne întâlnim la locul de muncă... Calcutta e peste tot, spunea Maica Tereza, numai să avem ochi să o vedem. «Peste tot există oameni neiubiţi, nedoriţi, neîngrijiţi, respinşi, uitaţi»... Tu ce poveste scrii?

Tereza de Calcutta. Creionul lui Dumnezeu
de Franca Zambonini
Ed. Pauline, Bucureşti, 2003
Format 13x20. Pagini 200. Preţ 50.000 lei

Cartea poate fi cumpărată de la
Librăria "Sfântul Paul" (Pauline)
Str. Libertăţii, nr. 27, sect. 3
70467 - Bucureşti; tel. 021/3123551

FRANCA ZAMBONINI s-a născut la Verona, dar este romană prin adopţie. Laureată în Litere, după diferite experienţe jurnalistice ajunge la săptămânalul Famiglia Cristiana, unde este şef de redacţie la sediul din Roma. A intervievat diferiţi protagonişti ai timpului nostru, precum David Ben Gurion, Indira Gandhi, Andrei Sacharov şi Tereza de Calcutta . I-au fost acordate, printre altele, premiile jurnalistice Iglesias, Star, Hemingway, Citta di Reggio, Walter Tobagi. A îngrijit apariţia cărţii-interviu luat Chiarei Lubich L'avventura dell'unita (Aventura unităţii), 1991. În acest an a publicat o altă carte dedicată Maicii Tereza: Madre Teresa. La mistica degli ultimi (Maica Tereza. Mistica celor din urmă), Edizioni San Paolo, Milano.